• 26 Aug. 2016
  • 2 min

Românii de până în 24 ani au nevoie de 30.000 de dolari ca să înceapă o afacere

antreprenor
Autor
eJobs
eJobs Înființat în 1999, eJobs este primul portal de recrutare ... Arată mai mult

Un antreprenor între 18 și 24 de ani din România are nevoie de aproape 30.000 de dolari pentru a începe o afacere, arată un raport internațional.

Antreprenorii români cu vârste între 18 și 24 de ani au nevoie de 29.995 de dolari, în medie, ca să înceapă o afacere, arată cea mai recentă ediție a raportului Global Entrepreneurship Monitor (GEM), care a analizat 60 de țări din toată lumea. Comparativ, antreprenorii români între 25 și 44 de ani pot demara un business cu aproape 10.000 de dolari, în medie, în vreme ce înteprinzătorii între 55 și 64 de ani au nevoie de circa 12.500 de dolari, în medie, ca să pornească o afacere. „Prezența activității antreprenoriale tinde să fie relativ scăzută în rândul celor între 18 și 24 de ani, mai accelerată la cei între 25 și 34 de ani, pentru ca ea să scadă treptat odată cu înaintarea în vârstă și să se diminueze abrupt după 54 de ani. Prezența mai accentuată a atitudinii antreprenoriale între 25 și 44 de ani poate fi explicată prin faptul că oamenii din această categorie de vârstă au avut timp să-și dezvolte calitățile și cunoștințele atât prin intermediul educației, cât și a experienței acumulate în muncă, ceea ce le-a dat încredere în forțele proprii”, potrivit raportului citat.

Antreprenorii din România au nevoie, în medie, de aproximativ 12.500 de dolari pentru a începe un business. „Per ansamblul tuturor națiunilor analizate, suma necesară pentru demararea unui business a fost 54.000 de dolari în 2004 și de 65.000 de dolari în 2006. În 2015, suma medie a fost de 13.000 de dolari, ceea ce indică disponibilitatea și capacitatea oamenilor de a porni un business cu mai puține resurse, pe fondul influenței Internetului”, conform raportului citat.

Antreprenorii de la nivel național au nevoie de mai mulți bani pentru începerea unei afaceri față de cei din Bulgaria (5.676 de dolari), Polonia (11.395 de dolari), Finlanda (11.102 de dolari) sau Suedia (11.852 de dolari). Pe de altă parte, în țări ca Belgia (27.756 de dolari), Germania (22.205 de dolari) sau Grecia (33.307 dolari), antreprenorii de acolo au nevoie de mai mulți bani decât antreprenorii din România ca să pornească un business.„Finanțarea medie inițială de care au nevoie antreprenorii care vor să pornească o afacere variază semnificativ în funcție de națiune – de la valori modeste, în state precum în Filipine (221 de dolari), Uruguai (257 de dolari) și Indonezia (369 de dolari), până la sume considerabile, în țări ca Elveția (54.351 de dolari), Italia (55.511 de dolari) și Coreea (88.500 de dolari)”, potrivit raportului citat.

La nivel mondial, femeile din 58 de țări (excepție au făcut doar cele din Malaezia și Luxemburg) au declarat că au nevoie de mai puțini bani decât bărbații ca să înceapă o afacere. În Canada este cea mai mare diferență între fondurile pe care le necesită femeile și bărbații pentru a porni un business. Astfel, femeile din Canada pot să înceapă o afacere cu aproape 4.000 de dolari, în timp ce bărbații canadieni au nevoie de 8,5 ori mai mulți bani. În România, femeile intră în afaceri cu 12.498 de dolari, iar bărbații cu 13.498 de dolari.

Raportul mai arată că, „dintr-o perspectivă globală, 95% dintre antreprenori își folosesc propriile fonduri când încep o afecere. Țările cu cel mai scăzut procentaj (79%) al antreprenorilor care utilizează propriile resurse financiare pentru începerea unei afaceri sunt Israel și Spania”. În România, 98% dintre antreprenori se folosesc de propriile fonduri ca să pornească o afacere. De asemenea, mai multe de o treime dintre antrenorii români utilizează familia ca sursă de finanțare pentru o nouă afacere, în vreme ce 26,6% dintre ei apelează la ajutorul băncilor. Doar 5% dintre antrenorii români se folosesc de crowdfunding ca să demareze un business.

GEM este un studiu global și a debutat în 1999 ca un proiect comun al instituțiilor educaționale Bason College (Statele Unite ale Americii) și London Business School (Marea Britanie).

A fost util articolul? 0
antreprenoriat

Leave a Reply