• 23 Jun. 2016
  • 1 min

eJobs recomandă: Bucharest After9Cross, distracție prin mișcare

Autor
Steluţa Năstase
Steluţa Năstase Am ales un job pe care îl iubesc și, da, zâmbesc pentru c... Arată mai mult

RUNFEST şi eJobs pregătesc o super experiență sportivă, dar și multă distracție. Pe 22 iulie, dăm startul primei ediții a Bucharest After9Cross. Se anunţă o competiţie plăcută şi colorată, seara, pe malul Lacului IOR.

Cel mai nou eveniment urban din seria concursurilor RUNFEST oferă tuturor amatorilor de distracție prin sport ocazia să se bucure de o competiţie estivală. Concurenții se vor întâlni pe malul lacului IOR, în parcul Alexandru Ioan Cuza.

 

Echipa MPG a pregătit două curse de alergare, de 6 km și de 9,5 kilometri care se vor desfășura în jurul lacului IOR,  și la care pot lua parte alergătorii amatori, indiferent de abilități, începând cu vârsta de 10 ani. Zona de Start/Finish se va afla în fața scenei din parcul Alexandru Ioan Cuza, de unde toți concurenții vor pleca în cursele de alergare.

RUNFEST Bucharest After9Cross

Aşa se anunţă atmosfera la RUNFEST Bucharest After9Cross.

 

Participanții la Bucharest After9Cross se vor putea pregăti de concurs în ritmuri vesele de samba, într-un spectacol vizual şi sonor oferit de membrii Bălașa Percussion Group. La eveniment, vor avea ocazia să își completeze ținutele strălucitoare de seară cu desene fosforescente și să imortalizeze toate momentele de distracție la Photo corner.

 

Pasiunea pentru sport și pofta de mişcare împreună cu prietenii sau familia vor completa tabloul plin de culoare și lumină al competiției Bucharest After9Cross.

 

Înscrierile sunt deschise online până miercuri, 19 iulie a.c., pe pagina dedicată evenimentului de pe platforma www.runfest.ro.

 

A fost util articolul? 0

Leave a Reply