www.recrutam.ro Retelele sociale Facebook, Linkedin, Twitter sau Viadeo au inceput sa schimbe modul in care angajatorii abordeaza interviul de angajare. Inainte de a se decide daca […]
Retelele sociale Facebook, Linkedin, Twitter sau Viadeo au inceput sa schimbe modul in care angajatorii abordeaza interviul de angajare.
Inainte de a se decide daca sa va invite sau nu la un interviu, angajatorii viziteaza conturile voastre de pe retelele sociale si publicarile voastre, facandu-si, in acest fel, o idee despre competentele si personalitatea voastra.
Chiar daca nu toti angajatorii apeleaza la aceste mijloace, totusi aceste noi instrumente schimba regulile jocului intre angajatori si candidati. Verificand conturile voastre de pe retelele sociale si ceea ce Google spune despre voi, citind comentariile si publicarile voastre despre stiri dintr-un anumit sector, angajatorii pot verifica interesul vostru pentru un anumit domeniu. In acest fel discutia din timpul interviului va fi mult mai directa si mai interesanta.
Prezentarea voastra de pe retelele sociale conteaza foarte mult pentru angajator si ii permite acestuia sa afle informatii esentiale, pe care poate sa le abordeze in timpul interviului. Foarte important pentru angajator este si faptul ca ati vizitat profilul companiei de pe retelele sociale. Daca prezentarea companiei de pe aceste conturi v-a determinat sa aplicati pentru un job, nu ezitati sa specificati acest aspect in cadrul interviului de angajare.
Cu toate ca in timpul interviului de angajare comportamentul tau este influentat de emotii si de dorinta de a obtine job-ul respectiv, este important sa spui exact ceea ce ar vrea angajatorul sa auda. Trebuie sa stii ca este posibil ca angajatorul sa cunoasca deja foarte multe informatii despre tine de pe retelele sociale si in timpul interviului sa incerce doar sa compare ceea ce cunoaste deja cu ceea ce incerci sa oferi in timpul interviului.
Prin relatia stabilita prin intermediul retelelor sociale se poate observa daca ar putea exista o colaborare sau nu intre candidat si companie, fiecare reusind sa se cunoasca mai bine si sa inteleaga asteptarile celuilalt.
Utilizarea unui numar cat mai mare de angajatori a retelelor sociale pentru a cunoaste mai bine candidatii pentru un anumit job, ii poate determina pe acestia sa analizeze cu atentie informatiile publicate pe conturi si in discutiile intreprinse.