• 5 Jan. 2017
  • 6 min

Osnat Peled, BWFR, încurajează femeile din România să își dezvolte businessuri

Osnat Peled, BWFR, încurajează femeile din România să își dezvolte businessuri

Prin organizația nonprofit Business Women Forum Romania (BWFR), fondatoarea Osnat Peled urmărește să ajute businessurile femeilor din România să crească.

Cu o experiență de peste 18 ani în mediul business/financiar, colaborări cu sute de companii și strategii unice de vânzări, Osnat Peled este un exemplu perfect pentru femeile care vor să se lanseze sau să se dezvolte în această arie. A demonstrat că poate lucra la fel de ușor pe o poziție guvernamentală, într-un parteneriat cu Ministerul Economiei din Israel, ca în sectorul privat, în calitate de director general al companiei de investiţii Mentor Finance. Născută și crescută în Israel, la începutul carierei sale, Osnat Peled a fost susținută de o organizație locală, care promova femeile în business. Ca urmare, după ce a devenit versată în domeniu, Osnat a hotărât că este momentul să facă și ea același lucru pentru femeile cu mai puțină experiență, prin traininguri, ateliere și grupuri de susținere.

Așa se face că, în urmă cu doar câțiva ani, a ajuns în România, unde, în 2015, a pus bazele organizației Business Women Forum Romania, un spațiu destinat afaceristelor, antreprenoarelor, conducătoarelor de ONG-uri și, în general, tuturor femeilor care vor să își dezvolte competențele în business. Prin atelierele de business, evenimentele de networking și materialele informative, BWFR creează o comunitate în care femeile din business se pot susține între ele. În prezent, organizația numără peste 1.600 de membre și are în portofoliu peste 300 de afaceri susținute direct sau indirect.

Osnat Peled în cadrul unui workshop BWFR

Osnat Peled în cadrul unui workshop BWFR

Am discutat cu Osnat Peled despre realizările BWFR, planurile de viitor și modalitățile prin care orice femeie poate beneficia de pe urma organizației și iată ce am aflat.

eJobs.ro: Ce te-a motivat să pui bazele Business Women Forum Romania?

 

Osnat Peled: Când eram o tânără antreprenoare, în Israel, făceam parte din organizația Business Women Forum Israel. Acest lucru m-a format și m-a ajutat foarte mult în evitarea greșelilor. Am vrut să creez un cadru asemănător, pentru susținerea femeilor din România. Acesta a fost principalul meu motiv, începând cu ateliere educație financiară (specialitatea mea), dar și oferind know-how de calitate și o platformă pentru colaborări și joint-ventures.

Prima întâlnire a avut loc pe 26 mai 2015. A fost un workshop de networking, cu peste 50 de participanți. Așa că, am început cu 50 de membre, dar am crescut foarte foarte rapid.

Concret, suntem o echipă foarte mică, dar primim foarte mult ajutor de la membrele noastre, în tot felul de aspecte: design, PR, management de evenimente sau de programe, relații media – fiecare dintre aceste arii este condusă de una dintre dragile noastre membre, care ne susțin și ne ajută oricând avem nevoie!

eJobs.ro: Ai simțit vreodată dificultăți în carieră, din cauza faptului că ești femeie?

 

Osnat Peled: Trebuie să recunosc că eu nu am avut astfel de neplăceri. Dar faptul că mie nu mi s-au întâmplat nu înseamnă că ele nu există. Poate că, datorită faptului că am fost independentă pentru atât de mulți ani, cariera mea nu a avut de suferit.

Pe de altă parte, înființarea BWFR nu este deloc bazată pe motive feministe, ci mai mult pe faptul că am simțit că femeile ar avea nevoie de puțină încurajare în educația lor financiară și în realizarea unor legături durabile. (Acestea sunt probleme globale, nu țin doar de România.) În BWFR, nu vorbim despre „cât de greu este să fii o femeie”, ci despre provocările de a conduce o afacere și de a o promova, pentru a atinge succesul în afaceri. De asemenea, punem un accent foarte mare pe întemeierea prieteniilor, ca formă de colaborare în business.

