• 29 Jul. 2020
  • 3 min

Cum să îți începi cariera în resurse umane

primii pasi cariera in resurse umane

Dacă îți dorești să lucrezi în resurse umane, trebuie să știi că vei avea de făcut o alegere la un moment dat. Și asta pentru că, domeniul în sine este foarte vast și nu poți deveni specialist în toate ariile de competență, oricât de mult ti-ai dori.

Este bine de știut  există diferențe,  prin prisma volumelor pe partea de recrutare (și uneori administrare de personal), dar și din perspectiva altor aspecte implicate. Un specialist în resurse umane este cel care înțelegeatât procesele de management al talentelor, strategia de implementare și dezvoltare a proceselor și procedurilor de gestionare, cât și strategia de afaceri per ansamblu – fie din perspectiva unui consultant extern sau intern.

În prezent, pe site-ul de recrutare eJobs, găsești peste 200 de poziții deschise în departamentul de resurse umane, însă înainte de a aplica la cele care te atrag te invităm să mai descoperi câte ceva despre acest domeniu.

 

Iată o parte din subdomeniile pe care te-ai putea specializa:

– Recrutare

– Managementul Resurselor Umane

– Compensații și beneficii

– Formare și dezvoltare individuală/dezvoltare organizațională

– Dreptul muncii

– Sănătate și Securitate în muncă

– Strategie de comunicare HR

– Achiziții în HR

– Rezolvarea conflictelor

 

În cadrul organizațiilor mari, există persoane dedicate pentru fiecare dintre activitățile menționate mai sus. În cadrul companiilor mai mici, echipa de resurse umane este mai restrânsă și întâlnim des noțiunea de „Generalist HR”, acesta având o funcție care acoperă o activitate mai complexă. Fiecare rol în HR are avantajele, satisfacțiile, bucuriile sale, dar și momentele de cumpăna sau clipele în care stresul este prezent. Avem de a face în permanentă cu factorul uman și acest lucru este frumos, dar poate fi și dificil, având o responsabilitate mare.

 

Debutul în resurse umane

Dacă îți dorești o carieră în resurse umane, îți sugerăm să încerci să acumulezi experiență. Un program de internship îți poate fi de mare ajutor. Cu siguranță și eventualele studii în domeniu te-ar putea ajută, însă experiența propriu-zisă într-o companie este relevantă și te va ajută să faci primii pași reali în lumea HR. Un internship îți va dezvălui și îți va crea o percepție concretă asupra domeniului. Numai într-o astfel de situație îți vei da seama dacă te afli pe drumul cel bun sau, de fapt, nu este tocmai ce-ți dorești. Cert este că, acest domeniu (ca și altele de altfel) trebuie abordat cu încredere și făcut cu pasiune.

Nu uita, de asemenea, că dorința de a ajuta și de a lucra cu oamenii nu este o garanție a succesului în domeniul resurselor umane. El reprezintă doar un fundament pe care să construiești și pe baza căruia să obții satisfacții. Și asta, cu multă, foarte multă muncă.

 

Cum te pregătești pentru primul interviu în HR

În momentul în care ți se va ivi această oportunitate, sunt câteva recomandări generale de care poți țin cont în pregătirea interviului.

Fă-ți temele. Cercetează compania pentru care vei acorda interviu Cum ai acces la internet, nu există nicio scuză pentru a intra într-un interviu nepregătit. Iar după ce te-ai informat, te poți folosi de toate detaliile obținute pentru a pune câteva întrebări relevante celui cu care discuți.

Fii încrezător. Oricât de emoționat ai fi în interior, e important să pari relaxat. Intervievatorii caută persoane care sunt sigure de ele și pentru a dobândi această relaxare poți exersa interviul și cu niște prieteni.

Adoptă o ținută îngrijită. Este întotdeauna o idee bună să adopți un look profesionist în detrimentul unuia excesiv de casual. Nu exagera cu nimic. Nici cu accesorizarea, dar nici cu folosirea din abundență a unui parfum puternic.

Zâmbește. O atitudine pozitivă te va ajuta să te relaxezi și-i va arăta totodată celui din fața ta că ești o persoană care simte bine în prezența altor oameni.

 

Ți-a plăcut articolul despre primii pași către o carieră în resurse umane? Iată și alte articole care te vor ajuta pentru primul job:

Ce salariu să ceri la primul job

Top cinci mituri despre primul job

Ce treci în CV dacă nu ai experiență de muncă?

A fost util articolul? 13
resurse umane

Leave a Reply