• 21 Jun. 2016
  • 3 min

Prin ochii angajatorilor. Ce-și doresc de la un candidat

Găsirea unui nou job poate fi asemănător unui joc de șah în care ai nevoie de strategie, dar și de cunoașterea bună a regulilor.

Orice căutare implică și întrebarea: „Oare ce părere își va face recrutorul despre mine?” sau „Cum aș putea să aflu ce așteptări are angajatorul?”. Pentru a investi în mod eficient timpul și energia în procesul de recrutare, merită să gândești întrebările potrivite la timpul potrivit. Să construiești o relație bună cu recrutorul și să afli detalii prin care îți poți pune în valoare aplicarea. Iată cum să privești situația din perspectiva angajatorilor în momentul în care pornești în căutarea unui job.

 

Să arăți pasiune

Zâmbetul, o postură deschisă și acel entuziasm specific unui copil te conduc spre jobul mult dorit. Recrutorii își doresc oameni care vor tot timpul mai mult de la ei și de la cariera lor. Ei caută acele persoane care-și înțeleg misiunea, sunt empatice, orientate spre rezultate și idei bune în fiecare proiect.

Să personalizezi aplicarea

Cele mai bune companii își doresc oameni pasionați, dar care să știe cum să iasă în evidență. CV-urile tradiționale pierd teren în fața acelor aplicări care intuiesc și depășesc așteptările recrutorilor. Profilul tău merită să răspundă acelor cerințe din descrierea jobului, dar informațiile să fie puse într-o formă originală care te reprezintă. Recrutorii recomandă să găsești acele companii unde ai vrea să lucrezi, să le analizezi activitatea și să îți folosești creativitatea pentru a ieși în evidență față de alți candidați. 

 

Să înțelegi valoarea pe care o oferi

În aplicarea ta, arată ce poți să oferi companiei, nu numai ce aștepți să-ți ofere compania. Gândește prezentarea ta, încă de la început, concentrează-te pe ceea ce aduci nou și util și prezintă experiența ta ca primul pas spre a face față noilor task-uri. Cu o astfel de abordare, angajatorii vor ști că ai viziune, acel big picture, care sporește valoarea și rolul tău în noul job. Spre exemplu, dacă ai parcurs un curs de IT, atunci poți preciza ce ai învățat în cadrul acestuia, dar și cum noile cunoștințe pot aduce plus valoare companiei angajatoare. Dacă îți surâde ideea de a obține noi abilități în domeniul IT, poți alege proiectul Cursuri de IT by eJobs, cofinanțat din Fondul Social European, parte a programului Operațional Capital Uman 2014-2020. Acesta are mai multe etape mai multe etape (consiliere, cursurile propriu-zise, coaching). Ai ocazia ca după finalizarea proiectului să aplici pentru joburi în domeniul IT. Pentru asta, echipa de consiliere în carieră din cadrul proiectului îți va oferi suportul necesar. Detalii aici.

Iată care sunt condițiile pentru înscriere:

  • ai domiciliul sau reședința în orice județ din România (cu excepția județului Ilfov și Municipiului București
  • ai o vârstă cuprinsă între 25 și 65 de ani
  • ești angajată, cu contract de muncă, PFA sau ÎI
  • ai absolvit cel puțin 8 clase
  • dispui de acces la internet (viteză minimă de 10 Mb/s) – cursurile au loc doar online
  • ai în posesie un computer (laptop sau PC) cu webcam (integrat sau separat) pentru a permite accesul la curs/examen
  • ai în posesie difuzor/căști și microfon pentru a participa la discuții
  • ești un bun vorbitor de limba engleză (mediu/avansat)
  • deții competențe digitale de bază

Cursurile gratuite în IT sunt disponibile prin:

PROGRAMUL OPERAŢIONAL CAPITAL UMAN 2014-2020

Axa Prioritară 6 – Educație și competențe ID

proiect: POCU/726/6/12/135988

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

Să îți cunoști slăbiciunile

Ești mult mai convingător dacă te prezinți cu puncte forte și aspectele pe care ai vrea să le îmbunătățești în loc să cauți să pari perfect. Recrutorii ar putea să creadă că eviți întrebarea sau ascunzi o slăbiciune. Cu o analiză obiectivă, demonstrezi că îți cunoști capacitățile și ești mult mai credibil.

 

Interviul la telefon nu este o conversație banală

Abordează fiecare discuție la telefon ca o conversație față în față. Interviul telefonic este primul pas prin care te califici pentru un interviu, iar recrutorii țin cont de entuziasmul tău, de inflexiunile vocii și de nivelul de cunoștințe pe care îl declari pentru a realiza lista scurtă a candidaţilor. Cel mai potrivit este să te îndepărtezi de sursele de zgomot și să eviți să tastezi sau să iei o gustare în timp ce discuți cu recrutorul.

 

Să le mulțumești recrutorilor

O astfel de notă aduce zâmbetul pe buze recrutorilor, mai ales în acele zile când au planificate multe interviuri. Arăți valorile tale, precum și respect pentru ocazia care ți-a fost oferită. Te diferențiezi și ai mai multe șanse ca recrutorul să îți propună rolul potrivit în compania potrivită.

 

 

Ți-a plăcut articolul? Citește și:

Cum îți crești credibilitatea în ochii recrutorului la interviu

Ce salarii se câștigă în inginerie

5 semne care arată că stagnezi în carieră

A fost util articolul? 0
angajarejobproces de recrutare

Leave a Reply