• 14 Nov. 2019
  • 4 min

Discriminare la angajare. E vârsta un impediment?

discriminare angajare varsta

Acțiunea de discriminare legată de vârsta candidaților implicați într-un proces de recrutare este din ce în ce mai des adusă în discuție.

Se pune accentul pe faptul că persoanele care au peste 45 de ani sunt privite cu scepticism de către angajatori, însă cu această dificultate se pot confrunta și cei foarte tineri, fără experiență, aflați la început de drum profesional.

Din discuțiile pe care le-am avut de-a lungul timpului cu angajatorii, dar și cu persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, există într-adevăr în anumite situații prejudecăți legate de vârstă. 

 

De ce există discriminare?

În cazul celor foarte tineri, angajatorul se poate teme de faptul că nu vor fi suficient de stabili din punct de vedere profesional, cât și de faptul că integrarea la locul de muncă poate fi de durată, din cauza lipsei de experiență. 

În cazul celor care au depășit vârsta de 45 de ani, unii angajatori se gândesc că aceștia sunt mai puțin flexibili și adaptabili, și, în consecință, apare aceeași temere legată de o integrare dificilă.

De regulă aceste prejudecăți apar fie din experiența proprie a angajatorului, fie sunt preluate din experiența altora. În mod sigur această abordare nu este una obiectivă și constructivă pentru simplul fapt că oamenii, indiferent de vârstă, sunt diferiți și au un comportament diferit. Vârsta nu le dictează neapărat atitudinea, eficiența sau dorința de muncă.

Însă, din păcate, observ faptul că inclusiv candidații preiau aceste prejudecăți și se gândesc că toți angajatorii vor percepe vârsta lor ca pe un impediment în a-i angaja. În alte cuvinte, mulți dintre aceștia ajung să se aștepte să existe discriminare în procesul de angajare.

În realitate, așa cum nu toți candidații de aceeași vârstă au același comportament, în egală măsură nu toți angajatorii vor avea o problemă cu vârsta ta.

În activitatea de consilier în carieră observ frecvent faptul că oamenii preiau această etichetă legată de vârstă și se raportează la angajatori ca și cum ar avea din start un dezavantaj care îi descalifică în obținerea jobului. Din păcate, sunt și situații în care unele persoane nici nu iau în calcul să schimbe un job nesatisfăcător, fiind convinși că nu au nicio șansă.

În acest context vă ofer câteva recomandări care ar putea să vă fie de ajutor:

 

Reamintește-ți faptul că vârsta nu te definește

Sunt sigură că și tu ai întâlnit persoane foarte tinere care au un comportament rigid sau care nu au disponibilitate să învețe lucruri noi, așa cum probabil ai întâlnit persoane mai în vârstă care sunt instabile din punct de vedere profesional. 

În aceeași măsură, există persoane foarte tinere care sunt stabile la locul de muncă, precum și persoane trecute de 45 de ani care sunt mereu deschise să învețe lucruri noi.

Așadar, nu există rețete care stabilesc comportamentul unui om doar în funcție de vârsta pe care acesta o are. Este esențial să fii în primul rând tu conștient(ă) de acest aspect și să-ți dai voie să întâlnești angajatori care văd lucrurile din aceeași perspectivă. Nu te aștepta la discriminare doar pentru că ai o anumită vârstă.

 

Fii constant deschis(ă) la oportunități

Dacă petreci mult timp în cadrul aceleiași companii, făcând aceleași lucruri și dacă nu ai posibilitatea să asimilezi informații noi, există riscul ca în timp să devii mai puțin deschis(ă) la schimbare, iar în momentul în care te vezi nevoit(ă) să o faci să-ți vină foarte dificil.

Totodată, fiind în contact permanent cu domeniul tău de activitate și dincolo de ușa companiei pentru care lucrezi, îți construiești un nume, care, cel mai probabil, va avea un impact mult mai mare decât orice prejudecată legată de vârstă, în ochii potențialilor angajatori.

 

Intră în contact real cu piața muncii

Poate auzi în jurul tău oameni care spun că nu primesc oferte de job din cauza vârstei, iar asta într-adevăr poate fi descurajant. Însă este important să-ți amintești că nicio experiență nu seamănă cu o alta. Cel mai constructiv lucru pe care îl poți face în acest context este să afli din proprie experiență cum se vor raporta angajatorii la tine.

 

Evită să „te scuzi” pentru vârstă pe care o ai

Dacă pornești în interacțiunea cu angajatorii cu gândul că numărul de ani din buletin te descalifică sau, mai mult decât atât, dacă aduci în discuție faptul că te temi că vârsta nu e în avantajul tău, există riscul să creezi o problemă care în mod firesc nu ar fi apărut. Într-un astfel de caz angajatorul te poate percepe ca fiind nesigur(ă) în privința atuurilor tale profesionale.

 

Analizează-ți vârsta din perspectiva avantajelor

Dacă te temi că vârsta ar putea fi un dezavantaj, îți recomand să identifici acele aspecte pozitive care pot avea legătură cu vârsta. De exemplu, dacă ești foarte tânăr(ă) probabil ești foarte curios(oasă) și dornic(ă) să evoluezi, iar dacă ești o persoană matură poți găsi beneficii în complexitatea de informații asimilate.

Dincolo de vârstă sunt o multitudine de aspecte care influențează felul în care se finalizează un proces de recrutare. Relația dintre angajator și angajat este o relație de business în care fiecare parte primește și oferă.

Atunci când pornești într-o discuție cu un angajator este esențial să fii conștient(ă) de ceea ce poți oferi, să-ți fie clare așteptările și să te concentrezi pe aceste aspecte, indiferent de vârsta pe care o ai. În esență dacă tu ești conștient(ă) de valoarea ta, vei transmite acest lucru și în jur.

 

Ți-a plăcut acest articol? Citește și:

Cum să scrii o descriere personală care să te pună în valoare

Zece motive reale pentru care nu ai primit jobul dorit

A fost util articolul? 15
experiențăoportunități
  • AvatarZurini Maria zice

    Buna ziua, articolul spune adevarul in prima parte. Da, asa este angajatorii fac discriminare in functie de varsta, mai ales daca ai peste 45-50 ani. Indiferent de atitudinea pozitiva a candidatului, angajatorii nu vor oferi nici macar sansa unui interviu pentru a cunoaste persoana respectiva asa ca la ajuta atitudinea, doar pt rugaciuni sa te bage si pe tine cineva in seama, macar cu un “ne pare rau” (in realitate ne pare rau, aveti multa experienta si noi am avea nevoie, dar aveti o varsta). In SUA este interzis ca un site de joburi sau angajatorul macar sa te intrebe ce varsta ai. Candidatul poate chiar da in judecata posibilul angajator daca a fost discriminat din cauza varstei. In Romania insesi site-urile de angajare au camp obligatoriu pt anul nasterii, iar varsta apare de-o schioapa sub poza. Este discriminare bruta fara nicio perdea! Asta e tara in care traim si nimeni nu se sesizeaza! Va trebui sa studiem legislatia si sa facem noi cetatenii sesizari referitoare la aceasta discriminare.

Leave a Reply