• 3 Dec. 2015
  • 3 min

Drumul antreprenoriatului trece prin companie

Foto portret Eleni Scheffal
Autor
Liviu Florea
Liviu Florea „Oameni” înseamnă mai mult decât „resurse umane” ... Arată mai mult

Eleni Scheffal, o profesionistă în PR şi comunicare, a hotărât, la 36 de ani, să renunţe la eticheta de corporatist pentru cea de antreprenor.

Cel mai bun moment  să te apuci de antreprenoriat este vârsta de 36 de ani. Cel puţin aşa crede Andreea Eleni Scheffal, fost director de comunicare pentru Bosch România între septembrie 2008 şi februarie 2015. În 2014, pe când lucra încă în filiala românească a concernului german, a luat decizia să înfiinţeze, alături de mama sa, Genela, firma Scheffäl & Scheffäl.  „Serviciile oferite de Scheffäl & Scheffäl se împart în două categorii: pentru persoane fizice şi pentru companii. Persoanelor fizice, cu focus pe copii şi adolescenţi, le oferim cursuri de germană, activităţi sau excursii în ţară şi în străinătate în care se pune accent pe limba, cultura şi disciplina germane. De asemenea, adolescenţilor le oferim cursuri de comunicare, orientare juridică şi dezvoltare personală. Serviciile destinate companiilor includ cursuri de germană, moderare de workshop-uri, business coaching şi comunicare. Afacerea a demarat cu partea adresată persoanelor fizice, copiilor şi adolescenţilor, iar primii clienţi au fost copiii doritori să înveţe limba germană într-un mod distractiv, dar şi cu rezultate clare”, spune proaspătul antreprenor.

Andreea Eleni Scheffal a început să se implice activ în firmă din martie 2015, când a lansat serviciile destinate companiilor. Cele mai căutate pachete din oferta Scheffäl & Scheffäl destinată companiilor sunt work-shop-urile de strategie. „Astfel de workshopuri sunt moderate de un profesionist care este important să fie din afara companiei, astfel încât să fie imparţial şi să nu încerce să influenţeze, în mod conştient sau nu, rezultatul work-shop-ului. Un moderator este un specialist care conduce works-hop-ul, facilitează comunicarea din echipă, ajută echipa să privească acelaşi lucru din mai multe unghiuri şi se asigură că discuţia analizează toate aspectele necesare pentru găsirea celei mai bune strategii pentru companie sau divizie. Mai mult, folosind un specialist pentru a modera astfel de workshop-uri, managementul se poate concentra pe conţinut, pe privirea businessului din toate unghiurile, lăsând grija organizării şi parcurgerii etapelor unui specialist – moderatorul discuţiilor. Astfel de worshopuri necesită şi cunoştinţe vaste în domeniul afacerilor, în etapa pregătirii workshop-ului, moderatorul devenind de multe ori şi consilierul managerului companiei”, arată Andreea Eleni Schaeffel.

Pe zona de B2C (Business to Consumer; business către consumator – trad.) cele mai căutate sunt cursurile de limbă germană. „Un serviciu introdus la cererea clienţilor şi care are mare succes, chiar dacă nu este încă lansat oficial, sunt cursurile intensive de germană pentru persoanele care urmează să se multe cu serviciul în Germania, Elveţia sau Austria. Serviciul acesta a avut un mare succes şi am reuşit să facem copii şi adulţii nevorbitori de germană să vorbească fluent germana, în doar câteva luni. Am avut persoane care erau speriate de limba germană şi care după trei sesiuni au realizat că, dacă ai un profesor bun, germana este mai uşoară decât engleza”, arată Scheffal.

Ea a luat decizia de a „rupe” eticheta de corporatist la începutul lui 2015, deoarece apreciază că debutul unui an este „un moment în care ne oprim din tot ceea ce facem şi analizăm unde ne aflăm şi unde ne dorim să fim”. „Ieşirea din mediul corporate a fost o decizie spontană, dar am plecat numai după ce mi-am pregătit urmaşul. Simt nevoia să cresc în continuu, să învăţ, să am provocări, să încep proiecte care să mă solicite.[…] Cred că toată viaţa m-am pregătit pentru acest moment, iar acest moment mă va pregăti pentru cele care vor urma – exact cum o treaptă te ajută să ajungi la următoarea. Ieşirea mea din lumea corporate a avut legătură cu faptul că nu mai puteam urca nicio treaptă în direcţia pe care mi-o doream, decât ieşind din acel mediu. Pentru mine, antreprenoriatul era cea mai mare provocare din acel moment, stimulându-mă să cresc”, arată Scheffal.

A descoperit antreprenoriatul altfel decât se aştepta, pentru că viaţa de „afacerist” presupune să renunţi la multe dintre tiparele unui angajat, cum ar fi stabilitatea unui salariu lunar sau existenţa unui şef. „Ca antreprenor trăieşti după alte reguli: câştigi proporţional cu munca ta; banii pot veni în orice zi a lunii; dacă eşti foarte bun atragi clienţi; dacă eşti corect şi orientat către rezultat îţi păstrezi clienţii; nu ai şef, deci îţi asumi toate deciziile; nu ai nevoie de aprobările altor persoane, deci poţi fi mult mai agil şi flexibil, dar trebuie să fii şi mult mai responsabil. Orice decizie, oricât de mică, îţi poate aduce bani sau te poate face să pierzi bani”, menţionează ţânăra antreprenoare.

Găsirea clienţilor nu este un proces foarte dificil pentru  Scheffal. „Poate suna ciudat, dar clienţii ne găsesc pe noi – avem multe recomandări, clienţii noştri recomandându-ne prietenilor. Alţii, ne găsesc de pe site-urile noastre”, arată Andreea Eleni Scheffal.

Scurta experienţă pe care a acumulat-o ca antreprenor i-a arătat că, „dacă eşti foarte bun, oamenii te vor căuta”. „Am învăţat că poţi avea satisfacţii profesionale zilnic şi că nimic pe lume nu se compară cu sentimentul pe care îl ai când clientul este mulţumit”, conchide Scheffal.

A fost util articolul? 0

Lasă un răspuns