• 4 Jul. 2006
  • 3 min

Evaluarea CV-urilor

Autor
eJobs
eJobs eJobs este platforma de locuri de munca din Romania care ver... Arată mai mult

CV-ul si interviul sunt doua dintre cele mai importante instrumente in procesul de evaluare si angajare pentru oricare post. Rasfoirea si evaluarea CV-urilor joaca un rol […]

CV-ul si interviul sunt doua dintre cele mai importante instrumente in procesul de evaluare si angajare pentru oricare post. Rasfoirea si evaluarea CV-urilor joaca un rol important in acest proces, pentru ca daca aceasta parte este facuta corect, poate diminua durata partii de interviu si selectie in mod considerabil si poate elimina, de asemenea, candidatii necalificati, din timp.

Referitor la CV, sa examinam diversele semnale care ne pot indica in ce categorie putem incadra candidatul, in categoria Da, in categoria Nu, sau in stiva de pe masa. Dar, inainte de a analiza CV-ul, este esential sa observam ca aceasta etapa nu ar trebui sa ne ocupe foarte mult timp. Este de asemenea important sa facem diferenta intre rasfoirea CV-ului pentru a decide daca un candidat merita sau nu sa fie intervievat, si studierea CV-ului pentru a stabili intrebarile pe care i le vom pune persoanei respective.

Statisticile arata ca durata medie petrecuta rasfoind un CV pentru prima data este sub 10 secunde! Dar sunt aceste 10 secunde suficiente pentru a observa ceva? Cu siguranta.

Exista cateva elemente care trebuie sa fie luate in considerare atunci cand rasfoim un CV pentru prima data. Pentru a economisi timp, trebuie sa ai experienta la rasfoirea CV-urilor. Chiar daca nu ai aceasta experienta, exercitiul este cheia perfectiunii. Pentru a-ti petrece timpul in mod eficient rasfoind CV-uri, incearca sa treci prin fiecare CV la o prima rasfoire. Aminteste-ti ca daca un candidat trece de aceasta prima etapa, ii poti analiza CV-ul si mai tarziu. Aceasta prima rasfoire actioneaza ca o filtrare a candidatilor pentru a-i incadra in cele trei categorii.

Cand privesti un CV pentru prima data, primul lucru pe care-l observi este formatul general – Este organizat? Este placut vederii? Desi aceste doua aspecte ar putea sa para superficiale pentru unii, in realitate, ele spun foarte multe despre candidat. Efortul depus pentru ca CV-ul sa aiba un aspect ingrijit este un indicator pentru seriozitatea unei persoane si pentru atitudinea sa generala. Cauta ordinea si organizarea logica in interiorul sectiunilor CV-ului. Este candidatul consecvent in privinta fonturilor folosite pe tot parcursul CV-ului? Sunt toate bullet-urile la fel? Daca postul disponibil trebuie sa fie ocupat de o persoana atenta la detalii, atunci aceste elemente pot fi destul de sugestive intr-o prima etapa. Se-ntelege ca ele nu pot fi suficiente pentru a descalifica o persoana, dar ii pot aduce puncte in plus sau ii pot scadea din punctaj. Trebuie sa fii atent de asemenea la greselile gramaticale care sunt un semn clar de neglijenta.

Sa incepem cu prima sectiune – datele de identificare – numele si informatiile de contact. Aceste informatii ar trebui sa fie foarte clare. Ofera candidatul si o adresa de e-mail? Daca da, inseamna ca ii place sa fie tinut la curent. Urmatorul lucru la care ar trebui sa privesti este obiectivul in cariera, care este foarte important. Este mentionat? Suna prea generic? Sunt prea multe optiuni mentionate “marketing sau vanzari sau finante?” Daca obiectivul contine mai multe domenii, cat de apropiate sau diferite sunt ele? Acest lucru iti indica clar in ce masura se concentreaza candidatul asupra unei cariere particulare. Desigur, cu cat candidatul are mai multa experienta, cu atat ar trebui sa fie si obiectivul mai specific. Pe masura ce citesti, tine minte obiectivul si incearca sa decizi daca celelalte sectiuni ale CV-ului sunt sau nu in concordanta cu obiectivul.

Sa trecem la cuprinsul CV-ului. Treci repede prin sectiunile in care se specifica educatia (proaspat abosolvent) sau experienta de munca a candidatului si fii atent la principalul domeniu de studiu, la institutia academica si la note. Fii atent la gradul de consecventa al candidatului – incepe de fiecare data cu numele scolii/ universitatii sau cu titlul diplomei, sau le potriveste si le amesteca in functie de ceea ce vrea sa sublinieze? Daca persoana respectiva enumera cateva din cursurile pe care le-a urmat, cauta sa vezi daca acestea se potrivesc cu obiectivul mentionat mai inainte. Daca obiectivul se refera la “finante”, atunci candidatul trebuie sa fie suficient de constient de acesta, incat sa puna in evidenta cursurile in domeniu pe care le-a urmat, mai degraba decat sa inceapa cu cursurile de marketing. Cu cat un candidat este mai experimentat, cu atat educatia sa devine mai putin importanta (cu exceptia cazului in care postul respectiv solicita un candidat cu studii superioare), iar atentia ta se va intoarce automat asupra experientei de munca. Observa daca acea persoana incepe inr-un loc cu titlul postului ocupat, iar in alt loc cu titlul companiei. Candidatul trebuie sa fie suficient de selectiv pentru a alege acel sistem de notare care i se potriveste cel mai bine. Fii atent si la continutul acestor sectiuni. Cum suna sectiunea experienta? Suna ca si cum descrierea postului s-ar aplica oricarei persoane care ar ocupa o astfel de pozitie? Nu trebuie sa fie asa! Sigur ca, la o prima rasfoire, tot ceea ce te intereseaza sunt aspectele generale ale CV-urilor.

A fost util articolul? 0

Leave a Reply