Antreprenoriat cu tetrapareză spastică

Dizabilitatea nu omoară antreprenoriatul, iar Traian Stanciu, un tânăr de 35 de ani, arată, în fiecare zi, că românii cu handicap pot avea succes în afaceri.

Traian Stanciu este un fost şi viitor antreprenor, actual beneficiar al unei perioade sabatice, dar nu prea. În 2014, după ce Teaser, buticul de publicate pe care îl conducea, alături de alţi doi parteneri, prieteni buni din copilărie, şi-a închis porţile, a hotărât că este vremea să-şi acorde timp şi pentru el. „În momentul în care am realizat că totul s-a terminat am zis <<Foarte tare! Acum am timp să-mi văd colecţia de filme. Am timp să dorm şi să mă joc atât cât vreau eu!>>”, spune Stanciu.

S-a relaxat, dar nu a intrat chiar într-o perioadă sabatică. Specialist în copywriting şi în design grafic, Stanciu a continuat să-şi ajute prietenii care apelau la cunoştinţele lui. În 2015 a început să lucreze cu Federaţia Organizaţia Naţională a Persoanelor cu Handicap din România (ONPHR), instituţie la care a fost director executiv între 2003 şi 2004. „Am lucrat într-un proiect finanţat din bani europeni şi am colaborat cu cei de la ONPHR până la sfârşitul anului trecut. În cadrul acelui proiect am contribuit la dezvoltarea unei structuri de economie socială – un magazin online, care se ocupă cu vânzarea anumitor servicii şi produse”, afirmă tânărul.

La sfârşitul primei colaborări cu ONPHR, în 2004, Stanciu a înfiinţat Teaser. „Ideea Teaser s-a născut la o cafea, băută împreună cu foştii mei parteneri din firmă, actualii mei prieteni foarte buni din copilărie. Atunci  am hotărât că trebuie să facem ceva cu vieţile noastre. Publicitatea era ceva atât de cool în 2004, încât ni s-a părut genial să facem o agenţie de publicitate”, îşi aminteşte Stanciu.

Afacerea s-a dezvoltat, iar în perioada de maximum a ajuns la opt angajaţi. „În perioada de glorie aveam foarte mulţi clienţi din zona de real-estate. Apoi ne-am extins şi către clienţi din zona auto. De asemenea, lucram cu toţi cei care aveau nevoie de serviciile noastre”, declară Stanciu.

Teaser a început, în 2011, să aibă probleme financiare. Companiile au tăiat puternic sau chiar au eliminat bugetele de comunicare şi publicitate, pe fondul efectelor crizei financiare asupra pietei din România. Iar clienţii agenţiei nu au mai plătit sau, dacă au făcut-o, şi-au achitat datoriile parţial ori cu foarte mare întârziere. „Toţi banii pe care noi, cei din Teaser, am reuşit să-i strângem până în 2011, i-am spart când a venit criza şi de aceea am putut să rezistăm până în 2014”, mărturiseşte creativul.

Îşi asumă eşecul şi recunoaşte că nu a ştiut să gestioneze foarte bine o situaţie de criză sau să construiască mai bine un portofoliu de clienţi, care să nu fie compus, preponderent, din companii din auto şi imobiliare, două dintre sectoarele din economie cele mai afectate de criză.

„Uitându-mă retrospectiv, mulţumirea cea mai mare pe care o am acum din toată această experienţă antreprenorială este că am reuşit să dau de muncă unor oameni”, spune Stanciu.

Ideile bat dizabilităţile

Traian Stanciu s-a născut cu tetrapareză spastică, o formă de paralizie cerebrală, care afectează activitatea mâinilor şi a picioarelor, precum şi vorbirea. Până la 6-7 ani a trecut prin patru operaţii şi prin sute sau mii de ore de gimnastică medicală şi gimnastică de recuperare. „Teoretic, toate lucrurile astea m-au ajutat să am gradul de independenţă pe care îl am acum”, menţionează Stanciu. Poate să meargă, deşi cu dificultate, şi poate să-şi folosească, parţial, mâinile. Îi place să spună că are un grad foarte mare de independenţă, dar admite că unele lucruri le poate face mult mai rapid dacă este ajutat.  Este bucuros că nu trebuie să se deplaseze într-un fotoliu rulant, chiar dacă mijlocul lui de transport este taximetrul, care îl costă circa 100 de euro lunar.

