CV, scrisoare de intenţie, pre interviu, interviu, eşti mereu în competiţie cu timpul şi cu cerinţele diferite ale angajatorilor. Iată cum să transformi căutarea unui job într-o activitate dinamică şi chiar plăcută.
Cum să găseşti un job care să te facă fericit şi să îţi ofere împlinire la sfârşitul unei zile de lucru? Cel mai potrivit este să cauţi compania care încurajează dezvoltarea ta profesională, notează forbes.com. CV-ul actualizat şi scrisoarea de intenţie adaptată job-ului rămân reguli de aur ori de câte ori aplici la job-urile companiilor. Există şi strategii prin care experienţa căutării unui job poate fi chiar plăcută dacă ai o abordare mai neconvenţională. Identifică anumite companii care ţi se potrivesc printr-o căutare socială, foloseşte YouTube, întâlnirile informale şi discută cu mentorii.
În febra căutarilor pentru un job, este atât de plăcut să găseşti un site prietenos care să îţi ofere o navigare intuitivă. Pe lângă job-uri, sigur apreciezi şi sfaturile despre cum să te prezinţi la interviu. Sunt bine venite şi recomandările unor lideri de opinie care recrutează în anumite domenii, precum şi criteriile mai puţin cunoscute de care angajatorii ţin cont în alegerea unui candidat.
Realizează o scurtă documentare pe site-urile companiilor din domeniul în care lucrezi. Analizează paginile lor din reţelele de socializare şi întreabă prietenii dacă au referinţe despre angajatori. O activitate plăcută este să cauți compania care îți place pe YouTube. Poți descoperi conferințe susținute de angajați, team building-uri, tutoriale și clipuri publicitare care te vor ajuta să cunoști mai bine activitatea companiei. Oamenii care lucrează în companii cu strategii de motivare a angajaţilor sunt cu 62% mai sănătoşi şi cu 50% mai mulţumiţi de job-ul lor decât cei care au job-ul visurilor lor, notează forbes.com
Deşi ai fi tentat să consideri că un contact necunoscut te poate ajuta să-ţi găseşti job-ul pe care ţi-l doreşti, de multe ori poţi îmtâmpina bariere de comunicare. Explicaţia este simplă: nu cunoşti felul de a fi, viziunea şi aşteptările persoanei pe care o abordezi pentru prima dată. În plus, nu există încredere construită de ambele părţi. Gândeşte-te la persoanele care ţi-au fost mentori în carieră şi găseşte cea mai bună modalitate de a-i contacta. Vei descoperi susţinerea lor în demersul de a-ţi căuta un job, noi oportunităţi pentru carieră sau cursuri în care merită să investeşti pentru a-ţi dezvolta abilităţile.
Ai acordat atenție activităților pe care le cunoști cel mai bine, dar îți recomandăm să descoperi și noi hobby-uri pe care le poți valorifica. Noile pasiuni pot să dea un nou sens carierei tale. Alege conferințe în domenii care te pasionează, creează noi relații, promovează branding-ul personal și scrie e-mail-uri persuasive care te vor ajuta să găsești mai ușor un job.
O altă decizie care te va motiva în căutarea unui job este CV-ul pe care îl poți concepe sub forma unei noi povești despre cariera ta. Un nou CV te face mai îndrăzneț și mai carismatic în procesul de aplicare la un job.
O ședință de consiliere în carieră îți schimbă perspectiva asupra căutarii job-urilor. Poate fi o experiență de reflectare și redescoperire pe plan profesional. Afli noi opțiuni pe care nu le-ai avut în vedere, dar îți lărgesc orizontul și te mobilizează să-ți atingi obiectivele în carieră. Un consilier în carieră îți oferă mai multă încredere, informații valoroase din piața muncii și mai ales o abordare mai relaxată pentru căutarea job-ului.
Planifică timpul de căutare job-ului în funcţie de scopul tău în carieră. Dacă îţi doreşti să schimbi compania sau funcţia, este ideal să acorzi între opt şi zece ore pe săptămână, notează forbes.com. Timpul este calculat astfel încât să poţi să te dedici job-ului actual, dar să ai şi câteva ore liniştite astfel încât să descoperi cele mai bune oportunităţi în carieră. Cele mai potrivite momente sunt sâmbăta şi duminica, zile în care eşti odihnit şi poţi să acorzi atenţia necesară căutării unui job nou, precum şi actualizării CV-ului. Rezultatele sunt chiar mai bune decât în timpul săptămânii când poţi dedica timp doar pentru a răspunde la e-mail-uri sau pentru a stabili o întâlnire cu o persoană din cercul tău de prieteni.
În cazul în care eşti interesat să faci o schimbare de specializare, merită să dedici şapte-opt ore pe săptămână pentru socializare, dar şi pentru dezvoltarea de noi abilităţi. Pentru a avea satisfacţii, stabileşte obiective cum ar fi: întâlniri informale săptămânale, citeşte articole despre noul domeniu şi optează pentru cursuri susţinute de lideri de opinie.