• 21 Apr. 2016
  • 6 min

CV-ul actualizat mi-a adus oferta la care am spus “DA”

Menţine CV-ul mereu actualizat! Nici nu ştii de unde sare job-ul mult visat. O poate confirma Marius Furceanu, care a descoperit avantajele actualizării CV-ului după o pauză de doi ani şi jumătate. Cum a început să menţioneze nenumăratele realizări job și extra job din ultima perioadă a şi primit o ofertă pe plac.

Dacă faci o scurtă căutare după numele lui pe Google, vei vedea că primele trei-patru pagini îl prezintă pe Marius în diferite ipostaze: fotograf, videograf, web designer, voluntar, organizator şi participant în concursuri de alergat şi antreprenor pentru buticul de creație Giraffix Design pe care îl conduce din 2013. Când nu este freelancer şi implicat în activităţi extra job, îi place să lucreze într-un cadru organizat, plin de idei bune. Din luna mai, este noul grafician al unuia dintre cei mai importanţi integratori din România de soluţii şi sisteme pentru domeniile securitate, siguranţă, IT & C. Nu-şi mai actualizase CV-ul de doi ani şi jumătate, timp în care a strâns numeroase activităţi în sfera voluntariatului şi a creativităţii. Angajatorii au creionat imediat portretul unui candidat implicat, cu abilităţi multiple.
Pasiunile pentru grafică și pictură au prins contur încă din copilărie. „La vârsta de șase ani am participat la prima mea expoziție cu lucrări artistice. În timpul liceului, am început să fac voluntariat. Am lucrat ca tehnoredactor la o revistă dedicată elevilor, iar în primul an de facultate am activat în BOS (Business Organization for Students – Organizaţia de Afaceri pentru studenţi – trad.), în Brigada de Voluntari și în Let´s do it Romania. În 2013, m-am implicat în realizarea festivalului dedicat voluntarilor, Volunteers Fest, desfășurat sub egida Brigăzii. Ulterior, am fost organizator al crosurilor și competițiilor de bicicletă din dorința de a promova și susţine pasiunea sportivilor români şi stilul de viață activ, apropiat de natură.”, declară Marius Furceanu.

Marius Furceanu

Marius Furceanu, web designer, antreprenor, voluntar

eJobs: Cum ţi-ai actualizat CV-ul astfel încât să conturezi o imagine cât mai convingătoare despre tine?

 

Marius Furceanu: Am preferat să fiu cât mai sincer şi cred că este o practică de bun simţ pe care ar fi bine să o folosească toţi candidaţii atunci când îşi creionează CV-ul. Am pornit de la premisa că abordarea sinceră în CV e nevoie să fie o regulă şi nu o excepţie.
Înflorirea CV-ului cu lucruri pe care nu le ştiu sau pe care nu le-am făcut ar putea părea o strategie bună în primă fază, însă cum minciuna are picioare scurte, totul se poate sfârşi în dezavantaj pentru mine pe parcursul etapelor de angajare.

eJobs: De ce criterii ai ţinut cont în alegerea adresei e-mail şi a pozei?

 

Marius Furceanu: Eu sunt pasionat de fotografie şi, de aceea, în CV-ul meu se regăseşte o fotografie profesionistă, dar cred că cei mai puţin atraşi de acest aspect e nevoie să aibă o poză simplă, care să le avantajeze candidatura şi din punct de vedere imagine. O fotografie făcută vara trecută la mare în care să mai apară şi jumătate din umărul bunicii, pentru că ai tăiat o poză de grup în care crezi că îţi stă foarte bine cu noii ochelari de soare, e de evitat.
„Keep it simple” (Păstrează-l cât mai simplu – trad.) se potriveşte de minune în acest context. Adresa de e-mail e important să nu sune amuzant şi să fie uşor de asimilat cu numele tău. La mine a funcţionat varianta nume şi prenume şi o poză de tip portret făcută pe un fundal neutru.

eJobs: Ce aspecte consideri că sunt eliminatorii în CV?

