Greșelile de scriere își fac loc în CV-ul tău și în comunicarea cu recrutorii exact când ți-e lumea mai dragă. Sunt responsabile de prima impresie care nu poate fi tocmai bună dacă din cuvinte îți lipsesc anumite litere sau sunt într-o ordine care încalcă normele ortografice. Iar așteptările recrutorilor sunt cu atât mai mari cu cât jobul presupune cunoașterea foarte bună a limbii române sau a unei limbi străine. E drept că poți întâlni și recrutori mai înțelegători cu greșelile de scriere, dar și recrutori care pot chiar descalifica CV-ul din prima etapă de recrutare. De aceea este important să ai o strategie bine gândită, pentru a evita micile erori de redactare.
Să ne imaginăm că tocmai ai trimis recrutorului CV-ul tău. Ești în culmea fericirii că ai avut idei și argumente pentru a arăta că ești potrivit pentru un job. Atât de mândru încât revii asupra CV-ului și descoperi că ai câteva typo-uri (trad. greseli de scriere) care nu dau bine, mai ales dacă ai aplicat pentru un post în relații cu clienții, comunicare, marketing. Pe eJobs.ro, de exemplu, poți anula aplicarea rapidă în 3 secunde, dar de multe ori este destul de dificil să-ți dai seama de greseli într-un timp scurt. Cel mai bine este să urmezi câțiva pași de corectare a textului din CV înainte de a aplica data următoare.
Da, ai citit bine! O cercetare a Universității din Cambridge arată că suntem mult mai atenți ca prima și ultima literă dintr-un cuvânt să fie corecte. Astfel, sunt mai multe șanse ca greșelile de scriere să apară în interiorul unui cuvânt, creierul fiind cel care are tendința de a vedea ceea ce te aștepți să vezi. O strategie eficientă pentru a observa greșelile este să schimbi modul de a citi și să începi de la sfârșitul cuvântului spre început. Nu e ordinea naturală a lucrurilor, însă te vei concentra cu adevărat pentru a identifica micile erori.
Sigur, nu te vei simți prea confortabil să faci acest lucru mai ales când ai și colegi sau membri ai familiei prin preajmă care s-ar putea amuza copios de ritualul tău. Dar poți avea acest obicei în mod discret. Când citești în gând, ai tendința de a parcurge mesajul mult mai repede și de a omite greșelile. Când citești cu voce tare, te concentrezi pe fiecare cuvânt, te asiguri că frazele curg lin și tonul este cel potrivit.
Creierul tău reține ideea pe care vrei să o comunici, însă aceasta nu este identică întotdeauna cu ceea ce scrii. Este și motivul pentru care merită să iei o scurtă pauză de relaxare a privirii și apoi să revii asupra textului. Astfel, vei da mai multă atenție cuvintelor scrise și nu ideilor de la care ai pornit scrierea textului. Pentru o citire cât mai riguroasă, poți reveni asupra textului și după un somn bun.
Poți identifica mult mai ușor greșelile când dai Zoom în pagina CV-ului. Metoda este eficientă dacă faci o corelație: unde e mai ușor să observi o greșeală de scriere: pe un panou sau pe o carte de vizită? Fontul cât mai vizibil este și mai lizibil.
O opțiune este să instalezi extensia de Chrome numită Microsoft Editor, care corectează greșelile de gramatică și de ortografie. Dacă ai un CV în Word, poți să folosești opțiunea Spell Checking (trad. corectorul ortografic) din Tools -> Spelling. Vor fi subliniate anumite cuvinte, însă e bine ca înainte de a le corecta, să te gândești la normele gramaticale învățate. Verifică întotdeauna scrierea cuvintelor cu DEX-ul și DOOM-ul care îți pot certifica forma corectă.
Dacă ești contra cronometru cu predarea unui document sau a unui CV și nu ai timp să faci o pauză pentru a-ți relaxa privirea, un coleg sau prieten îți pot fi de ajutor. Este important ca persoana care face corectura să-ți semnaleze modificările astfel încât să poți verifica dacă propunerile sunt corecte.
Dacă simți că observi mai bine greșelile pe un document fizic, poți printa CV-ul. Este dovedit că atenția ta scade cu 25% când citești pe un monitor. De fiecare dată când printezi un document, gândește-te însă și la natură și alege cu responsabilitate.
Model CV 2021. Tot ce trebuie să știi în redactarea CV-ului
Trucuri utile pentru a spori șansele CV-ului tău de a fi vizualizat