• 4 Jan. 2016
  • 2 min

Retrospectivă: piaţa muncii în 2015

2015 a fost, poate, cel mai bun an pe care l-a experimentat piaţa românească a muncii de după 2008. Salariul minim brut a crescut de două ori în şapte luni, iar companiile au angajat pe bandă rulantă.

Piaţa muncii a dat, în 2015, primele semne reale de revigorare de după criza financiară globală care a lovit şi România în 2008. Rata şomajului a scăzut sub 5%, companiile au fost într-o permanentă căutare de forţă de muncă, iar salariul mimum brut pe ţară a crescut de două ori în şapte luni.

Angajări la foc automat

 

Ultimele date făcute publice de Inspecţia Muncii evidenţiază că România avea peste 5,4 milioane de salariaţi activi şi 6,16 milioane de contracte individuale de muncă la la 30 noiembrie 2015.

Prima jumătatate a lui 2015 a adus o creştere a numărului angajaţilor în 15 dintre cele 18 domenii majore din economiei, comparativ cu sfârşitul anului trecut, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).  Cele 15 domenii au adăugat în economie peste 121.000 de noi salariaţi în primele şase luni ale anului. Cele mai importante angajări s-au făcut în industrie (+31.000 de salariaţi) şi în construcţii (+19.500 de salariaţi), două dintre domeniile care au pierdut cei mai mulţi oameni între decembrie 2008 şi decembrie 2014. Comparativ, cele mai puţine angajări s-au înregistrat în salubritate (+500 de salariaţi) şi în tranzacţii imobiliare (+600 de salariaţi).

Salariul minim brut a crescut de două ori în şapte luni

 

Guvernul a decis majorarea salariului minim brut pe ţară de două ori în anul care tocmai s-a încheiat. Prima creştere a avut loc în ianuarie, când salariul minim brut la nivel naţional s-a majorat de la 900 la 975 de lei, iar cea de-a doua s-a petrecut în iulie, când salariul minim brut a avansat la 1.050 de lei. În prezent, peste 1,4 milioane de români sunt remuneraţi cu salariul minim brut pe economie. Salariul minim brut pe economie a urmat, în 2015, o evoluţie similară celei din 2014. Atunci, salariul minim brut pe ţară a fost majorat tot în două etape, cu câte 50 de lei. Astfel, la 1 ianuarie 2014 salariul minim brut a crescut de la 800 la 850 de lei, pentru din iulie 2014 să avanseze cu încă 50 de lei, până la 900 de lei.

Creşterea salariului minim brut pe ţară nu s-a văzut însă şi în evoluţia câştigurilor medii lunare ale românilor. Astfel, în primele şase luni din 2015, salariile medii nete au crescut, comparativ cu decembrie 2014, doar în şase dintre cele 18 sectoare economice majore studiate de INS. Ultimele date oficiale referitoare la evoluţia câştigurilor românilor publicate de INS în decembrie 2015 arată că salariul mediu net se plasa la 1.871 de lei în octombrie, cu circa 7,5% mai mult decât la începutul anului.

435.000 de români fără loc de muncă

 

România avea, la sfârşitul lunii noiembrie 2015, o rată a şomajului de 4,88%, arată datele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Aproape 435.000 de români erau şomeri la finalul lui noiembrie 2015. Din totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM, peste 100.000 erau indemnizaţi şi mai mult de 333.000 erau neindemnizaţi.

Raportat pe sexe, România are cu aproximativ 32% mai mulţi şomeri bărbaţi decât femei. Astfel, în noiembrie 2015, peste 247.000 dintre şomerii români erau bărbaţi, în vreme ce mai multe de 187.000 de şomeri erau femei.

Rata şomajului din România a scăzut, în 2015, de la 5,54% în ianuarie, la 4,88 în noiembrie. Lunile din 2015 cu cele mai mici rate ale şomajului au fost noiembrie şi octombrie. În cele două perioade menţionate, rata şomajului a fost de 4,88%, cu doar 0,01% mai mică decât în august.

România a avut cei mai mulţi şomeri pe parcursul lui 2015 în februarie, când rata şomajului a fost 5,6%. Totodată, rata şomajului a fost de cel puţin 5% în primele şapte dintre cele 11 luni ale lui 2015 analizate până în prezent de ANOFM.

A fost util articolul? 0
piata munciisalariu minim

Leave a Reply