 

Marius Furceanu: Lipsa de atenţie la detaliile care contează, precum typo-uri (greşeli de scriere- trad.), acorduri, aspectul general al CV-ului. De fiecare dată când actualizez o rubrică a CV-ului meu, verific de două-trei ori înainte să fac informaţiile publice. Acest obicei l-am deprins şi din munca mea de zi cu zi. Fiind web designer, deseori creez layouturi care conţin text şi e nevoie să mă asigur de fiecare dată că informaţiile sunt corect scrise, mai ales din punct de vedere gramatical. Recunosc, totuşi, că deşi am verificat de mai multe ori o scrisoare de intenţie trimisă pentru un job pe care mi-l doream foarte mult, tot s-a strecurat o mică greşeală de care mi-am dat seama abia după ce am trimis-o. Am ştiut imediat că acea candidatură este compromisă.

eJobs: Care este strategia ta astfel încât CV-ul să atragă recrutorii?

 

Marius Furceanu: CV-ul meu conţine lucrurile esenţiale pentru job-ul la care aplic şi pentru a mă „vinde” cât mai bine. Ştiu că angajatorii primesc sute, poate mii de CV-uri şi îi interesează abilităţile pentru job-ul pe care l-au scos la concurs. Doresc să afle mai puţin despre premiul de excelenţă la desen pe care l-am luat la o gală internaţională când eram într-a IV-a, deşi pentru mine este încă important deoarece a fost acel prim pas mare pe care l-am făcut pentru a-mi dezvolta creativitatea şi a-mi construi mai apoi o carieră din această pasiune.

eJobs: Un CV scurt, însă e nevoie să cuprindă şi informaţii variate despre tine. Cum procedezi?

 

Marius Furceanu: Un CV complet denotă maturitate, seriozitate şi atenţie la detalii. Sunt unul dintre aceia care completează fiecare rubrică în funcţie de job-ul pentru care aplic. Ştiu că pentru recrutori un CV complet este important, aşa că profit de acest avantaj care mă poate diferenţia la un moment dat de ceilalţi candidaţi.

eJobs: Ce rubrici din CV consideri că au fost importante pentru a te califica pentru job?

 

Marius Furceanu: Am un CV diferit, mai „out of the box”, realizat mai mult din imagini, însoţite, desigur, de text aerisit şi de o structură fluentă, iar acest lucru cu siguranţă a contat. Cred, totodată, că pe lângă experienţă şi portofoliu, a mai contat şi faptul că sunt implicat în mai multe proiecte de voluntariat, pe care le fac separat de job. Brigada de Voluntari, BikeChic şi freelancing-ul în domeniul foto-video sunt câteva dintre pasiuni, iar în urma interviurilor am simţit că angajatorii încep să ţină cont din ce în ce mai mult de candidaţii care îşi urmează pasiunea. Consider că activităţile în care mă implic pe lângă job mă definesc, îmi dau valoare şi mă ajută să mă dezvolt în mai multe direcţii, un aspect important, atât pentru mine, dar şi pentru angajatori, care sunt mereu în căutare de oameni cu abilităţi multiple.

eJobs: Ce calităţi ai deprins în urma implicării în proiectele de voluntariat?

 

Marius Furceanu: Atletul Emil Zatopec spunea: „Dacă vrei să câştigi ceva, aleargă 100 de metri. Dacă vrei să experimentezi o nouă viaţă, aleargă un maraton”. Atunci când mă implic mă încearcă tot felul de trăiri şi am ocazia de fiecare dată să experimentez cunoaşterea de sine, echilibrul şi simt că îmi depăşesc limitele, atât fizice, cât şi mentale. Toate aceste calităţi se transpun şi la job, unde am o abordare mult mai constructivă a situaţiilor cheie.

 

eJobs: Ce aspecte din experienţa ta şi ce abilităţi ai subliniat pentru a arăta că eşti potrivit pentru job-ul în cadrul companiei de soluţii, sisteme pentru domeniile securitate, siguranţă, IT & C?

