• 28 Mar. 2016
  • 5 min

Absolventa de limbi străine care s-a îndrăgostit de tehnologie

Corina Marinescu

Corina Marinescu a absolvit o facultate de limbi străine, iar apoi a ajuns să se îndrăgostească de tehnologie. Acum lucrează pentru Microsoft, o companie pe care, la un moment dat, o considera de neatins.

Corina Marinescu are 35 de ani şi o poveste care începe cu dragostea pentru limbile străine, continuă cu două joburi în Olanda şi Irlanda şi se dezvoltă puternic în cadrul Microsoft România, subsidiara locală a celui mai mare producător de software din lume.

La 23 de ani, imediat după ce termina o facultate de limbi străine, secţia engleză-germană, Corina Marinescu a ales să plece din România în Olanda. Era fascinată de ţara lalelelor şi dorea să vadă cum este să trăieşti în Amsterdam, una dintre cele mai diverse capitale ale Europei. Familia a încurajat-o să-şi trăiască visul, iar Corina a profitat din plin. A ajuns în Olanda și s-a angajat „într-un fel de call-center”, la o companie de Business Process Outsourcing (BPO). Acolo a aflat ce înseamnă termeni precum „cookies” sau „cache” şi uşor, uşor, cu cât înţelegea mai bine lucrurile, cu atât devenea mai fascinată de tehnologie.

Corina Marinescu

Corina Marinescu, o pasionată de tehnologie și limbi străine.

 

Ulterior a primit o ofertă de muncă în Irlanda, pe care a acceptat-o. Însă, în 2011, dorul de România a convins-o să revină în ţară. Aşa că a aplicat pentru un post la Microsoft România, pe care nu se aştepta să-l obţină. Nu doar că l-a primit, dar acum se pregăteşte intens să devină manager. Corina vorbeşte engleză, olandeză, franceză, învaţă suedeză şi o admiră foarte mult pe Sheryl Sandberg, directorul operaţional al companiei americane Facebook.

eJobs: Cum ai ajuns să lucrezi pentru Microsoft România?

 

Corina Marinescu: Eram de opt ani în străinătate şi mi s-a făcut dor de casă. Cât timp am lucrat în străinătate, nu am reuşit să mă integrez cu adevărat nici în Olanda şi nici în Irlanda, chiar dacă irlandezii sunt mult mai prietenoşi decât olandezii, de exemplu. A fost, pur şi simplu, ceva ce am simţit, nu neapărat ceva ce poate fi explicat foarte bine. Aşadar, am ajuns la concluzia că vreau să mă reîntorc în România, pentru că aici erau prietenii şi familia. Totuşi, nu am vrut să revin în ţară fără să găsesc în prealabil un job sigur. Aşa că am aplicat pentru un post de support engineer, pe limba olandeză. Ţin minte că m-am uitat pe descrierea jobului şi mi s-au părut foarte dificile cerinţele respective, dar am zis că merită să fac o încercare dacă, din punct de vedere profesional, vreau să trec la nivelul următor.

eJobs: Cum percepeai Microsoft înainte să devii angajata companiei?

 

Corina Marinescu: Microsoft era, pentru mine, pe un piedestal. Când spui Microsoft vorbeşti efectiv despre calculatorul tău. Eram convinsă că aplicaţia mea nu o să fie luată în considerare, deoarece nu aveam cunoştinţele necesare. Am zis să încerc totuşi, pentru că îmi doream să lucrez pentru o companie pe care o ştie toată lumea şi care, totodată, este şi foarte cool.

eJobs: Ai primit postul. Ce anume trebuia să faci?

 

Corina Marinescu: Eram pe primul nivel de suport tehnic pe Microsoft Office, pentru clienţii mari, cu precădere, din ţări vorbitoare de olandeză, precum Belgia, Olanda şi Luxemburg. O să-ţi dau un exemplu concret de ceea ce făceam. La un moment dat, departamentul unei bănci care lucra în Excel cu foarte multe date financiare a avut probleme cu deschiderea anumitor fişiere. Procesul dura prea mult. Eu, alături de colegii mei, trebuia să vedem ce se întâmplă. Analizam mediul lor de lucru şi încercam să observăm, de exemplu, dacă lucrează în cel mai bun mod posibil, dacă au calculatoare suficient de performante ori cum arată infrastructura lor IT.

eJobs: Apoi ai devenit partner technical advisor. Ce presupune noua ta poziţie?

 

Corina Marinescu: Noua mea funcţie, pe care o ocup de un an şi trei luni, înseamnă că am trecut la următorul nivel de suport. Mai exact, coordonez o echipă de nouă oameni. Ei fac ceea ce făceam eu înainte, dar nu se află în România, ci în Spania. Echipa coordonată de mine oferă suport pentru clienţi din regiunea Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA).

eJobs: Foarte multă lume cunoaşte şi foloseşte Excel, Word sau PowerPoint, parte din suita de aplicaţii de productivitate Microsoft Office. Recomandă-mi alte câteva tehnologii sau aplicaţii Microsoft pe care românii ar putea să le folosească de mâine.

