• 3 Mar. 2016
  • 3 min

Cinci strategii prin care să faci impresie bună la interviu

Autor
Steluţa Năstase
Steluţa Năstase Am ales un job pe care îl iubesc și, da, zâmbesc pentru c... Arată mai mult

Telefonul tocmai a sunat. Ai fost ales din cei 400 de candidaţi pentru interviu. Ai numai 20 de ore pentru a te pregăti şi un mic „bagaj“ de făcut.

Pregăteşte-te pentru interviul de recrutare ca pentru cea mai importantă întâlnire din cariera ta. O documentare temeinică despre companie, o atitudine încrezătoare, poveştile din cariera ta, toate te vor ajuta să te remarci prin atenţia la detalii şi implicare. Foarte util este şi un test de verificare a locaţiei cu o zi înainte de interviu, astfel încât să ajungi la timp la întâlnire. În orice situaţie, urmează o strategie care nu poate da greş: să ajungi odihnit la interviu, documentat, cu zâmbetul pe buze şi prezenţă de spirit.

Google Maps

 

Planifică să faci o impresie bună şi să ajungi la timp la interviu, mereu cu zâmbetul pe buze! Apelează la prietenul Google Maps pentru a vedea exact locaţia angajatorului, dar şi repere din apropierea sediului companiei cu ajutorul Google Street View. Salvează adresa şi numărul de telefon al recrutorului şi informează-l dacă întâmpini probleme în trafic sau dacă întârzii.  

Postura corpului

 

Amy Cuddy, profesor asociat la Universitatea Harvard, a vorbit într-unul din episoadele TED Talks despre limbajul corpului care influenţează modul în care ne văd ceilalţi, dar şi modul în care ne percepem. Limbajul corpului este un indiciu pentru recrutori. Imaginează-ţi cât de mult ai de câştigat dacă te prezinţi la interviu cu zâmbetul pe buze, ai o strângere de mână care transmite încredere în sine şi o postură a corpului deschisă spre comunicare? Gândeşte-te şi la situaţia în care ajungi târziu la interviu, stresat, ai o strângere slabă de mână şi stai cu umerii încordaţi. Amy Cuddy o prezintă pe Angela Merkel într-o discuţie cu Nicolas Sarkozy, amândoi surprinşi în posturi care transmit de încredere în sine. Atleţii care termină cursa cu braţele deschise sunt un alt exemplu de încredere în sine. Postura corpului îţi influenţează şi atitudinea şi percepţia de sine din cadrul interviului. O postură încordată transmite emoţii, în schimb o atitudine încrezătoare te ajută să te evidenţiezi chiar dacă nu ai citit toate informaţiile despre companie.      

Poveştile din cariera ta

 

Pregăteşte exemple şi situaţii care să le ilustreze într-un mod plăcut experienţa din CV-ul tău! Cel mai important este să implici recrutorul prin întrebări, să ai inflexiuni ale vocii care să se potrivească cu situaţiile prezentate şi să foloseşti o structură bine definită a poveştii: prezentarea problemei, soluţia şi rezultatul prin care ai contribuit la dezvoltarea companiei. Astfel vei demonstra abilităţile tale de comunicare, simţul umorului, precum şi capacitatea de a reacţiona prompt în situaţii diferite.

Cercetarea şi întrebările

 

O scurtă documentare despre companie, precum şi accesarea paginilor sale de pe reţelele de socializare te va ajuta în timpul interviului. Iată câteva dintre întrebările prin care te evidenţiezi: „Care sunt KPI-urile (n.r.: indicatorii de performanţă) pentru primele trei luni?“, „Ce abilităţi noi voi deprinde la acest job?“ „Care sunt trăsăturile top performerilor din companie?“ Ce calităţi apreciaţi la ceilalţi candidaţi pentru acest job?“ Acestea sunt întrebările pregătite, dar în timpul interviului recrutorul te va ruga să pui şi alte întrebări. În această situaţie, gândeşte-te la activitatea companiei, la anumite aspecte sau probleme pe care le-ai observat şi pune întrebări prin care să arăţi implicarea ta. Cele mai potrivite sunt întrebările despre cum poţi contribui la buna funcţionare a echipei, precum şi întrebările despre optimizarea activităţii.

Recomandările

 

Gândeşte-te la trei persoane care pot convinge recrutorul că eşti persoana potrivită pentru job-ul la care tocmai ai candidat. Merită să alegi persoane cu funcţii şi relaţii profesionale diferite: un CEO, un coleg, un client, astfel încât să oferi o imagine completă asupra ta. Cel mai important este să vorbeşti cu persoanele care îţi pot oferi referinţe înainte de interviu şi să obţii acordul lor.  De asemenea, o discuţie în avans îţi va fi de ajutor: vei sublinia calităţile care doreşti să îţi fie puse în valoare.

A fost util articolul? 3
interviu

Leave a Reply