Scriind cu muzica, ritm si cu o melodie fara cuvinte.

Am inceput prin batai ale unor bete Kali utilizate in arte martiale – o pereche de tuburi de bambus, intr-un ritm sustinut, singular, potrivit cu sunetul […]

Am inceput prin batai ale unor bete Kali utilizate in arte martiale – o pereche de tuburi de bambus, intr-un ritm sustinut, singular, potrivit cu sunetul pasilor pe covorul unei sali de bal dintr-un hotel.

Bum. Bum. Bum. Bum. Bum. Bum. Bum. Bum.

Acesta era sunetul temei. Conflictul. Esenta.
Urmaza aplauzele cu un ritm diferit.

Pauza. Pauza. Aplauza. Aplauza. Pauza. Pauza. Pauza. Aplauza. Aplauza.

Sunetul temelor si conflictelor secundare.
Betele de tobosar urmara intr-un stil intrerupt.

Tap. Tap. Taptap-taptap. Tap. Tap. Taptap-taptap. Fapte. Fapte. Detalii-informatii. Fapte. Fapte. Detalii-informatii.
Corul de voci se raspandi in camera.

Ssssttt. Pauza Pauza. Pauza. Ssssttt. Pauza. Pauza. Pauza. Afirmatii. Acum, vorbi El. Afirmatii. Acum, vorbi Ea.

In sfarsit , o singura voce puncta ritmul salii de bal, ca un cantaret moduland silabele sonore.

Dudududododo DouaaDouaaDouaa Dodidededededede Dududodo
Dodododidede DouaaDouaaDouaa DodidedededeDidededede.

Aceasta a fost povestea. Descrierea. Cursul exemplelor si al schimbarilor. Melodia prozei. Combinata cu alte sunete ale betelor Kali, ale betelor de tobosar, cu tropotul picioarelor si vocile soptind, melodia fara cuvinte a aratat care sunt elementele unei povesti. Ele au constituit cadrul. Impreuna dau glas unei povesti simple dar structurate. Deci, care a fost scopul fabricarii acestei “simfonii” in aceasta sala de bal din Delaware in cadrul Atelierului National al Scriitorilor?

Ascultandu-i pe cei mai buni.

A fost doar atat: Ca scriitori, sunt momente in care trebuie sa inchidem ochii si sa ascultam ritmul povestilor noastre. Ne putem opri pentru un moment si examina cum ritmul, intonatia, vocea si muzica se imbina intr-o pagina scrisa. Si ar trebui sa ne incredem in muza saltareata care ocazional ne indeamna sa incercam ceva diferit, sa ne asumam riscul, si sa ne dedicam unei alte modalitati de a spune o poveste. Cei din atelierul din Wilmington au avut intentia sa isi abordeze diferit povestile jurnalistice, privindu-le structura ca pe o compozitie muzicala. In acest mod au reusit sa auda fondul povestilor pe care le spunem.

Am vazut cum au fost “mesterite” povestile. Am simtit importanta cruciala a fiecarei parti – de la ritmul continuu al temei povestirii pana la prezentarea intrerupta a faptelor. Si am putut intelege mai bine cum un text deosebit poate diferentia o poveste. In acea sala de bal am observat si cat de diferit reactionam la aceasta combinatie de ritmuri vibrande. Unii au rectionat miscandu-se in ritmul sonor, altii nu au parut afectati de compozitie – reactii similare cu cele pe care le au cititorii articolelor noastre. Unii sunt miscati de cuvintele noastre, altii nu. Referintele muzicale, bineinteles, nu reprezinta nimic nou pentru un studio de stiri. Editorii insa le spun reporterilor ca povestile lor nu canta. Sau ca le lipseste cadenta. Sau ca un paragraf din text se afla in discordanta cu ritmul intregii compozitii. Dar cand scriitorii bat ritmul, sonoritatea povestii lor, rezultatul este magic. Pot repeta cuvinte sau fraze la fel de eficient ca un refren muzical iar propozitiile pot curge pe pagina avand influentele stilistice ale unor acorduri muzicale. Scriitori pot amplifica dinamica muzicalitatii prin actiunea asupra volumului povestirii pentru emfaza sau subtilitate. In acelasi mod in care un muzician face trecerea de la sunetele blande, pianissimo, catre deplinatatea si taria celor fortissimo, un jurnalist poate utiliza o replica “muta” sau o descriere a fundalului, combinate cu replici avand rezonanta de tunet, sau cu exemple dramatice. Scriitorii pot mentine cadenta pe care o doresc in compozitiile lor, spre deosebire de creatiile muzicale, care presupun o modificare a intregii structuri pentru fluiditatea ansamblului.

Albom, muzica si Bach

Pentru unii jurnalisti, influenta muzicala este clara. Mitch Albom, un autor de editoriale pentru Detroit Free Press, recunoscut pe plan national, si autor al cartii best-seller Tuesdays with Morrie a recunoscut importanta muzicii in scrisul personal intr-un interviu pentru cea mai buna colectie de articole de ziar din 1996.

“Muzica m-a ajutat foarte mult sa scriu, influentand mai ales pasul compozitiei — eu fiind un muzician si un textier de cantece inainte de a deveni jurnalist” precizeaza acesta. Observand ca unii jurnalisti se lupta pentru a conferi un stil, acesta continua ca experienta muzicala anterioara I-a usurat creatia literara.

“Un stil de calitate provine din pas si din ritm, atribute pe care le-am invata din muzica mea”, spune Albom. “ Folosesc cand o propozitie scurta, cand una lunga, cand o propozitie dintr-un cuvant, ori o fraza de lungimea unui paragraf. Textele cantecelor presupun versuri si un refren. Eu utilizez tehnica refrenului intr-un singur enunt.”

Daca unii dintre noi pot adopta refrene pe tot parcursul textului, altii doresc sa confere ritmuri specifice fiecarui ansamblu de compozitii, sau prefera o singura voce pe tot parcursul articolului. Alte povesti pot fi la fel de complexe si de bogate precum Concertul Brandenburgic Numarul 3 in G Major.

Cand am interpretat piesa din atelierul scriitorilor, am prezentat structura unei stiri prin muzica. Facand asta am reusit sa simtim tema principala-muzicala si lirica-dirijandu-ne povestea. Am putut auzi punctele culminante, temele si conflictele secundare. Am auzit relatarile, intamplarile, detaliile capatand contururi pe masura ce pasajele muzicale se achimbau, se accentuau sau diminuau. Am simtit cadenta care va impresiona cititorul pe parcursul povestii. Am auzit mijlocul povestii, acele interludii muzicale in care cititorilor le era oferita perspectiva istorica, contextul si fundalul. Dar nu intr-o maniera plictisitoare. Muzica si povestea ne-au purtat prin acea sectiune, mentinandu-ne interesul, provocandu-ne tensiune, si recompensandu-ne pe noi, ascultatori si cititori cu detalii dramatice, demne de stiut. Mentinand sunetele de fundal si tensiunea, veni finalul, la fel de puternic si de dinamic ca si inceputul povestii. A fost deznodamantul unei piese muzicale jurnalistice bine structurate.

Concertele Brandenburgice, compuse in 1718 dainuie si astazi, si pot fi fundalul sonor al unei povesti deosebite. Desi compozitorul nu a fost un castigator al premiului Pulitzer, detine titlul sau: Johann Sebastian Bach.