• 16 Jul. 2021
  • 3 min

Ce spune reacția înainte de plecarea în vacanță despre jobul tău actual

vacanța
Autor
Steluţa Năstase
Steluţa Năstase Am ales un job pe care îl iubesc și, da, zâmbesc pentru c... Arată mai mult

O zi sau o săptămână de vacanţă îți aduc stări noi înainte de a pleca de la birou, iar reacţiile spun multe despre tine şi despre modul în care îți percepi jobul actual.

Când vacanța începe în doar câteva ore, mai că îți vine să îți strângi în brațe șeful și colegii, apoi să alergi frenetic pe scări de parcă ai evada pentru câteva zile. Uneori, se întâmplă să răspunzi la telefon și la e-mail-urile de serviciu în drum spre aeroport sau chiar să nu știi ce să faci cu timpul liber după ce luni de zile te-ai obișnuit cu un anumit program. Ia în considerare reacțiile care vorbesc despre atitudinea ta față de jobul actual: poate fi dorința de a te detașa de activitățile care nu îți plac sau, din contră, poți descoperi că ești workaholic. Iată câteva indicii pentru a te cunoaște mai bine în plan profesional și pentru a lua deciziile potrivite.

Ce spune reacția înainte de plecarea în vacanța despre jobul tău actual

Dacă eşti prea entuziasmat că vei pleca

Te uiţi la ceas din 10 în 10  minute, îți anunți colegii că în 5 minute intri în vacanța, iar când se apropie ora de plecare închizi zgomotos laptopul, agenda și îți strângi lucrurile în grabă. Orice e-mail urgent poate să aștepte două săptămâni cât durează vacanța.

Această reacție spune că nu ți-ai luat o pauză de mult timp și poți risca ca la un moment dat să te simți epuizat. Secretul pentru a avea o abordare pozitivă față de job este să nu aștepți vacanța cea mare, ci să-ți iei pauze mici în timpul zilei și a săptămânii. Dacă găsești cele mai plăcute activități pentru a te detașa de rutina zilnică de la birou, nu vei mai resimți concediu de odihna ca pe o necesitate, ci va fi un bonus.

Gândește-te și dacă este jobul potrivit pentru tine

Ia în considerare că entuziasmul excesiv manifestat înainte de a pleca în vacanța poate însemna acea fugă de activitățile care nu-ți plac și de un job care nu te face tocmai fericit.

Entuziasmul pentru vacanță este o doză de energie care îți face bine, însă, dacă după 10 zile departe de birou, te întorci dezamăgit la muncă, și nu e prima dată când ți se întâmplă acest lucru, este evident că ai nevoie de o schimbare. Acum e momentul să alegi acel job care îți aduce măcar o parte din acel entuziasm pe care îl simți când pleci într-o destinație cu mare turcoaz. Actualizează-ți CV-ul și aplică la joburile disponibile pe eJobs chiar acum.

 

Dacă te gândești doar la job când pleci în vacanță

Dacă îi scrii șefului în drum spre aeroport sau chiar pierzi avionul pentru că mai aveai un e-mail de trimis, ia în considerare câteva aspecte despre tine și stilul tău de lucru.

Este nevoie să fii mai organizat cu activitățile de la job

De regulă, îți planifici vacanța cu multe săptămâni înainte de a intra în concediu. Așa cum știi în amănunt intinerariul sejurului, la fel este bine să planifici și activitățile tale la birou astfel încât să eviți acea criză de timp. Ia în considerare o listă cu toate acele task-uri pe care e nevoie să le faci sau să le delegi înainte de vacanță. Anunță șefii, colegii, partenerii și clienții că vei fi plecat în vacanță în următoarele două săptămâni și roagă-i politicos să rezolvați anumite situații înainte de plecarea ta. Setează un e-mail out of office, scris într-un mod prietenos, în care anunți persoana care va prelua comunicarea, și acum, gata, de acum ești în vacanță.

Lucrezi prea mult

Chiar dacă ai planificat cu lux de amănunte vacanța ta, când ajungi la destinație, nu poți să te relaxezi. Este semn că lucrezi prea mult și te implici atât de mult încât uiți cum e să fii în vacanță. Fă repede o listă a lucrurilor pe care le-ai făcut înainte de a pleca de la birou. În mod sigur, efortul a fost dublu față de zilele obișnuite de lucru. Te va motiva să dai log out și să consideri că meriți o vacanță.

 

Vacanța te entuziasmează, dar îți lipsește activitatea de la birou

Ei, bine, mai sunt și oameni care vor duce dorul colegilor și a activității de la birou în timpul vacanței. Puțini, ce-i drept, însă, e un sentiment justificat, mai ales când pleci într-un concediu mai lung sau călătorești în interes de serviciu.

Îți place să fii consecvent

Știi că în fiecare zi programul tău începe negreșit la ora 9. Râzi, socializezi alături de colegi în pauzele de cafea, planifici sedințe, întâlniri. Totul este un du-te vino simpatic care îți dă energie. Îți place să fie totul organizat în Google Calendar. Dar ce te faci când îți dai seama că timp de 10 zile ți se schimbă programul? Google Calendar nu te mai anunță că ai ședință și nu mai are întâlniri stabilite. Gândește-te la concediul tău ca la un experiment plăcut. Nu mai respecți programul nimănui, ci îl faci și îl respecți pe al tău, așa cum îți place.

Îți iubești jobul

Ți-e drag de proiectul la care lucrezi, de colegi și de tot ce înseamnă compania în care lucrezi. Însă, chiar și cei mai fericiți angajați au nevoie de o vacanță doar pentru ei. Așa că nu ezita să pui cu mândrie încă un pin pe harta călătoriilor.

 

Ți-a plăcut articolul? Citește și: 

Vara asta e momentul perfect să-ți începi cariera

Cum reduci stresul la locul de muncă după vacanță

Cum e să fii managerul timpului tău în remote work? Află de la echipa eJobs

 

A fost util articolul? 1
jobul idealvacanțăvacanta de vara

Leave a Reply