• 10 Mar. 2016
  • 3 min

HR EY către angajatori: Nu vă mai înverșunați să rețineți angajații aflați la începutul carierei

Generatia Y
Autor
eJobs
eJobs Înființat în 1999, eJobs este primul portal de recrutare ... Arată mai mult

Foarte mulți dintre angajatorii locali nu conștientizează încă nevoia de flexibilitate pe care o au salariații din generația Y, arată un studiu realizat de compania de audit și consultanță EY România.

Peste jumătate dintre românii din generația Y (cei născuți între 1980 și 2000) participanți la studiul „Generațiile urbane și prioritățile lor”, realizat de compania de audit și consultanță EY România, au spus că nu beneficiază de program flexibil de lucru. „Cei care lucrează cel mai puțin cu program de lucru flexibil sunt angajații generației Y. Acest lucru trebuie să ne dea de gândit nouă, angajatorilor, pentru că, dacă angajații generației Y nu au parte de flexibilitate, vor pleca din companiile noastre în altele”, a declarat Andreea Mihnea, director de resurse umane la EY România.

Companiile din zona serviciilor financiar-bancare, construcții și imobiliare, precum și energie și minerit sunt cel mai mai puțin flexibile când vine vorba de programul de lucru angajaților.

„În prezent, angajații care beneficiază în cea mai mare măsură de program flexibil sunt cei care fac parte din generația Boomers (cei născuți între 1946 și 1964 – n.red.): 53% dintre ei au o formă de program flexibil, iar 7% lucrează pe bază de proiect”, arată studiul citat.

Angajații generației Y au o nevoie mult mai mare de flexibilitate și de mobilitate și, de aceea, fac schimbări mai numeroase și mai dese în cariera lor.

„La nivel macro, angajatorul își dorește să rețină cât mai mult un angajat în organizație pentru că se presupune că, odată cu trecere timpului, angajatul respectiv va deveni mai productiv. În ceea ce privește perspectiva angajatului, mi se pare normal ca, la început de carieră, în primii 6-7 ani, un angajat să aibă mai multe segmente de carieră mai scurte, în care să acumuleze experiențe diferite, prin care să-și dea seama pe ce drum să o apuce. Nu vă mai înverșunați să rețineți în companii angajații aflați la începutul carierei, parte din generația Y, pentru că ei vor pleca oricum”, a precizat Andreea Mihnea.

Analiza citată notează că 24% dintre respondenţii generaţiei Y au precizat că, pentru a gestiona mai bine echilibrul dintre responsabilităţile personale şi cele profesionale, şi-ar schimba sau şi-au schimbat locul de muncă.

Totodată, 51% dintre membrii generaţiei Y chestionaţi au spus că, între 2012 şi 2015, a fost mai dificil pentru ei să gestioneze echilibrul între spaţiul de acasă şi cel profesional.

„Românii percep mai acut decât restul ţărilor la nivel global modificările din ultimii trei ani, cu impact asupra echilibrului dintre viața personală şi cea profesională. Percepție similară există în Germania (49%) şi Japonia (44%). Se observă că generația Y din Germania atinge cel mai mare procent dintre toate răspunsurile (56%). Pentru generația X (cei născuţi între 1965 şi 1980) procentul cel mai mare se înregistrează în România (52%), la fel ca și pentru Boomers (50%)”, potrivit studiului citat.

Campioni la muncă

 

Flexibilitatea şi mobilitatea, caracteristici ale generaţiei Y, se văd şi în preferinţele angajaţilor născuţi între 1980 şi 2000 vizavi de numărul de ore lucrate pe săptămână. Astfel, 41% dintre membrii generaţiei Y chestionaţi au declarat că lucrează până în 45 de ore pe săptămână.

„În maximum zece ani, businessul se va modifica de aşa manieră încât ceea ce vedem acum la generaţia Y se va întâmpla în toate organizaţiile. Aceasta va fi regula. Norma de lucru va fi determinată de preferinţele generaţiei Y”, a afirmat Oana Datki, managing partner pe Europa de Sud-Est la Consulteam, o companie cu activităţi în domeniul resurselor umane.

Totuşi, studiul semnalează că, în perioada 2012-2015, mai mult de jumătate dintre angajaţii generaţiei Y au resimţit o creştere a volumului de muncă.

„Cel mai mult resimt creșterea numărului de ore de lucru cei din generaţia Y (52%), în timp ce jumătate dintre cei din generaţia Boomers spune că numărul orelor lucrate a rămas constant pe parcursul ultimilor trei ani. Este de remarcat faptul că de fiecare dată o altă generație urcă pe primul loc al variantelor de răspuns la această întrebare: generația Y la varianta de răspuns <<a crescut>>, generația X la varianta de răspuns <<a scăzut>> și Boomers la varianta de răspuns <<a rămas la fel>>”, conform studiului.

Studiu „Generațiile urbane și prioritățile lor” a fost realizat în perioada 21 decembrie 2015 – 26 ianuarie 2016, prin colectarea a 2.562 de răspunsuri de la respondenți din mediul urban, cu vârsta minimă de 18 ani.

A fost util articolul? 0

Leave a Reply