• 15 Aug. 2006
  • 2 min

Ce trebuie sa faci dupa ce trimiti un CV!

Autor
eJobs
eJobs Înființat în 1999, eJobs este primul portal de recrutare ... Arată mai mult

Iata ca ti-ai gasit mult-visatul job, ai conceput un CV exceptional si l-ai trimis prin email angajatorului. Acum incepe jocul „asteptarii”. Dupa ce ai trimis un […]

Iata ca ti-ai gasit mult-visatul job, ai conceput un CV exceptional si l-ai trimis prin email angajatorului. Acum incepe jocul „asteptarii”.
Dupa ce ai trimis un CV, esti tentat sa crezi ca tot ce trebuie sa faci este sa astepti si sa speri ca angajatorul sa te contacteze. Este o mare greseala – trebuie sa iti alegi momentul si modalitatea potrivite pentru fiecare din urmatorii pasi.

Intervievatorii recomanda sa astepti o saptamana

Perioada ideala de timp pentru a astepta inainte de a trece la urmatorii pasi, dupa ce ai trimis CV-ul, este de o saptamana. Acest lucru este confirmat de majoritatea angajatorilor (53% dintre ei, potrivit unui studiu realizat de HotJobs).

Unii angajatori, insa, prefera sa ii contactezi dupa doar cateva zile; 21% afirma ca ar trebui sa astepti mai putin de o saptamana din momentul in care ai trimis CV-ul, pentru a-i contacta. Bineinteles, sunt si angajatori care prefera sa astepti mai mult de o saptamana; dintre acestia, 8% spun ca ar trebui sa astepti aproximativ doua saptamani.

Mai sunt si angajatori care prefera sa astepti sa fii contactat de catre ei – 19% din angajatorii intervievati in studiul mentionat anterior spun ca prefera sa contacteze ei candidatii.
In conditiile acestea, care este calea cea mai sigura? Asteapta o saptamana, asa cum prefera marea majoritate a angajatorilor.

Trimite un scurt mesaj prin e-mail

E-mailul reprezinta un mijloc perfect de a contacta firma angajatoare, deoarece le poti aminti ca te-ai inscris la jobul respectiv si poti trimite inca o data CV-ul, fara a parea insistent.

La o saptamana dupa ce ai trimis CV-ul, scrie-i angajatorului un e-mail.

Iata cateva idei despre ce trebuie sa contina e-mail-ul respectiv:

• Scrie-ti numele complet si denumirea jobului la care te-ai inscris in linia de Subiect a e-mail-ului.
• Repeta intr-o maniera profesionala care sunt interesul si calificarile tale pentru acest job.
• Ataseaza acestui e-mail CV-ul tau, pentru ca angajatorul sa nu fie nevoit sa caute prin vechile e-mail-uri pentru a-l gasi.
• Include numele tau complet si in denumirea fisierului ce contine CV-ul.
• Verifica atent continutul e-mail-ului, inainte de a-l trimite.

Contacteaza-i telefonic

Daca ai decis ca in loc de trimiterea unui e-mail este mai bine sa iti contactezi telefonic angajatorul, repeta-ti inainte ce anume doresti sa discuti cu acesta.

Fii scurt si la obiect – prezinta-te si aminteste-i angajatorului ca ai trimis recent un CV si, de asemenea, mentioneaza care este jobul care te intereseaza. Poti intreba daca au primit CV-ul tau si daca mai recruteaza candidati pentru aceasta pozitie.

Daca in momentul in care suni, iti raspunde robotul telefonic al companiei si ti se cere sa lasi un mesaj, mai bine incerci sa suni mai tarziu, pentru a discuta personal cu angajatorul sau cu persoana care se ocupa de recrutari.

Incearca sa mentii convorbirea cat mai scurta si nu suna de mai multe ori, in speranta ca astfel ii vei determina sa te contacteze inapoi – vei reusi doar sa ii enervezi.

Aproape jumatate din angajatori (47%) afirma ca nu suporta candidatii care ii suna insistent, potrivit studiului facut de cei de la HotJobs.

Ar trebui doar sa retrimiti CV-ul, fara a apela la e-mail sau la clasicul telefon?

Au trecut cateva saptamani de cand ai trimis CV-ul si inca nu ai primit nici un raspuns din partea angajatorului? Ei bine, in aceasta situatie, nu trebuie sa retrimiti CV-ul, in speranta ca de aceasta data vei avea mai mult succes.

De cele mai multe ori, angajatorii pastreaza CV-urile primite intr-un director, si este foarte posibil sa observe ca ai mai trimis o data CV-ul pentru jobul respectiv si pot crede ca ai uitat acest lucru.

Doar cand vrei sa te inscrii la un alt job al aceleiasi companii, poti trimite acelasi CV; altfel, trimite-le un e-mail sau contacteaza-i telefonic.

A fost util articolul? 13
curriculum vitae

Leave a Reply