• 27 Jan. 2020
  • 2 min

Ai emoții la interviu? Află cum să le gestionezi

emotii
Autor
Steluţa Năstase
Steluţa Năstase Am ales un job pe care îl iubesc și, da, zâmbesc pentru c... Arată mai mult

Vocea tremurândă, incoerența, transpirația excesivă, limbajul necontrolat al corpului sunt doar câteva aspecte care-ți pot trăda emoțiile în fața recrutorului.

E normal să ai emoții la un interviu de angajare, iar recrutorii chiar apreciază emoțiile constructive. Însă nu ar trebui să le lași să te copleșească sau să-ți genereze stări de neliniște astfel încât să nu-ți mai poți pune în valoare calitățile.

Favoriții recrutorilor sunt candidații relaxați, spontani. Iar cheia unui interviu de succes stă în dobândirea stării care să-ți confere încredere în propriile forțe. Pregătirea îți oferă 50% șanse de reușită.

 

Cum să scapi de emotii?

  • Citește cu atenție cerințele și responsabilitățile jobului;
  • Pregătește un discurs în care să pliezi experiența ta pe cerințele și responsabilitățile jobului;
  • Analizează activitatea companiei pentru care candidezi, evaluează punctele forte ale acesteia, micile probleme și propune soluții de gestionare; 
  • Află ce întrebări pun recrutorii la interviu și care sunt cele mai potrivite răspunsuri; 
  • Pregătește întrebări pentru recrutor. Ele te vor ajuta să afli care sunt șansele de a evolua în cadrul companiei, cum arată o zi de muncă în firma respectivă, precum și detalii despre cultura companiei, sistemul de beneficii;
  • Alege o ținută în care să te simți confortabil și care să nu-ți dea emoții;
  • Oricare ar fi abordarea recrutorului la interviu, nu te intimida, nu te bloca, încearcă să fii spontan și să oferi cele mai bune răspunsuri. În fond, un interviu este doar o experiență, din care înveți.

 

Testele de personalitate îți trădează personalitatea 

Pentru joburile în management și în inginerie tehnică, recrutorii folosesc ca primă modalitate de evaluare a candidaților testele de personalitate. De aceea, este de recomandat să-ți stăpânești emoțiile și să încerci și astfel de teste pentru a ști exact cum ești ca persoană. 

Unul dintre teste constă în alegerea unei imagini cu un copac dintr-un șir de imagini cu mai mulți copaci în culori și forme diferite. Nu poți sta prea mult pe gânduri pentru că mai ai și alte teste de rezolvat, așa că alege intuitiv în funcție de personalitatea ta. Astfel poți arăta că ești o fire emotivă, care interiorizează tot ceea ce spun oamenii din jur, îi place să i se respecte spațiul personal, iar realizările să-i fie recunoscute de anturaj. 

Un astfel de caracter nu este recomandat pentru joburile foarte tehnice sau de management,  însă este apreciat pentru joburile în design interior unde candidații trebuie să arate în special sensibilitate și creativitate. 

Testul mai poate arăta că ești o persoană sigură pe tine și îți place să preiei conducerea – o trăsătură de caracter care te va avantaja pentru un post de management. Dacă ai descoperit ce fel de personalitate ai, poți să mergi liniștit la interviu. Dar pentru a ajunge acolo trebuie să aplici. Intră pe eJobs.ro, unde găsești joburi special pentru tine, indiferent de personalitatea pe care o ai. 

 

 

Ți-a plăcut articolul? Citește și: 

De la primul job într-un birou de arhitectură la propriul studio de machiaj

Un job în call-center poate fi un start bun în carieră 

Salarii 2020. Cum vor evolua pe domenii?

A fost util articolul? 8
interviu de angajareinterviu de succes

Leave a Reply