• 16 Jan. 2024
  • 3 min

Cum să transformi eșecul în succes

esecul
Autor
Mihaela Pascari
Mihaela Pascari Face parte din echipa eJobs România de circa 5 ani. Perioad... Arată mai mult

Diferența dintre oamenii de succes și cei care nu reușesc să-și atingă obiectivele o constituie modul în care percep eșecul și reacționează în fața acestuia.

Oricât ne temem de nereușite și încercăm să fugim de ele, esecul se poate transforma în stimuli puternici pentru a acționa. Totul e să știm cum să-l gestionăm într-o manieră corectă. 

 

Cum să depășim esecul?

Conștientizează că esecul este temporar

Oamenii care își asumă personal vina pentru eșecuri văd provocările ca pe niște gropi în care sunt în permanență blocați, se simt dezamăgiți și frustrați. Lucrurile pot lua o altfel de întorsătură atunci când înțelegi că o situație dificilă este temporară și că nu ar trebui să-ți „întuneci” imaginea despre propria persoană doar pentru că ai avut o mică nereușită.

 

Concentrează-te asupra punctelor forte

O altă modalitate prin care oamenii de succes reușesc să nu se lase doborâți de eșecuri constă în concentrarea asupra punctelor forte. Dacă un punct slab este o trăsătură de caracter, nu trebuie să îi acorzi prea multă atenție. Dacă un jucător de hochei este bun marcator, însă nu este un patinator excelent, acesta ar trebui să se concentreze asupra loviturii, nu asupra jucătorilor care îl depășesc.

 

Învață din propriile greșeli 

Singurul mod de a cunoaște succesul este să nu ne lăsăm afectați de greșeli, ci să fim capabili să mergem mai departe indiferent de ce se întâmplă. O viață petrecută comițând erori nu numai ce este mai onorabilă decât o viață petrecută fără să facem nimic, dar este și mai utilă. Lipsa de acțiune apare atunci când oamenii sunt blocați în cercul fricii. Dacă nu scăpăm de acest sentiment, vom înceta să mai acționăm și să mai avem inițiative. 

 

Mergi până la capăt

Există persoane care speră în permanență să facă progrese, însă nu duc niciodată nimic până la capăt. Amânarea știrbește productivitatea și potențialul oamenilor, favorizează creșterea dificultăților și diminuează oportunitățile. Oamenii de succes sunt dispuși să încerce mai multe metode pentru rezolvarea problemelor, până ce opțiunea aleasă are rezultatele dorite.

 

Elimină orice scuză

Cu toții greșim la un moment dat, important este să ne asumăm responsabilitatea pentru greșeala respectivă și să ne asigurăm că aceasta nu se va mai repeta. Există oameni care fac erori în mod repetat, iar în loc să își asume responsabilitatea și să îndrepte situația, plasează  vina în brațele altcuiva, găsind mereu scuze. Acești oameni nu vor învață niciodată din propriile greșeli. Ba dimpotrivă, vor considera că acțiunile lor sunt întotdeauna eficiente, și că doar „ceilalți” sunt de vină pentru nereușitele lor.

 

Nu-ți fie teamă de ridicol

Dacă vrem să ne creștem șansele de succes, uneori trebuie sa ne asumăm și anumite riscuri calculate. Multe persoane se tem că dacă își asumă un risc și dau greș, atunci vor cădea în capcana ridicolului. Singura modalitate de a ne perfecționa este să facem pași înainte, indiferent de situațiile în care putem fi surprinși. 

 

Legăturile cu cei din jurul tău te ajută să faci față eșecului

Cu toții am cunoscut măcar o dată în viață gustul amar al eșecului. Fie că este vorba despre un eșec profesional sau unul în plan personal, rezultatul rămâne același dacă nu luăm atitudine. Totuși, multe dintre aceste situații pot fi evitate dacă înțelegem că stabilirea relațiilor sociale reprezintă un factor important în viață cotidiană. Un exemplu în acest sens îl reprezintă o persoană competentă care comite o greșeală la locul de muncă, dar pentru că este mereu într-o relație tensionată cu colegii sau cu managerul, acea greșeală îi poate aduce sfârșitul într-o companie. În schimb, o persoana al cărei punct forte nu îl reprezintă excelența, dar care muncește mult și este plăcută de cei din jur, poate fi ajutată de colegi. 

Atunci când îți cauți un nou loc de muncă sau vrei să-l schimbi pe cel actual, este normal să ai anumite temeri și să te gândești la eșec. Însă, trebuie să înțelegi că fără să acționezi lucrurile nu se vor schimba. Îți suntem alături cu locurile de muncă potrivite pentru tine pe eJobs.ro! Curaj! Aplică!

 

Ți-a plăcut articolul despre cum să gestionezi esecul? Citește și:

Cum să stabilești echilibrul dintre viața profesională și cea personală

Cum să controlezi situațiile conflictuale de la job

15 întrebări pe care le poți adresa noilor colegi pentru a sparge gheața

 

A fost util articolul? 1
angajareesecul angajaresucces

Leave a Reply