• 9 May. 2017
  • 1 min

Sfatul unui CEO care conduce o afacere de milioane de dolari: E timpul să scapi de „prietenii” care te trag în jos

business people
Autor
eJobs
eJobs eJobs este platforma de locuri de munca din Romania care ver... Arată mai mult

„Cine se aseamănă… se adună”. Această zicala reprezintă un motto important pentru Gary Vaynerchuk, care conduce compania VayneMedia, cu o cifră de afaceri de 125 de milioane de dolari. 

Gary Vaynerchuk – antreprenor, speaker şi autor de cărţi motivaţionale – a povestit la o emisiune radio din SUA că cel mai bun sfat pe care îl poate da cuiva e totodată şi cel mai dur: trebuie să scapi de prietenul cu mentalitate de pierzător şi să îţi găseşti un alt amic, care gândeşte ca un învingător.

„Poate că ar trebui să nu te mai vezi deloc sau să petreci mai puţin timp cu acel prieten care reprezintă o pată de negativitate în viaţa ta şi, în schimb, să creezi o legătură nouă cu o persoană optimistă”, ne sfătuieşte omul de afaceri, citat de Business Insider.

El susţine că a văzut schimbarea cu ochii lui, în organizaţiile pe care le-a pregătit din postura de mentor, că mediul de lucru s-a schimbat în bine, iar oamenii au fost mai fericiţi, mai mulţumiţi şi mai productivi.

Gary Vaynerchuk consideră că ar trebui să petreci cel mult o treime din timpul tău în compania prietenului sau colegului de muncă negativist şi restul cu cel pozitiv. „Cred că oamenii au tendinţa să se înconjoare de persoane care îi trag în jos, iar dacă vor o schimbare, atunci ar trebui să facă un audit la cele mai apropiate 10 persoane din viaţa lor”, a spus antreprenorul.

El nu e singurul care funcţionează după ideea „spune-mi cu cine te împrieteneşti că să-ţi spun cine eşti”, ce reliefează cât de mare e influenţa celor din jurul nostru.

Citește articol integral pe cariereonline.ro.

A fost util articolul? 0

Leave a Reply