Ne petrecem mare parte din viață la locul de muncă și acesta este un argument suficient pentru a conștientiza faptul că este esențial să avem un job care să ne mulțumească.
M., un angajat care lucra de douăzeci de ani în cadrul aceleiași companii, mi-a spus la prima noastră întâlnire că, deși de multă vreme se simte nefericit la job, nu a avut totuși curajul sa facă o schimbare.
Am discutat cu el pe parcursul ședințelor de consiliere în carieră despre felul în care se simte la job. Aspectele pe care le-a identificat ca fiind neplăcute indicau clar faptul că avea nevoie de o schimbare.
Pentru că lucrez frecvent cu persoane care se află în aceeași situație ca si M., am decis sa redau în acest articol o parte din experiența lor.
Iată câteva semne clare că jobul pe care îl ai nu (mai) corespunde așteptărilor tale:
Dacă simți în mod constant că sarcinile zilnice te epuizează, îți recomand să analizezi care sunt cauzele. Concluziile la care poți ajunge sunt variate: este posibil să ai nevoie de o vacanță; este posibil să treci printr-o perioadă în care ești foarte solicitat(ă) în viața personală și acest lucru are impact asupra planului profesional sau poți ajunge la concluzia că nu te mai regăsești în activitatea pe care o desfășori.
Deși ai experiența și competențele necesare, totuși rezultatele obținute sunt sub așteptări. Acest lucru se poate întâmpla pentru că activitatea nu mai este suficient de motivantă pentru tine, cel puțin nu suficient cât pentru a te convinge să te concentrezi pe atingerea obiectivelor.
Nivelul de satisfacție, alături de nivelul de motivație în plan profesional, sunt un aspecte esențiale pentru că reprezintă combustibilul care ne ajută sa evoluăm. Dacă observi că sunt foarte puține lucrurile care te bucură când vine vorba de jobul tău, îți recomand să nu ignori acest aspect.
În acest context, tendința de a amâna proiecte și de a întârzia livrarea rezultatelor poate fi un indicator al faptului că nu te mai simți provocat(ă) și motivat(ă) în plan profesional.
De cele mai multe ori, atunci când desfășurăm o activitate care ni se potrivește și care ne place, ne simțim entuziaști și plini de energie, chiar și în contextul unui efort intens și susținut. Situația inversă, în care nivelul de energie este scăzut pe o perioadă lungă de timp, poate indica faptul că avem nevoie de o schimbare.
Cum te simți dimineața înainte de a pleca spre birou? Ai prefera sa faci orice altceva? Ți se întâmplă frecvent? După ce răspunzi la aceste întrebări, gândește-te la ce anume ai avea nevoie astfel încât sa te simți diferit.
Dacă ai constatat că viața ta profesională se desfășoară în virtutea inerției, poate că este momentul să intri în contact cu nevoile tale și să acționezi conform acestora.
Multora dintre noi ni se întâmplă să avem perioade în care nu reușim sa identificam ce anume ne place, ce ne motivează, de ce avem nevoie. Însă, dacă aceste perioade sunt frecvente și de lungă durată, avem responsabilitatea de a face o analiză a cauzelor. În acest fel, ne va fi mult mai ușor sa identificăm soluțiile care ni se potrivesc.
În ceea ce-l privește pe M., faptul că a conștientizat care sunt punctele sale forte, a reprezentat un moment cheie, întrucât în acest fel și-a redobândit încrederea în sine și acest lucru l-a ajutat sa fie mult mai deschis la ideea de schimbare.
Vă recomand să priviți perioadele dificile ca pe niște ocazii care vă oferă posibilitatea de a intra în contact cu ceea ce vă doriți de fapt și, în egală măsură, ca pe oportunitatea de a identifica resursele care vă vor ajuta să evoluați.
As mai adauga ceva despre care nu se pomeneste nimic in articol, si anume STRESUL. Daca dimineata inainte de a pleca la munca simti o grija launtrica, o teama nedefinita si un cui care ti se infige in burta e clar, esti stresat doar la ideea ca o noua zi de munca urmeaza sa te maltrateze.
Motivele le poti cauta si gasi singur printr-o analiza interna sincera si fara escamotarea niciunui adevar.
Am simtit acest lucru pe pielea mea,vorbesc din experienta si culmea..!!! in anumite situatii nu eram stresat pentru ca aveam de lucru in exces sau ca nu stiam ce/cum sa fac…ma stresa faptul ca nu prea aveam mare lucru de facut, eram constient ca sunt capabil sa fac mult mai mult si mai eficient dar nu aveam mijloacele necesare si nici acceptul boss-ului. Si cu toate astea eram platit foarte bine, ca o recunoastere a cunostintelor/calitatilor recunoscute…bizar, nu-I asa ?
Stresul este principalul inamic la locul de munca, și din pacate job-urile sunt din ce in ce mai solicitantă, si implicit mai stresante.