 

Marius Furceanu: Întotdeauna caut job-uri care să se plieze pe competenţele mele şi nu invers. De aceea pot spune că descrierea job-ului s-a potrivit pe ceea ce ştiu eu sa fac. Cerinţele erau unele clasice pentru un astfel de job: creativitate, cunoaşterea unei suite de soft-uri de editare, folosirea elementelor grafice, DTP etc. Am început CV-ul cu acele noţiuni cheie care se regăseau şi în experienţa mea şi în cerinţele companiei: cunoştinţele software (Adobe Photoshop, Adobe Ilustrator, Corel DRAW), cunoştinţele de limbaj de programare HTML – toate susţinute cu exemple de proiecte în care am fost implicat şi rezultatele acestora. Angajatorii îşi doreau nu numai un om tehnic, ci şi un coleg cu soft skills (abilităţi uşoare – trad.): atenţie la detalii, simt estetic dezvoltat, capacitate foarte bună de lucru în echipă în condiţii de termene limită, persoană creativă, pasionată de design, organizată şi ordonată. Am venit la interviu cu o dublă argumentare, aveam atât experienţa job-urilor trecute, cât şi abilităţile deprinse în proiectele de voluntariat.

eJobs: Consideri că scrisoarea de intenţie te-a ajutat să convingi angajatorul să te cheme la interviu?

 

Marius Furceanu: Scrisoarea de intenţie este un alt detaliu important căruia îi accord atenţie astfel încât să iasă foarte bine. Dacă din 1.000 de candidaţi, 100 ar putea avea aceeaşi experienţă de lucru cu a mea, scrisoarea de intenţie e nevoie să mă diferenţieze. De aceea, aleg mereu un mesaj personalizat, creativ şi, mai ales, sincer. Evit formulările sau promisiunile care „gâdilă” urechea pentru ca mai apoi se vor dovedi a fi doar cordiale şi mai puţin pliate personalităţii mele.

eJobs: Cum te menţii competitiv în domeniul tău?

 

Marius Furceanu: Nu îmi mai actualizasem CV-ul de doi ani şi jumătate înainte să încep din nou să aplic la job-uri, pentru că am considerat că am mai puţin nevoie. Lucrurile sunt, însă, mereu în schimbare, iar abia când am început să scriu despre ce am realizat în ultima vreme, mi-am dat seama că poate ar fi fost bine să-mi menţin CV-ul la zi astfel încât să fiu competitiv.

eJobs: Ce te-a determinat să alegi ejobs.ro pentru căutarea unui job?

 

Marius Furceanu: Când m-am decis că e timpul să îmi actualizez CV-ul și să caut alte oportunități de job, primul gând a fost la ejobs.ro. Am regăsit aici aceeași varietate de companii serioase de care îmi aduceam aminte. Dar mai mult decât atât, site-ul m-a surprins plăcut cu nouă înfățișare și modul mult mai prietenos de navigare. Este o actualizare care mi-a devenit familiară imediat și o găsesc intuitivă.

eJobs: Cum a decurs interviul de recrutare?

 

Marius Furceanu: Au fost două discuții foarte plăcute în care m-am simțit confortabil să povestesc despre experiența mea, despre proiectele în care m-am implicat şi despre pasiunile mele. Prima întâlnire a fost cu HR-ul, a urmat apoi un test practic și întâlnirea cu managerul. Am vorbit deschis și cu zâmbetul pe buze. În afară de job, am povestit recrutorilor și despre proiectele de voluntariat în care mă implic, iar reacția a fost foarte bună. M-a bucurat acest lucru și sper că și ceilalți angajatori să țină cont de astfel de detalii din CV-urile candidaților.
În timpul interviului, au fost mici glume și de o parte și de alta care ne-au ajutat să ne cunoaștem mai bine. Dacă lucrurile ar fi stat altfel, probabil nu aș fi mai fost dispus pentru a doua întâlnire.

A fost util articolul? 0
CV

Leave a Reply