keyboard_arrow_down
Timpul nostru liber e extrem de prețios, așa că alegerea unui curs care te poate ajuta în carieră nu este neapărat o decizie ușoară de luat, în special când cursul respectiv are loc în afara orelor de lucru, iar noi ne dorim să ne relaxăm în acest interval. Totuși, dacă alegi atelierele care te pot ajuta și în dezvoltarea ta personală, atunci decizia devine mult mai ușoară.

După o vară încărcată de ieșiri, plimbări, weekenduri prelungite, vacanțe și concedii, bateriile noastre s-au încărcat la maximum. Acum, la începutul toamnei, a venit momentul să ne petrecem timpul în moduri mai constructive, care ne pot aduce beneficii pe termen lung atât în carieră, cât și pe plan personal.

 

Față de cursurile practice, unde înveți hard skills, cum ar fi editarea foto, programarea într-un anumit limbaj sau o limbă străină, la atelierele de soft skills înveți lucruri care țin mai degrabă de interacțiunea ta armonioasă și productivă cu alți oameni. Îți propunem trei astfel de ateliere în Capitală care se organizează toamna aceasta:

1. Atelier de Leadership

La acest atelier, care are loc pe 6 septembrie și pe 8 septembrie, de la 19:00 la 21:00, vei avea ocazia să înveți că un lider nu este desemnat neapărat din punct de vedere ierarhic. El sau ea alege la nivel personal să fie lider, iar apoi cu ajutorul carismei, inteligenței emoționale și expunerii, îi influențează pe ceilalți în primul și în primul rând ca exemplu de urmat.

 

Cursul se adresează tuturor celor care își doresc să învețe cum să coordoneze alte persoane și chiar echipe întregi, indiferent dacă se află deja într-o astfel de poziție sau nu. Este susținut de către Alin Comșa, Manager Dezvoltare Vânzări la una dintre cele mai mari bănci din România, și trainer de peste 12 ani. Pentru mai multe informații despre cost, durată și metodă de înscriere, consultă pagina dedicată cursului: Atelier de Leadership.

2. Atelier de Branding: Identitatea afacerii tale

Ai un business nou? Plănuiești să lansezi unul? Sau pur și simplu cochetezi cu ideea transformării unei pasiuni într-o afacere? Atunci acest curs este ideal pentru tine! Indiferent dacă ai un PFA, un SRL sau un ONG, dacă vinzi servicii, produse sau încă dezvolți ceea ce vrei să pui la vânzare, acest atelier te va ajuta să descoperi personalitatea afacerii tale, cum să o poziționezi, cum comunici către audiența potrivită și cum să creezi o identitate vizuală care să le înglobeze pe toate. Vor fi 5 cursuri în total, a câte două ore fiecare, iar toate au loc săptămânal miercuri seara, începând cu ora 19:00. Pentru mai multe detalii, vezi pagina dedicată cursului: Atelier de Branding.  

3. Atelier de blogging și scriere pentru online

Dacă te-ai lovit vreodată de dificultatea comunicării în online, atunci acest curs îți va deschide o mulțime de perspective noi, indiferent dacă ai un business sau vrei să te transformi pe tine într-un brand. Atelierul de blogging te va învăța ce înseamnă conținut de calitate în mediul online, cum să îți descoperi „vocea”, cum să pui în practică strategia potrivită pentru publicul tău țintă și ce faci după ce publici un articol. Sunt 4 cursuri în total, iar fiecare dintre ele are loc marțea, de la ora 19:00, începând cu data de 12 septembrie. Găsești mai multe detalii aici: Atelier de blogging.

 

Începutul toamnei este o perioadă extrem de ofertantă pentru cei care vor să își ia cariera în propriile mâini și să învețe noi skill-uri care îi vor ajuta atât la job, cât și în viața personală. Ție ce curs îți surâde cel mai mult?

spune-ti parerea