Cumva, dinamica fiecărei petreceri de Crăciun la birou îi scoate chiar și pe cei mai liniștiți dintre angajați din cochilia lor și-i determină să facă lucruri nesăbuite. Tocmai de aceea am pregătit o listă cu trenduri care trebuie sa moara când vine vorba de acest eveniment.
După citirea acestui material sunt șanse ca persoanele tentate să stea mai mult decât este cazul în brațele falsului Moș Crăciun să-și rețină pornirile. De asemenea, sperăm că băieții din echipă vor fi mai puțin dornici să se întreacă în numărul de shot-uri consumate. Poate 2019 e, în sfârșit, anul în care imaginile rezultate în urma distracției la birou nu vor trebui ascunse publicului larg.
NU e momentul pentru confesiuni sau sincerități
E o atmosferă relaxată, ai băut un pahar de vin, simți cum devii brusc mai relaxat. Mai că ai fii tentat să profiți de moment ca să le spui oamenilor exact ce gândești despre ei. Însă nu e deloc o idee bună și deși mulți o pun în practică, cel puțin o dată în viață, îți recomandăm să nu cazi în această capcană a aburilor bahici. Îți garantăm că o vei regreta a doua zi.
Nu e indicat să-ți petreci întreaga seara răbufnind și plângându-te periodic despre munca ta, șef, colegi și petrecerea la care iei parte. Oamenii se vor molipsi cu aerul tău negativist și vor alege fie să te ignore, fie să ți se alăture – ceea ce ar putea distruge atmosfera întregului eveniment. Șeful tău, cu siguranță, nu va fi impresionat de atitudinea ta.
NU purta o ținută de club
Dacă ținutele de birou sunt de obicei restrictive, nu e momentul să demonstrezi că ai o personalitate exagerând cu ținuta pentru petrecerea de Crăciun. De asemenea, ține cont de faptul că dresscode-ul de birou nu ar trebui încălcat peste măsură chit că e vorba de un party. Oricât de mult îți dorești să te evidențiezi pentru a-l impresiona pe Daniel de la IT sau pe Ana de la conta, e mai bine să te abții.
NU te ascunde într-un colț
La polul opus față de cei care-și doresc să se transforme pentru o noapte în Regele și Regina Balului sunt cei care se pitesc în cel mai întunecat loc din birou și stau toată seara pe telefon. În loc să încerci să devii invizibil, mai bine profiți de acest moment pentru a-ți saluta superiorii și ca să discuți cu cât mai mulți colegi, prezentându-te celor pe care nu-i știi bine.
NU profita de acest moment ca să faci avansuri persoanei de care-ți place
Într-un sondaj realizat de Recruiting Times, 39% dintre persoanele care au participat la o petrecere de Crăciun la birou au avut parte diverse activități romantice. Nu e cazul să intrăm în zona argumentelor pro și contra aferente romanțelor de birou. Recomandarea noastră este doar să cauți un moment mai bun pentru a face „mișcarea”. O întâlnire clasică după orele de program e o variantă care va genera garantat mai puține bârfe.
NU pleca printre primii
Știi genul acela de persoane care vin doar ca să ciugulească ceva, să bea un pahar, după care o zbughesc pe ușă cu prima ocazie? Încearcă să nu te numeri printre ei. Chiar dacă nu e neapărat genul tău de eveniment și, din punctul tău de vedere, petreci deja suficient timp cu colegii de birou caută să păstrezi măcar un pic aparențele.
Acestea fiind zise și punând punct listei cu trenduri care trebuie sa moara nu ne mai rămâne să-ți urăm decât să găsești suficiente motive de bucurie când vine vorba de petrecerea de Crăciun la birou!
Ți-a plăcut acest articol? Citește și:
Cadouri de Secret Santa care te pot transforma în Grinch
Cadouri de Crăciun pentru colegii pe care nu îi cunoști. DO’s & DONT’s