 

Corina Marinescu: Când am început să lucrez la Microsoft am descoperit tehnologii de nişă, care sunt foarte populare în străinătate, dar nu sunt suficient de folosite pe piaţa românească. Una dintre ele este OneNote. OneNote nu este altceva decât un caiet sau o bibliotecă de caiete care îţi permite să iei notiţe, să înregistrezi sau să adaugi poze. O altă tehnologie pe care eu o folosesc foarte des este Visio. Visio te ajută să creezi diagrame. Dacă eşti un student la chimie, de exemplu, Visio te poate ajuta să arăţi, prin intermediul unor diagrame uşor de înţeles, cum este alcătuit un compus chimic. De asemenea, în Visio poţi să faci tot felul de organigrame. Pe care, apoi, poţi să le descarci într-o prezentare PowerPoint. Asta este frumuseţea tehnologiilor Microsoft. Că toate sunt interconectate.

Totodată, un alt instrument pe care eu îl folosesc este Access, care te ajută să lucrezi cu baze de date. Access duce Excelul la un alt nivel.

eJobs: Cum ai perceput piaţa olandeză a muncii, respectiv pe cea irlandeză, comparativ cu cea românească?

 

Corina Marinescu: Focusul angajaţilor din Olanda şi Irlanda este pe echilibrul între viaţa profesională şi cea personală. În momentul în care se termina programul de lucru, toată lumea ieşea pe uşă. De asemenea, oamenii se axau pe timpul petrecut în familie sau cu prietenii. Stăteau mult timp în natură şi căutau să se deconecteze total de ceea ce însemna munca.

Totodată, în Olanda şi Irlanda, relaţia cu şefii mei a fost foarte fluidă, adică am putut să-i provoc şi să le pun întrebări. Acelaşi lucru se întâmplă şi la Microsoft. Aici, în schimb, se pune foarte mare accent pe echipă şi pe colaborare. În străinătate primeam sarcini precise cu ceea ce trebuia să fac, dar colegii erau mult mai puţin deschişi decât în Microsoft. Fiecare prefera, pe cât posibil, să se ocupe de bucăţica lui.

eJobs: Ce planuri profesionale ai?

 

Corina Marinescu: Învăţăm în fiecare zi câte ceva nou. Deviza companiei este că tu dictezi ritmul în care vrei să înveţi şi unde vrei să ajungi. Avem foarte multe traininguri tehnice şi non tehnice. La ultimul training la care am participat am învăţat despre importanţa feed-backului. Cum să-l dai, cum să-l primeşti şi ce să faci cu feed-backul pe care îl primeşti. Frecvenţa trainingurilor variază. Pot să am o lună în care să nu fac niciun training şi o lună în care să învăţ săptămânal ceva nou.

Revenind la planurile mele profesionale, am fost selectată ca potenţial manager. Acum nu sunt manager, ci coordonatorul unei echipe, pentru că oamenii cu care lucrez nu îmi raportează mie direct. Următorul pas ar fi să pot ghida angajaţi Microsoft în viitorul lor profesional. Eu sper ca într-un an, maximum doi, să ajung pe o poziţie de support engineering manager.

eJobs: Ce-ţi place să faci în afara biroului?

 

Corina Marinescu: Timpul liber mi-l petrec cu prietenii. Îmi place foarte mult să joc board games (jocuri de societate – trad.), iar jocul meu preferat este Catan. Îmi place pentru că este un joc în care trebuie să anticipezi mişcările altora ca să câştigi. De asemenea, în timpul liber mă uit la foarte multe seriale şi filme. Două dintre serialele mele preferate sunt Homeland şi Manhattan. Totodată, ador tenisul. Nu joc prea bine, dar mă ambiţionez.

Jucătoarea mea de tenis preferată este Serena Williams, pentru că mulţi oameni o judecă greşit, prin prisma fizicului său. Îmi place pentru că se foloseşte de armele ei pentru a câştiga puncte şi nu neapărat pentru a juca jocul. Totodată, Serena rămâne foarte modestă şi drăguţă cu toată lumea, chiar dacă este un super campion.

eJobs: În final, aş dori să-mi spui dacă te tentează să pleci din nou din ţară pentru a ocupa o poziţie pentru Microsoft în străinătate.

 

Corina Marinescu: Vreau să rămân în ţară. Sunt foarte fericită cu alegerea pe care am făcut-o şi nu am regretat niciodată decizia de a mă întoarce în România.

A fost util articolul? 0

Leave a Reply