• 6 Jul. 2016
  • 5 min

O agenţie de recrutare din România atrage IT-iştii din Marea Britanie

Agenţia HeadHunting IT oferă IT-iştilor din Marea Britanie salarii cuprinse între 2.000 şi 3.500 de euro net pe lună pentru a veni în România, plus asistenţă în cazare.

Brexitul determină mulţi angajaţi din Marea Britanie, printre care şi IT-iştii, să se gândească la ţări din Uniunea Europeană unde ar putea lucra şi care le-ar putea asigura un nivel de trai sigur. Chiar înainte de a se anunţa rezultatele referendumului, studiile arătau că 87% dintre firmele de tehnologie din Marea Britanie, printre care şi Microsoft, erau împotriva ieşirii ţării din Uniunea Europeană. 70% dintre firme se temeau că această ieşire va afecta reputaţia Londrei de hub de tehnologie, scrie Washingtonpost.com. Principalele motive de îngrijorare sunt: reformele în protecţia datelor pe care U.E. are în plan să le facă şi de care Marea Britanie nu ar putea beneficia; fluxul datelor din S.U.A. spre Marea Britanie şi viceversa; reducerea investiţiilor în start-upurile din IT; imigrarea celor mai buni specialişti din cauza condiţiilor incerte de trai şi dificultăţile în angajarea cetăţenilor europeni.
Situaţia din Marea Britanie favorizează alte state unde există deficit de IT-işti. Agenţia HeadHunting IT a gândit în premieră pentru România şi Marea Britanie, 
o strategie pentru a-i atrage pe specialiştii în tehnologie în ţară.
În România, necesarul de forţă de muncă în IT este estimat la 15.000, în timp ce numărul absolvenţilor cu profil IT se ridică anual la 7.000. Potrivit Comisiei Europene, la nivelul UE, deficitul de specialişti IT se ridică, în prezent, la aproape 500.000.

Campania ,,Remain, Leave or…Relocate’’

 


Clienţii HeadHunting IT au nevoie de specialişti în .NET şi PHP. 
În acest scop, agenţia a lansat la începutul lunii iulie campania ,,Remain, Leave or…Relocate’’ (trad. Rămâi, Pleacă sau… Relochează-te) cu o pagină specială pe site unde sunt prezentate 4 avantaje ale relocării: 1. Joburi în Bucureşti sau în Transilvania atât în start-upuri, cât şi în corporaţii internaţionale, 2. Salarii competitive cuprinse între 2.000 şi 3.500 de euro/net pe lună, 3. Asistenţă în găsirea unei chirii cuprinse între 400 şi 700 de euro pentru un apartament de 3 camere într-o zonă bună din Bucureşti; 4. Consiliere legală.

Suntem genul de companie care, în primul rând, încearcă să contribuie la efortul de ţară, înainte de a ridica pretenţii (HeadHunting IT).

 

 

Decizia de a lansa campania ,,Remain, Leave or…Relocate’’ are la bază numeroase motive: „Considerăm că Brexitul a afectat armonia socială şi politică a Marii Britanii, probabil cu efecte pe termen lung asupra bunăstării economice. Cam­pania noastră îi vizează pe acei spe­cialişti IT străini stabiliţi în Marea Britanie şi care ar putea să înceapă să nu se mai simtă bine într-o astfel de societate, chiar dacă locurile de muncă în sine nu sunt în pericol de a fi pierdute. Industria IT şi industriile creative, în general, se dezvoltă în ţări şi în oraşe în care legăturile sociale sunt relaxate şi în care buna convieţuire etnică şi religioasă e naturală şi autentică, nu doar un rezultat al corectitudinii politice. Or, Bucureştiul şi Clujul încep a fi modele pentru alte oraşe europene din acest punct de vedere”, declară Răzvan Rada, General Manager HeadHunting IT.
Materialele care vor susţine această campanie pot fi deja vizualizate pe site, în pagina dedicată şi în infografic. „Pentru promovare vom folosi reţelele de socializare, printre care şi Facebook, dar şi contactele noastre cu presa straină, de specialitate. Intenţionăm să fim prezenţi şi pe forumurile internaţionale, de specialişti IT”, adaugă directorul general HeadHunting IT.
În campanie, agenţia vizează în specialiştii . NET şi PHP, dar şi cunoscătorii altor tehnologii, pentru toate nivelele de experienţă (de la juniori la seniori), interesaţi de toate tipurile de funcţii (atât de execuţie, cât şi de conducere).

 

infografic HeadHunting IT

Infograficul HeadHunting IT pentru expaţii din Marea Britanie. Click pe foto pentru a vedea întreg infograficul.

