• 16 May. 2016
  • 2 min

eJobs lansează o nouă facilitate pentru companii

Autor
eJobs
eJobs Înființat în 1999, eJobs este primul portal de recrutare ... Arată mai mult

eJobs, site-ul numărul unu în recrutarea online, oferă companiilor o nouă opțiune prin care acestea își pot crea profiluri personalizate.

Companiile care recrutează pe eJobs.ro au, de acum, o opțiune în plus prin care să atragă Candidații doriți. eJobs a introdus posibilitatea personalizării paginilor de companie. Prin editarea noului profil, firmele își cresc relevanța și devin mai atractive pentru cei care vor să-și încerce șansa de a face un nou pas în carieră.
„Prima parte a anului a fost una istorică pentru eJobs deoarece a reunit pe platformă cel mai mare număr de companii care au postat joburi, dar și de Candidați care și-au actualizat CV-urile și au aplicat. Prin urmare, lansarea paginilor personalizate pentru companii vine ca un demers firesc în evoluția platformei eJobs, la care lucrăm în mod continuu pentru a o face mai eficientă și user friendly (prietenoasă userilor – trad.). De acum, companiile pot deveni mai atractive pentru Candidați prin îmbunătățirea informațiilor din profilul dedicat. Candidații, de asemenea, pot obține ușor informații despre firma la care aplică și, în acest mod, procesul recrutării devine mai simplu, dar, mai ales, de o calitate mai bună”, declară Andrei Frunză, CEO eJobs.
eJobs le oferă posibilitatea companiilor, prin noile facilități lansate, să încarce fotografii și filmulețe de prezentare. Astfel, Candidații vor putea vedea cum arată sediul în care vor lucra, care este atmosfera de lucru și poate chiar și pe viitorii colegi.
Pentru a spori interacțiunea și a fi la curent cu toate noutățile legate de activitatea companiei, firmele au posibilitatea de a-și conecta în pagina personalizată de pe eJobs și contul de Facebook, tocmai pentru a le confirma Candidaților autenticitatea informațiilor.
Astfel, prin intermediul „Profilului de companie” eJobs îmbunătățește procesul recrutării, atât pentru companii, cât și pentru aplicanții la joburi.

 

Despre eJobs Group

Înființat în 1999, eJobs este primul portal de recrutare online lansat în România. Utilizat în prezent de peste 3,3 milioane de profesioniști, eJobs.ro oferă acces la locuri de muncă în cadrul celor mai importante companii din țară. eJobs Group SRL face parte din trustul Ringier România, membru Ringier AG.

A fost util articolul? 0
candidati

Leave a Reply