• 5 Mai. 2016
  • 3 min

Cum să faci un plan 30-60-90 pentru perioada de probă

Candidaţii organizaţi şi pregătiţi care ştiu bine ce vor face în primele trei luni în companie sunt şi preferaţii angajatorilor.

Una dintre modalităţile pentru a te înscrie pe lista scurtă la interviu este să vii pregătit şi să îi surprinzi într-un mod plăcut pe interlocutorii tăi. Răspunsurile naturale, dar pline de semnificaţie şi întrebările potrivite pentru profilul companiei şi jobului dorit sunt doar câteva dintre micile strategii. De ceilalţi candidaţi te diferenţiezi sigur printr-un plan pentru 30, 60 şi 90 de zile, exact perioada de probă pe care îţi arătăm cum să o treci cu brio.
Planul demonstrează în mod clar abilităţile tale, energia şi dorinţa de a-ţi asuma sarcini de lucru pe care ştii cum să le realizezi. Astfel, angajatorul, ştie că se poate baza pe tine şi deja te vede la biroul acela luminos unde ideile prind contur. Pentru a crea un astfel de plan, gândeşte-te mai întâi la profilul jobului pentru care ai aplicat şi la nevoile companiei.
Iată câteva întrebări care îţi pot fi utile în conturarea planului tău pentru perioada de probă:

Care sunt obiectivele companiei şi ale departamentului unde urmează să mă angajez?

 

Poţi afla aceste informaţii fie din documentarea despre companie, din descrierea jobului sau prin abordarea recrutorului. Rețele de socializare ale companiei, precum și site-ul îți oferă idei și te ajută să ai un start bun pentru propuneri. Recrutorul va fi încântat să vadă că eşti informat și interesat de anumite detalii care fac diferenţa.

Care sunt priorităţile jobului?

 

Cel mai potrivit este să creezi o conexiune între descrierea jobului, obiectivele companiei şi ceea ce poţi tu să faci pentru a aduce rezultate. Acordă întâietate primelor cerinţe din descrierea jobului şi găseşte modalităţi pentru a plia experienţa şi ideile tale astfel încât să convingi recrutorul.

Ce sarcini de lucru poţi îndeplini cu uşurinţă?

 

Începe cu ele şi prezintă situaţiile în care le-ai făcut faţă cu brio. Vei da credibilitate prezentării tale. Continuă cu noile sarcini asupra cărora îţi poţi prezenta viziunea şi, mai ales, raţionamentul. Cel mai important este să nu iei decizii pripite fără să cunoşti partenerii şi clienţii angajatorului, notează Forbes.com.

Cum îmi voi măsura rezultatele?

 

La ideile propuse merg şi tool-uri (unelte – trad.) de măsurare a rezultatelor. E bine să le propui alături de avantajele pe care le oferă fiecare pentru a eficientiza munca.

Planul pe 30 de zile

 

Arată viitorului șef că ai inițiativă și îți dorești să te dedici viitorului proiect. Vei fi apreciat(ă) pentru interesul în rezolvarea problemelor, iar interviul va fi unul semnificativ, înlocuind, astfel, clasicul șir de întrebări și răspunsuri, precizează Careerrealism.com.
Planifică primele 30 de zile pentru training și subliniază de ce informații ai nevoie pentru a performa la job. Pot fi detalii despre cum funcționează anumite sisteme software, dar și amănunte despre clienți, furnizori, stilul de lucru în echipă, modalități de evaluare.

Planul pe 60 de zile

 

Următoarele 30 de zile merită să le dedici mai mult activității și mai puțin training-ului. Desigur, ai de învățat în continuare, dar atenția ta merită să fie acum orientată asupra modului în care folsosești informația primită. Subliniază ce probleme poți rezolva în această etapă și ce rezultate poți avea pe drumul pe care ți l-ai propus.

Planul pe 90 de zile

 

Au mai rămas 30 de zile din perioada de probă, numai bune să îți arăți spiritul de inițiativă. Poți gestiona mici proiecte sau poți propune unele noi. Planul tău este ca odată ce ai informații despre clienți, precum și un feedback asupra activității tale, să vii cu soluții pentru îmbunătățirea activității și să rezolvi probleme mai complexe.

Pentru a scrie un plan bun 30-60-90 ai nevoie de o gândire critică, precum și de o documentare temeinică despre companie, despre stilul de lucru, sistemele și modalitățile de măsurare a rezultatelor. Cu cât ești mai specific, cu atât vei impresiona recrutorul. Pregătește planul sub forma unei prezentări atractive în Power Point sau sub forma unor hands-out-uri (hârtii de înmânat- trad.) ușor de parcurs la interviu.

Structura planului 30-60-90

 

– Începe cu un obiectiv clar care aduce valoare companiei.
– Arată cum poți rezolva problemele specifice companiei și ține cont în strategia ta de obiectivele angajatorului.
– Conturează un plan clar pentru 30 de zile când cel mai potrivit este să te concentrezi pe audit, în următoarele 30 de zile pe activitate, iar ultima lună din perioada de probă merită să o dedici inițiativelor și noilor proiecte.
– Planul tău are sarcini de lucru bine definite și date.
– Conține și modalități de evaluare pentru a demonstra rezultatele tale.

Ce greșeli să eviți

 

Încearcă să construiești acest plan astfel încât să fie ușor înțeles de angajator, nu numai de tine. În al doilea rând, evită să fii vag în exprimare. Cuvinte precum: „întâlniri cu oamenii cheie din companie” sau „realizarea planului de promovare în conformitate cu obiectivele” nu spun nimic.
Cel mai potrivit este să prezinți acțiuni ușor de măsurat, cum ar fi creșterea traficului site-ului cu 30% prin campanii Adwords, Facebook.
O altă greșeală este să oferi o enumerare de activități pe care vrei să le faci fără a avea o planificare în timp. Convingi mai ușor angajatorul cu o prezentare organizată care arată și viziune, scrie Right.com.

A fost util articolul? 2
perioada de proba

Lasă un răspuns