www.recrutam.ro Te-ai gandit ca retelele sociale pot fi un atu in vederea obtinerii job-ului dorit si a dezvoltarii carierei tale? Noi venim cu sfaturi referitoare la […]
Te-ai gandit ca retelele sociale pot fi un atu in vederea obtinerii job-ului dorit si a dezvoltarii carierei tale? Noi venim cu sfaturi referitoare la construirea unui profil profesional online, atractiv pentru angajatori.
Cei mai multi aplicanti considera ca experienta si cunostintele lor sunt suficiente in vederea obtinerii unui job. Cu toate acestea, avand in vedere concurenta tot mai acerba de pe piata muncii, fiecare candidat trebuie sa se asigure ca nu este cu nimic mai prejos fata de ceilalti, iar prezenta pe retelele sociale devine din ce in ce mai importanta pe zi ce trece.
O simpla vizualizare a paginii de Facebook, Twitter sau Linkedin poate fi decisiva in ceea ce priveste primirea unei invitatii la un interviu de angajare, asa ca tine cont de urmatoarele sfaturi ce vizeaza crearea unui profil profesional adecvat pe retelele sociale:
1. Imaginea ta este foarte importanta, asa ca acorda mare atentie pozelor postate pe paginile de socializare. Cu toate ca imaginile pot fi vizualizate doar de cei din reteaua ta de prieteni, tine cont ca poza de profil este vizibila si in afara acesteia. Postarea unei fotografii recente este foarte importanta, in special pe retelele profesionale. Astfel, contul tau este vizibil activ pentru eventualii recrutori.
2. Asigura-te ca profilul tau este complet si la zi, ca ai introdus cat mai multe detalii despre cunostintele si experienta profesionala. Pentru a-ti asigura o credibilitate sporita, obtine referinte de la fostii angajatori.
3. Nu ezita sa postezi pe Facebook sau Twitter comentarii legate de stiri sau noutati din sectorul tau de activitate.

Profita de accesibilitatea retelelor sociale si trateaza profilul profesional online ca o a doua carte de vizita, care iti ofera o vizibilitate mai extinsa si vine in sprijinul clasicului CV de pe portalurile de specialitate.