Schimbarea în carieră – proces decizional sau emoţional?

Loredana Vladareanu HART Human Resource Consulting www.hart.ro Trăim într-un secol al vitezei. Trăim de ceva timp într-un astfel de “secol”. Tot ceea ce se întâmplă cu […]

Loredana Vladareanu
HART Human Resource Consulting
www.hart.ro

Trăim într-un secol al vitezei.

Trăim de ceva timp într-un astfel de “secol”. Tot ceea ce se întâmplă cu noi, în jurul nostru pare imediat şi ireversibil. Putem acţiona cel mult asupra consecinţelor lor. Putem să le acceptăm inevitabilul sau putem face ceva mult mai eficient: putem anticipa şi preveni ceea ce pentru ceilalţi înseamnă “inevitabilul”.

Poate că pare o “discuţie filosofică”, dar am ales să introduc astfel ceea ce urmează pentru a evita (a se citi: anticipa şi preveni) generalizări ineficiente de genul: “nimic” sau “totul a depins de mine”. Aceste generalizari nu sunt întru totul adevărate şi nici nu ne ajută cu nimic. Este mult mai eficient să vedem exact gradul de implicare şi puterea noastră decizională în ceea ce facem.

Şi acum am să trec şi la subiectul în sine. Mă uitam zilele trecute prin mai multe fişe de interviu, CV-uri şi am concluzionat (cu uimire, recunosc) că majoritatea candidaţilor pe care i-am întâlnit au decis, la un anumit moment, să facă o schimbare în carieră din motive extrem de asemănătoare: “posibilităţile de promovare erau reduse”, “nu mă mai simţeam motivat”, “exista o comunicare dificilă cu top managementul” etc. Prin întrebări mai profunde, din aproape în aproape, ajungeam să înteleg adevăratele motive de a face respectiva schimbare, iar uneori chiar ei inşişi, candidaţii, ajungeau să înteleagă pe ce se sprijinea decizia luată. Descopereau cu câtă uşurinţă au ajuns să ia decizia respectivă. Uneori, anumiţi candidaţi conştientizau că fondul procesului decizonal este cu totul altul. Ori, chiar dacă nu o făceau ei, eu reuşeam să înteleg aceste aspecte.

Şi care este legătura cu acest “secol” al vitezei despre care vorbeam?Lucrurile se schimbă în permanenţă în jurul nostru. Şi noi ne schimbăm o dată cu ele. Iar pentru a ne adapta tuturor acestor schimbări, suntem nevoiţi să luăm decizii rapide. Ceea ce este o calitate, o competenţă. Pe care, însă, fiecare o are dezvoltată într-o anumită măsură. Iar atunci când această competenţă nu este dezvoltată suficient, iar timpul / schimbările ne preseaza, nu mai vorbim de un proces decizional, ci de unul emoţional. Decidem într-un fel sau altul pentru că simţim sau credem că simţim într-un fel sau altul. Nu mai avem timp să trecem prin filtrul gândirii ceea ce simţim. Sau mai corect spus, nu ne întrebăm, nu încercăm să întelegem de ce simţim într-un fel sau altul. Pentru că pur şi simplu nu avem timp să o facem: avem numeroase alte task-uri, avem o zi de muncă de peste 10 – 12 ore, permanent trebuie să prioritizăm şi să programăm diverse alte aspecte.

Lăsând din nou teoria la o parte, câţi dintre voi aţi adresat îndeajuns de multe întrebări sau aţi cerut îndeajuns de multe informaţii înainte de a accepta un nou job? Şi mă refer la acel set de întrebări care nu ar trebui să vă lipsească niciodată atunci când luaţi o asemenea decizie. Adică, la “itemii” necesari şi suficienţi pentru a contura un adevărat proces decizional (pentru a face o schimbare în carieră). Ce înseamnă aceşti “itemi”?

Putem face o grupare pe 2 categorii: întrebări pe care ni le adresăm noua înşine şi întrebări referitoare la viitoarea companie şi viitorul job.

In prima categorie ar putea fi:

– Este momentul adecvat pentru a face o schimbare în carieră?
– Care sunt motivele care mă determină să fac o schimbare?
… şi mergând mai profund:
– M-am asigurat că toate aceste motive (răspunsul la întreabrea de mai sus) sunt reale? Le-am comunicat managerului meu? Am încercat să le schimb în actuala companie?
– Ce m-a determinat să accept job-ul pe care îl am acum (a fost o decizie raţională sau emoţională)?
– Pe ce compeţente m-am bazat?
– Ce motivaţii, interese şi valori m-au determinat sau m-au condus către această decizie?
– Acestea sunt cu adevărat motivaţiile, interesele şi valorile mele?
Din a doua categorie ar putea fi:
– Ştiu exact ce presupune noul job?
– Am îndeajuns de multe informaţii despre echipă, subordonaţi, superiori, companie?
– Cunosc politica, strategia şi planurile de viitor ale companiei?
– Cunosc valorile ce definesc această companie?
– Există compatibilitate între aceste valori şi motivaţiile, interesele şi valorile mele personale?
– Se înscrie noul job în planul meu de carieră? Sau mi s-a explicat care este planul de carieră pentru această nouă poziţie?

Şi pentru ambele categorii de întrebări, şirul ar putea continua. Dar acestea sunt cele mai importante.

Răspunzându-ne noi înşine cu sinceritate la aceste întrebări putem creiona un adevărat proces decizional.

In lipsa lor putem vorbi despre o decizie, însă una predominant emoţională (sau superficială) de genul “Fac o schimbare pentru că”: “nu îmi plac actualii colegi”, “nu mă înteleg cu şeful” ori “simt că nu-mi sunt apreciate meritele” (toate aceste motive conţin verbe cu sens de sentiment, afect, senzaţie). Şi concluzia vine imediat: “Este momentul să fac o schimbare. Piaţa abundă de cereri, anunţuri … deci voi găsi eu ceva mai potrivit!”.

Este adevărat, piaţa abundă în prezent de poziţii vacante.

Companiile se schimbă. Oamenii se schimbă. Trăim într-un (parcă interminabil!) “secol” al vitezei. Şi noi trebuie să ne adaptăm. Insă, presaţi de viteză, în loc să ne adaptăm (ceea ce presupune efort, uneori chiar mici compromisuri), preferăm sau ne este mai uşor sa ne schimbam. In esenţa, nici nu ne schimbăm, ci doar avem impresia ca o facem. Incercăm altceva … şi altceva … şi altceva. Fără a şti cu exactitate ce vrem să schimbăm sau ce încercăm. Fără a ne cunoaşte în primul rând pe noi înşine (ca personalitate, motivaţii, interese, valori, aspiraţii).

In lipsa acestei profunzimi, deciziile noastre sunt valide cel mult pe termen scurt.

Şi sunt doar emoţionale (… pentru a da un răspuns întrebării din titlu).

Loredana Vladareanu
HART Human Resource Consulting
www.hart.ro