• 10 Mar. 2017
  • 2 min

eJobs recomandă: Salonul Bicicletei 2017

Autor
eJobs
eJobs Înființat în 1999, eJobs este primul portal de recrutare ... Arată mai mult

Pentru a întâmpina vremea frumoasă, Salonul Bicicletei 2017 îi invită pe cicliști să descopere noutățile anului și să ia parte la o mulțime de evenimente distractive.

Pe măsură ce primăvara își intră în drepturi, noi ne pregătim să ne bucurăm de mai mult timp petrecut în aer liber. Iar o soluție pentru a profita zilnic de vremea frumoasă este să transformăm drumurile spre serviciu și înapoi acasă într-o plimbare pe bicicletă. Cicliștii amatori și profesioniști deja cunosc argumentele pentru care acest mod de transport câștigă în fața celorlalte, dar vom relua aici motivele, pentru cei care sunt încă nehotărâți.

Îți reduci amprenta de carbon – Pe scurt, de fiecare dată când lași mașina acasă și alegi alt mod de transport, contribui la reducerea poluării.

Cheltui mai puțini bani – Sigur, și întreținerea bicicletei costă, dar tot vei rămâne cu mai mulți bani decât dacă ai fi luat mașina.

Faci sport – Este ca și când ai merge la sală de două ori pe zi, dimineața și seara.

Te energizează drumul – Drumul pe bicicletă te umple de energie, antrenându-ți atenția. În plus, orice sport te umple de endorfine (hormonii fericirii).

Petreci mai mult timp în aer liber – Gândește-te doar la cât de mult timp petreci la birou, într-o clădire cu lumină artificială. Chiar vrei ca drumul tău până acolo să fie tot între patru pereți?

Dacă bicicleta reprezintă pentru tine principalul mod de transport sau dacă vrei să începi să faci drumurile zilnice pe două roți, treci și pe la Salonul Bicicletei, la Romexpo, pentru a găsi modelul preferat de bicicletă, accesorii, componente și alte gadgeturi. Expoziția are loc în weekendul 1-2 aprilie, în pavilioanele C1, C2 și C3. Deși nu este un eveniment cu vânzare, vei putea testa toate tipurile de biciclete și vei putea cunoaște mai bine brandurile expozante – producători naționali, importatorii și magazinele de profil din România.

Pe lângă biciclete, accesorii și componente, vei găsi: triciclete, patine, hoverboarduri, carturi, stridere, modele electrice și multe alte surprize.

Printre activitățile și evenimentele de la expoziție se numără:

  • bike testing
  • plimbări și parade
  • concursuri și tombole
  • BMX stunt show
  • Campionatul Internațional de Bike Polo
  • Vintage Bike Expo
  • Kids Area
  • Marathon Cycling

În plus, cu o zi înainte de deschidere, pe 31 martie, organizatorii au pregătit și o zi de networking B2B, în care specialiștii din domeniu își pot întâlni parteneri de afaceri.

Află mai multe despre Salonul Bicicletei 2017 aici.

A fost util articolul? 0

Leave a Reply