• 29 Jan. 2019
  • 3 min

Prezența la interviu e mai importantă decât ai crede

prezența la interviu

Chiar dacă pentru unii pare o chestiune la mintea cocoșului, pentru alții prezența la interviu nu pare a fi ceva atât de important. Altfel nu îmi pot explica toate situațiile neplăcute povestite de recrutori, în care candidații nu se prezintă la interviul de angajare. Iar dacă și tu te numeri printre cei care aleg să mai chiulească de la interviuri, atunci e timpul să afli de ce nu mai trebuie să o faci!

Ai putea crede că nu se întâmplă așa des și că recrutorii aleg să-și amintească doar „ce e mai rău”, însă am lucrat îndeaproape cu o mulțime de specialiști în HR, iar în unele ocazii chiar cot la cot cu ei. Am văzut cu ochii mei cât de mulți candidați sună, la zece minute după ce interviul ar fi început teoretic, ca să anunțe că nu vor mai putea ajunge, dar și cât de mulți aleg să nu apară pur și simplu, fără să anunțe deloc. Poți să spui că nu contează dacă alegi și tu o dată să tragi chiulul, în special dacă anunți în avans, dar adevărul atunci când nu onorezi prezența la interviu e cu totul altul.

 

Cu ce impresie rămâne recrutorul când nu te prezinți la interviu

În primul rând, atunci când nu te prezinți la interviu, recrutorul rămâne invariabil cu o singură impresie despre tine: că ești neserios și nepoliticos, chiar și atunci când alegi să-l anunți de indisponibilitatea ta cu mai multe ore înainte. Asta pentru că îl forțezi să-și schimbe programul: nu mai are timp să reprogrameze pe altcineva pentru ora stabilită cu tine și nici suficient timp ca să se ocupe de o altă sarcină într-un mod eficient.

În al doilea rând, trebuie să realizezi că e o comunitate strânsă, cea de specialiști în Resurse Umane, ceea ce înseamnă că recrutorii vorbesc între ei, mai des decât ai crede. Astfel, există riscul să nu mai fii chemat la alte interviuri de angajare atunci când nu te prezinți la unul pentru că un recrutor a auzit de la altul ce scuză ai avut și pur și simplu nu te crede.

 

Ce faci când știi că sunt șanse să nu ajungi la interviu

Orele de interviu nu sunt tot timpul confortabile, iar asta pentru că majoritatea au loc, evident, în timpul programului de lucru, ceea ce înseamnă că, pentru a onora prezența la interviu, trebuie să te învoiești de la job și să pleci mai devreme. Doar că se poate întâmpla oricând să nu mai poți pleca la timp de la actualul loc de muncă pentru a ajunge la interviu. Ce poți face într-un astfel de caz?

Păi, în primul rând, trebuie să conștientizezi ora la care ai fost invitat la interviu, adresa companiei pe care o vei vizita și distanța dintre locul tău de muncă actual și cel viitor. Aici trebuie să iei în calcul multe alte lucruri: traficul de la ora respectivă, mijlocul de transport ales, task-uri neașteptate la job sau ședințe prelungite. Dacă, după ce iei în considerare toate aceste lucruri, realizezi că sunt șanse să nu ajungi la interviu, discută cu recrutorul! Negociază din timp o altă oră, o altă zi, iar dacă vezi că pur și simplu nu se poate altă dată, fă un compromis și ia-ți o zi liberă de la actualul job ca să poți ajunge la timp la interviu.

Mi s-a întâmplat de mai multe ori să fiu nevoită să renegociez ziua sau ora de interviu. O dată, pentru că lucram într-o parte mai puțin circulată a orașului și știam că e imposibil să găsesc un taxi la ora propusă de viitorul angajator, am negociat cu recrutorul să purtăm discuția la finalul programului meu de lucru. Altă dată, pentru că eram într-o perioadă tensionată la locul de muncă și lucram intens la un proiect, am rugat angajatorul să ne vedem în weekend la o cafea. Desigur, fiecare situație e diferită, iar unii recrutori sunt mai flexibili ca alții. Tu trebuie să-ți dai seama unde există loc de negociere și unde nu, iar în funcție de cât de mult îți dorești jobul, cât de mult ești dispus să dai de la tine ca să ajungi la interviu.

 

Ce trebuie să faci atunci când nu mai poți onora prezența la interviu

Desigur, toate lucrurile astea nu înseamnă că de acum încolo o să te prezinți la toate interviurile. Trebuie să încerci pe cât posibil să o faci, dar dacă realizezi că nu mai poți ajunge la un interviu pe ultima sută de metri, sună recrutorul, explică într-un mod onest situația, cere-ți scuze și reprogramează interviul.

Dacă îți dai seama că nu te mai interesează jobul sau ai primit o ofertă în altă parte, spune-i recrutorului că apreciezi oportunitatea pe care ți-a oferit-o, că ai primit deja o ofertă atrăgătoare și că îi urezi succes în căutarea candidatului potrivit. Oricare ar fi situația, scopul tău prin acest telefon este să îi lași acestui nou angajator o impresie plăcută chiar dacă nu mai poți onora prezența la interviu. Asta pentru că nu știi niciodată când vei purta o discuție cu același om, la aceeași companie sau poate chiar la alta.

 

Citește și:

Ce competențe de comunicare să pui în valoare în 2019

Ferește-te de cele mai comune 7 greșeli la interviu

Ținuta office: cum te îmbraci pentru un interviu de angajare

A fost util articolul? 12
interviu de angajaresfaturi profesionale

Leave a Reply