Când vine vorba de numărul de specialişti relocaţi vizaţi pentru recrutare anul acesta, Răzvan Rada spune: „Pe termen scurt, nu cred că putem vorbi de rezultate concrete în ceea ce priveşte numărul de specialişti relocaţi. Sunt  multe necunosute legate de punerea în practică a rezultatului referendumului din Marea Britanie. Însă, e bine să promovăm deja această alternativă şi sperăm să contribuim indirect şi la imaginea industriei IT din România. Suntem genul de companie care, în primul rând, încearcă să contribuie la efortul de ţară, înainte de a ridica pretenţii în acest sens. Mentalitatea de genul ,,să ni se dea, să ni se facă’’ ne displace total.
În următoarea perioadă, agenţia îşi propune să centralizeze reacţiile şi răspunsurile din partea expaţilor în Marea Britanie. „Sperăm ca astfel de campanii venite dinspre mediul privat să fie dublate şi de campanii similare venite dinspre autorităţile publice, competente”, precizează directorul general HeadHunting IT.
Agenţia a pregătit deja o serie de avantaje pentru expaţi: „Avem un portofoliu mare de clienţi interesanţi şi dinamici din Bucureşti şi Cluj. În plus, oferim sevicii juridice, servicii de contabilitate şi imobiliare necesare în cazul unei relocări. Reprezentăm, în egală măsură, atât interesul clienţilor, cât şi interesul candidaţilor, în sensul că ne propunem să facem cea mai bună potrivire între interesul unei companii şi interesul unui candidat, spune Răzvan Rada.

Iată ce alte motivaţii are agenţia de recrutare în IT pentru a atrage programatorii:

 

Agenţia Headhunting IT a creat un infografic numit Why relocate Bucharest or Transylvania (De ce să te relochezi în Bucureşti sau în Transilvania, în special în Cluj Napoca, principalul hub IT).

 

11118782 - basarab bridge and north railroad station at dusk, bucharest, romania

Bucureştiul are un index al costului vieţii de 93. Londra are un index de 277, fiind printre cele mai scumpe oraşe din lume.

 

Principalele argumente pentru a alege Bucureştiul sunt:

– Capitala României îmbină numeroase culturi şi stiluri, fiind aşezată acolo unde cultura europeană se îmbină cu influenţele Orientului Mijlociu. Excelează la capitolul arhitectură, cluburi, baruri, cafenele şi oportunităţi pentru specialiştii IT. Mamaia, staţiunea de litoral, şi Braşov, una dintre cele mai frumoase staţiuni montane, se află la doar două ore de Bucureşti.
Bucureştiul găzduieşte numeroase evenimente pentru industria IT printre care: Software Arhitecture Day, Internet & Mobile World, Cyber Security Day.
Capitala este pe locul 7 în lume la viteza internetului.
Bucureştiul are un index al costului vieţii de 93. Londra are un index de 277, fiind una dintre cele mai scumpe capitale europene.
– Expaţii vor găsi în capitala României numeroase facilităţi care le asigură bunăstarea printre care: nu plătesc taxe, pot face schimb de experienţă cu IT-işti experimentaţi (în Bucureşti lucrează 64.000 de IT-işti). Colegii fac parte din tânăra generaţie şi vorbesc engleza sau franceza.
Salariile sunt competitive, cuprinse între 2.000 şi 3.500 de euro/net pe lună. În plus, agenţia HeadHunting IT oferă consiliere legală şi asistenţă în găsirea cazării.

 

Cluj

Clujul este printre cele mai accesibile oraşe din lume când vine vorba de costul şederii aici. Oraşul are un index de 77, în timp ce Londra şi Dublin au 277, respectiv 210.

 

Principalele argumente pentru a alege Clujul sunt:
Lonely Planet, unul dintre cele mai prestigioase siteuri de călătorii din lume, a votat Transilvania ca destinaţia numărul 1 de vizitat în 2016 pentru cultură, viaţă de noapte şi peisaje.
– La Cluj se organizează evenimente IT importante precum: IT Days, Dev Days şi Techsylvania.
– La capitolul Viteza Internetului, Clujul este pe locul 13 în lume (cu 75,14 Mbps), iar Braşovul pe locul 15 (cu 66,73 Mbps).
Clujul este printre cele mai ieftine oraşe când vine vorba de costul traiului, indexul său fiind de 77, mult mai mic decât Londra, cu un index de 277 şi Dublin – 210.

Forbes a anticipat potenţialul României în IT


Forbes a atras atenţia încă din 2014 despre potenţialul pieţei de IT din România.  Acesta a precizat că noua regiune pentru start-upuri nu este UK, Germania sau Franţa, ci România. Antreprenorul român Florin Cornianu, CEO şi fondator al 123ContactForm, spunea că în doi ani (n.r. în 2016) România va fi văzută ca principalul rival al Londrei. În România, oamenii sunt obişnuiţi să înceapă cu nimic şi să crească frumos din acest nimic. Nu avem iniţiative guvernamentale care să ne ajute în business. Este important că antreprenorii investesc şi îi ajută pe cei care vor să-şi crească propriile businessuri, spunea antreprenorul.
Acesta a subliniat cultura puternică a programării şi inovaţiei, precum şi universităţile de top din Bucureşti, Timişoara, Cluj, Iaşi care formează abilităţile tinerilor. De asemenea, companiile încurajează intraprenorii. România este un ecosistem pentru start-upuri , are spaţii dedicate pentru dezvoltarea proiectelor personale, precum şi evenimente dedicate, cum ar fi HowToWeb.

Despre agenţia Headhunting IT

Agenţia HeadHunting IT este specializată în recrutarea specialiştilor în tehnologia informaţiilor. Aceasta oferă servicii atât pentru clienţi, cât şi pentru freelanceri şi pentru companii. Interviurile constau în interviu şi un test online. În etapa finală a interviului, există flexibilitate în negocierea tipului de contract de muncă, precum şi a programului.

 

A fost util articolul? 0

Leave a Reply