• 7 Aug. 2023
  • 2 min

Ce pași să urmezi pentru a obține un job de vară 

job sezonier
Autor
Mihaela Pascari
Mihaela Pascari Face parte din echipa eJobs România de circa 5 ani. Perioad... Arată mai mult

Joburile de vară se află la mare căutare și sunt vizate în special de cei aflați la început de drum, de elevi sau studenți. Cu toate acestea, un loc de muncă pe perioada verii poate reprezenta o sursă adițională de venit și pentru cei cu experiență solidă pe piața muncii. Iată câteva sfaturi utile pentru a obține un job sezonier.

Odată cu venirea verii, angajatorii din domeniile în care crește volumul de muncă precum este Retailul, HoReCa sau Turismul, scot la bătaie o paletă largă de oportunități de angajare. Cu ce beneficii vine un job de vară? E o oportunitate ideală de a-ți crește veniturile, de a-ți îmbogăți CV-ul, dar și de a dezvolta abilități utile pentru viitoarele locuri de muncă. Iată de ce trebuie să ții cont atunci când te afli în căutarea unui job sezonier. 

 

Sfaturi utile pentru a obține un job sezonier

Nu lăsa căutările pe ultima sută de metri

Începe din timp căutările pentru un job de vară. Chiar dacă ți se pare că ai tot timpul din lume, interesează-te pe site-urile de specialitate, în ziare sau chiar printre prieteni și cunoștințe. Cei din urmă s-ar putea să reprezinte o sursă importantă de contacte. Deși, angajatorii caută de zor  noi angajați pentru joburile de vară, aceștia își doresc ca personalul să fie bine pregătit, pentru a nu fi nevoiți să se ocupe de training-ul lor atunci când volumul de muncă este mare.

 

Concentrează-te pe domeniile cele mai active pe timp de vară

Gândește-te la sectoarele de activitate care necesită întregirea echipelor în sezonul estival. Cele mai active în această perioadă sunt Retailul, HoReCa, Turismul, dar și companiile care activează în industria divertismentului. Poți lua în calcul, de asemenea, posibilitatea de a pleca în străinătate pentru un job sezonier. Experiența de peste hotare va reprezenta un punct-cheie în CV-ul tău atunci când vei candida pentru viitoarele locuri de muncă. Nu trece cu vederea această oportunitate, mai ales pentru că e o șansă numai bună de a învăța o limbă străină și de a-ți dezvolta rețeaua de cunoștințe într-un anumit domeniu.

 

Acordă atenția cuvenită CV-ului tău

Având în vedere că majoritatea joburilor de vară nu necesită experiență anterioară sau abilități specifice, competiția pentru ele este destul de mare. Mai mult, angajatorii activi în această perioadă, doresc să aloce cât mai puțin timp procesului de recrutare. Așa că, asigură-te că CV-ul tău se află printre primele care le câștigă atenția. Ce trebuie să faci mai exact? Personalizează CV-ul în funcție de jobul la care aplici, verifică-l temeinic de greșeli gramaticale și fii cât mai clar și concis în privința experienței tale anterioare de lucru.

 

Pregătește-te intens pentru interviu

Chiar dacă e vorba de un job de vară, e important să arăți profesionalism și să tratezi interviul cu maximă seriozitate. Pregătește-te din timp pentru acesta, caută informații despre compania angajatoare, specificațiile jobului vacant, dar și trendurile din industria în care activează compania. De asemenea, ai grijă la vestimentație și la aspectul tău general, oricare ar fi poziția pentru care candidezi. 

Și nu uita că pentru astfel de joburi, angajatorii caută persoane punctuale, entuziaste, care interacționează ușor cu cei din jur, au o atitudine pozitivă și sunt flexibile în privința programului de lucru. 

Așadar, e important să tratezi cu seriozitate orice oportunitate care îți apare în cale, mai ales pentru că tot mai mulți candidați se află în căutarea unui job de vară, iar asta crește competiția pentru pozițiile vacante. Creează o impresie bună angajatorului respectând ora prezentării la interviu, dar și menține-te pozitiv pe tot parcursul procesului de recrutare. 

 

 

Ți-a plăcut articolul despre cum să obții un job sezonier? Citește și:

Cauți job în turism? Vei fi surprins de oferta de anul acesta

Vrei să-ți suplimentezi veniturile? Află mai multe despre oferta de angajare!

Vrei un rol de copywriter? Ce trebuie să știi despre această meserie

 

A fost util articolul? 2
angajarejob sezonierjoburi de vara

Leave a Reply