• 31 May. 2017
  • 1 min

Află mai multe despre tainele Relațiilor Publice la cursul de introducere în PR organizat de Fundația Calea Victoriei

PR
Autor
eJobs
eJobs Înființat în 1999, eJobs este primul portal de recrutare ... Arată mai mult

Fie că vrei să-ţi promovezi afacerea, fie că ai de gând să pui bazele unui departament de comunicare la tine în organizaţie sau eşti doar curios şi vrei să înțelegi cum funcționează ”motorul” relațiilor publice, nu rata cursul de Introducere în P.R., organizat din 9 iunie de Fundația Calea Victoriei.

Cele 4 ședințe de curs îți vor clarifica lucruri de bază despre ce sunt și ce nu sunt relaţiile publice, cum te pot ele ajuta şi de unde trebuie să începi, dacă vrei să stabilești canale eficiente de comunicare cu publicurile tale. Împreună cu lectorul cursului, Catrinel Burghelea, vei urmări studii de caz şi vei face exerciţii care să te ajute să înțelegi cum poți aplica lucrurile învățate în proiectele personale.

Temele principale abordate:

  1. Ce sunt relaţiile publice şi cum se diferenţiază de marketing, publicitate şi de alte discipline? Tipuri de conţinut şi canale media: Plătite. Proprii. Împărtăşite. Câştigate.
  2. Strategia de PR. Cum definim obiectivele. Cum identificăm audienţa. Comunicare pentru companii versus comunicare pentru branduri şi produse. Comunicare business-to-business sau business-to-consumer.
  3. Tactici de relaţii publice – de la anunţul de presă la relaţia cu bloggerii, de la evenimente cu parteneri la social media. Relaţia cu presa şi cu influenţatorii.
  4. Comunicarea online şi în social media. Temă de final.

La finalul Cursului de Introducere în PR vei şti să dezvolţi propria ta strategie sau să analizezi o propunere de comunicare realizată de un specialist, de la obiective până la tactici şi evaluare.

Cursul începe vineri, 9 iunie 2017, de la ora 19:00, şi are loc la sediul Fundaţiei Calea Victoriei: Str. Popa Soare nr. 40, et. 1, Bucureşti. Taxa de participare pentru toate cele 4 ședințe este de 220 de lei. Înscrierile se fac pe adresa contact@victoriei.ro.

A fost util articolul? 0

Leave a Reply