Cunoaşte şi alţi antreprenori cu dizabilităţi, deşi astfel de întreprinzători sunt foarte puţin vizibili în spaţiul public. „Cred că nu vedem mulţi antreprenori cu dizabilităţi în România din cauza nivelului de educaţie. Pentru a fi antreprenor trebuie să ai o idee, pe care să-ţi doreşti să o pui pe picioare. De multe ori, oamenii cu dizabilităţi nu merg să se angajeze pentru ştiu că se vor lovi cu capul de un zid. Şi, atunci, să se facă antreprenori înseamnă să se lovească de un zid şi mai gros. Antreprenorii pe care îi ştiu eu au reuşit să treacă peste toate zidurile şi, să spunem, sunt de succes pentru că, de bine sau de rău, sunt cu casca în ureche, cu ochii în laptop şi cu fundul în taxi şi încearcă să-şi vândă produsele sau serviciile”, arată Stanciu.

Tedy Necula, regizor, speaker motivaţional şi producător, este, în opinia lui Stanciu, unul dintre antreprenorii de succes cu dizabilităţi din România pe care îi cunoaşte.

Copilărie cu zâmbetul pe buze

Dizabilităţile nu l-au împiedicat pe Traian Stanciu să aibă o copilărie şi o adolescenţă fericite, chiar dacă primii şapte ani din viaţă i-a petrecut mai mult prin spitale. Datorită mamei sale, de meserie profesor, a ajuns să ia contact cu lumea organizaţiilor neguvernamentale, iar sectorul nonprofit i-a permis să viziteze foarte multe ţări, să-şi dezvolte abilităţile sociale şi să ajute alţi oameni.

„Nu-mi place să ajut. Eu nu consider că am ajutat anumiţi oameni cu ceva concret, cât timp am lucrat sau am făcut voluntariat în diverse organizaţii neguvernamentale. Eu consider că am dat bucăţica mea pe care eram dator să o dau. Dacă nu eram eu, cu siguranţă că era altcineva în locul meu care ar fi făcut asta. M-am simţit dator să dau ceva înapoi unui mediu care mi-a dat, la rândul lui, foarte multe lucruri. Mediul neguvernamental mi-a permis să văd lumea şi să înţeleg ce înseamnă <<toleranţă >> şi <<multiculturalism>> mult mai devreme decât au apărut aceste cuvinte în limba română”, explică Stanciu.

Antreprenorul a lucrat, în cariera lui, la stat, la privat şi în ONG-uri. O singură dată a fost discriminat „pe faţă”. Se întâmpla după facultate, când a mers să se angajeze într-o instituţie publică. Nu a fost demoralizat şi a continuat să-şi  construiască un viitor. Prietenii, familia, colegii de şcoală sau de liceu, băieţii şi fetele din faţa blocului nu l-au discriminat vreodată. În România anului 2015 nu se simte discriminat. „Discriminarea înseamnă să nu ai acces la un drept direct şi nu văd ce drept ar putea să-mi fie mie răpit în momentul acest. Acum mulţi ani, oamenii de pe stradă îşi mai întorceau privirile către mine, dar o făceau la fel cum o făceam şi eu când am văzut primii negri. Între timp, oamenii de pe stradă au mai văzut şi un fotoliu rulant şi o persoană cu dizabilităţi”, menţionează Stanciu.

Viitor în antreprenoriat

Tânărul vrea ca până la sfârşitul lui ianuarie, în 2016, să înceapă un alt proiect. Deocamdată, nu ştie ce anume, dar, cu siguranţă, va fi în calitate de antreprenor. „Vreau să pornesc o chestie determinată de pasiune şi mai puţin de venituri potenţiale. Bineinţeles că aş putea să ma angajez şi într-o multinaţională, dar nu vreau asta, pentru că nu sunt făcut să fiu un bun angajat. Cel mai probabi, o să-mi mai pun ficatul la bătaie pentru încă nişte ani de zile, în care o să dorm puţin, dar măcar o să ştiu că fac ce îmi place şi aşa cum doresc eu”, subliniază Stanciu. El spune că mai are suficientă putere încât să o ia de la capăt. „Dacă nu mai am puterea să o iau de la capăt acum, la 35 de ani, ce dracu’ să fac?! Care sunt opţiunile?! Mie nu mi-e nimic cu titlul de imposibil”, mai spune Stanciu.