• 13 Jul. 2020
  • 3 min

Cum poți obține un salariu mai mare chiar și în criză

negociere
Autor
Mihaela Pascari
Mihaela Pascari Face parte din echipa eJobs România de circa 5 ani. Perioad... Arată mai mult

Trăim vremuri destul de incerte și poate consideri că nu e momentul potrivit să-ți renegociezi salariul.

Realist vorbind, asta va fi tendința în acest an, cele mai multe negocieri vor fi purtate pe tema păstrării actualului nivel salarial şi foarte posibil și păstrării locului de muncă. Cu toate acestea, dacă ai un job stabil și ești un angajat valoros, nu trebuie să renunți la dorințele și nevoile tale. E foarte important însă ca, în această perioadă, să cunoști câteva tactici care-ți vor ușura negocierea. 

Citește și despre salariu brut!

Cum te pregătești pentru negociere

Un lucru esenţial care ţine de reuşita unei negocieri presupune cunoaşterea în detaliu a partenerului de negociere. Pune-te în locul partenerului tău de negociere şi şansele de reuşită vor creşte cu cel puţin 30%. În cazul de faţă, trebuie să te pui în pielea şefului tău: să încerci să gândeşti ca el, să vezi ca el, să auzi ca el şi să iei decizii ca el.

Și să te gândești la câteva aspecte: care va fi profitul companiei, cum merge activitatea anul acesta, ce apreciez la angajatul din fața mea, ce mă deranjează la el, ce rol are în echipă și la ce este cel mai bun. Cu cât vei da răspunsuri mai aproape de ceea ce ar răspunde şeful tău, cu atât vei avea o viziune mai realistă asupra situaţiei.

 

De ce trebuie să mai ții cont!

Atitudinea ta: nimic nu trebuie să te oprească în a cere un salariu mai mare, în condiţiile în care consideri că meriţi acest lucru. Evaluează nevoile companiei. Evaluează adevărata ta valoare – ca individ în cadrul companiei.

 

Lărgește-ți perspectivele 

O viziune reală asupra unui loc de muncă ar trebui să cuprindă tot ce primeşti în schimbul prestaţiei tale şi cum primeşti aceste beneficii. Dacă avem în vedere doar banii nu vom avea o viziune corectă asupra modului în care suntem răsplătiţi. O enumerare a aspectelor care pot fi luate în discuţie la o negociere de salariu ar fi următoarele: bonusuri, zile de lucru, timpul de lucru, acoperirea transportului, spațiul de lucru sau posibilitățile de promovare. 

 

Cum pui problema într-o negociere

În primul rând, arată-i că-ți iei responsabilităţile în serios. În al doilea rând, arată-i măsura în care tu contribui la dezvoltarea companiei şi la creşterea profitului acesteia. Prezintă-i realizările tale în companie. Este greu să ceri o mărire de salariu dacă nu ai măcar câteva realizări vizibile pe care le poţi arăta. 

 

Câteva întrebări pe care le poți arunca într-o negociere a salariului cu superiorul tău:

– Cum aş putea contribui la dezvoltarea firmei, astfel încât să primesc un salariu mai mare?

– Care este politica salarială a firmei?

– Care sunt acele lucruri care v-ar determina să oferiţi o mărire de salariu unui angajat? 

– Putem discuta despre rolul meu în organizaţie, despre rezultatele mele şi despre dezvoltarea mea?

 

7 motive pentru care ţi-ar fi oferită o mărire de salariu

  1. Realizările tale recente.
  2. Reuşitele tale care nu figurau în fişa postului.
  3. Îndeplinirea la timp a sarcinilor.
  4. Propunerile tale au fost preluate şi s-au dovedit a fi cele mai bune.
  5. Abilităţile dobândite de tine în ultima vreme.
  6. Noile sarcini pe care ai fi dispus să ţi le asumi.
  7. Eficienţa ta: număr de sarcini / timp.

Poţi folosi aceste ultime motive drept chestionar pentru a stabili un barometru al şanselor tale de reuşită înainte de a începe negocierea salariului. Iar sfaturile din articol te pot ajuta să te poziționezi mai bine pentru a obține efectul dorit pe de o parte, iar pe de altă parte te vor ajuta să fii conştient de instrumentele pe care le ai la dispoziţie şi cum să le folosești. 

Dacă lucrurile nu merg așa cum îți dorești, iar următorul pas este să-ți schimbi angajatorul, atunci cele mai tari joburi te așteaptă pe ejobs.ro!

 

 

Ți-a plăcut articolul? Citește și:

Pasiunea îți ghidează traseul profesional

Cum îți alegi angajatorul de top

Top 10 domenii în care te poți angaja dacă nu ai experiență

A fost util articolul? 11
negocieresalariitehnici negociere
  • AvatarNarcisa zice

    Doresc sa stiu daca se mai fac angajari

    • Bună, Narcisa,

      Sigur că se fac angajări. Poți suna la 021.9124 și consilierii eJobs te vor ajuta să găsești acele anunțuri de joburi care ți se potrivesc.

Leave a Reply