
Dezvoltatorul imobiliar lituanian Hanner Group, care construiește ansamblul rezidențial The Park Apartments, din apropierea parcului bucureștean Tineretului, anunță că, în 2016, a semnat peste 70 de contracte de rezervare și tranzacționare pentru apartamentele din blocurile noi.
Valoarea totală a celor 70 de apartamente rezervate și tranzacționate în 2016 este de aproximativ șase milioane de euro. Ansamblul rezindențial va cuprinde, la finalizare, patru blocuri, cu un total de circa 430 de apartamente. Până în prezent, dezvoltatorul lituanian a finalizat două (The Park 1 și The Park 2) dintre cele patru blocuri, iar celelalte două (The Park 3 și The Park 4) spaţii rezidenţiale se află în construcţie.
Investiția inițială anunțată pentru proiectul The Park a crescut de la 37 de milioane de euro la 40 de milioane de euro. „Am învățat cu timpul mai multe despre clienții noștri și despre dorințele lor și am încercat să creăm un produs care să răspundă cât mai fidel nevoilor acestora”, declară Silviu Grigorescu, director general la Hanner România, subsidiara locală a dezvoltatorului imobiliar lituanian.
Compania a alocat 500.000 de euro pentru un proiect de peisagistică destinat amenajării unei suprafețe circulare de 2.000 de metri pătrați, amplasată între clădirile 2,3 și 4.
„Clubul Rezidenților” va fi un un prim spațiu comun destinat exclusiv comunității din The Park Apartments. Clubul este gândit ca un spațiu pentru reuniuni, petreceri, timp de recreere sau ale cumpărătorilor. Investiția totală „Clubul Rezindenților” va fi de aproximativ 70.000 de euro.
„Piața rezidențială resimte nevoia unui accent mai mare pus de dezvoltatori pe spațiile verzi, pe dezvoltarea zonelor comune, precum și pe facilitățile pentru comunitățile de copii care se formează”, a mai spus Grigorescu.
Ansamblul rezidențial va fi gata în 2017.