Networkingul este unul dintre elementele cheie în BWFR

Networkingul este unul dintre elementele cheie în BWFR

În opinia mea, în calitate de femeie în business, am simțit că este nevoie să facilităm accesul la astfel de platforme și să încurajăm tot mai multe femei să le folosească.

eJobs.ro: De la fondarea BWFR, care sunt câteva dintre momentele cheie în evoluția organizației?

 

Osnat Peled: Am avut o mulțime de momente cheie și îmi este greu să punctez doar câteva, dar iată:

  • am crescut numărul de membri la peste 1.600 – femei din business, manageri, proprietare de ONG-uri și start-upuri;
  • am susținut direct și indirect mai bine de 300 de afaceri, prin diverse tipuri de colaborări și inițiative;
  • am susținut mai mult de 25 de schimburi de experiență între femei din business, prin programul „Open Door”
  • am inițiat prima cooperativă din România pentru designeri de modă și artiști – Made in Womania;
  • am realizat peste 50 de evenimente pe an, invitând sute de speakeri și traineri.

eJobs.ro: Care sunt dificultățile în înființarea unei organizații de la zero?

 

Osnat Peled: Din propria perspectivă, eu nu am privit niciodată BWFR la fel ca pe companiile și afacerile mele. Am venit în acest mediu fără prejudecăți și am simțit că asta este „partea amuzantă din viață”, momentul meu de a-mi trăi visurile… Așadar, nu am întâlnit obstacole, ci doar provocări normale. De fapt, mă gândeam că probabil vom avea doar 100-200 de membre și că va fi ok… nu mi-am imaginat niciodată că [n.r.: BWFR] va fi una dintre cele mai mari asociații din România.

Așadar, una dintre provocările mele este să mențin această creștere pozitivă și să răspund nevoilor membrelor noastre, pentru a le asculta și a vedea tot timpul cum le putem ajuta să crească și să își atingă potențialul.

Dintr-un punct de vedere logistic, mereu îmi place să punctez că, din prima zi, folosim un sistem CRM [n.r.: Customer Relationship Management]. Folosind un astfel de sistem, putem asministra mai bine comunicarea cu membrele organizației, sistemul de înregistrare la evenimente, relația cu partenerii, planurile media și, de asemenea, să verificăm constant care sunt nevoile membrelor noastre. Mă bucur foarte mult când avem parte de feedback pozitiv din partea lor, despre cât de orientați către membri suntem, despre eficiența cu care le răspundem și rutina pe care am creat-o. Iubesc astfel de feedback-uri!

eJobs.ro: Cum finanțați BWFR, având în vedere că înregistrarea ca membru este gratuită?

 

Osnat Peled: Înregistrarea membrilor este, într-adevăr, gratuită. De asemenea, sponsorizăm în totalitate toți membrii ONG-urilor, care vin la atelierele noastre.

Finanțarea noastră vine din două surse – partenerii noștri de excepție (avem mulți și fiecare contribuie așa cum poate) și taxa de evenimente pentru membri, care acoperă o mică parte din costurile evenimentelor.

Chiar dacă am putea percepe o taxă membrelor, alegem, ca filozofie, să nu facem asta, pentru că „jobul” nostru este să le ajutăm, nu să le încărcăm cu taxe suplimentare. Mai mult de atât, filozofia noastră este de a susține femeile în antreprenoriat, așa că taxele pentru evenimente sunt menținute la prețuri accesibile.

eJobs.ro: Care sunt câteva dintre poveștile de succes BWFR?

Osnat Peled: Avem atât de multe! Preferatele mele sunt poveștile despre colaborări create între membrele forumului. Cum ar fi această colaborare între 4 doamne care s-au întâlnit la BWFR și au decis să facă un Joint Venture. Împreună, ele susțin târguri și evenimente.

Membre BWFR, care au început un joint venture. De la stânga la dreapta: Codruța – Cream producer (by Codru), Violeta – importatoare Camaleon Cosmetics, Claudia – fondatoarea atelierului Couture de Marie, Cătălina – fondatoarea Joyelry

Membre BWFR, care au început un joint venture. De la stânga la dreapta: Codruța – Cream producer (by Codru), Violeta – importatoare Camaleon Cosmetics, Claudia – fondatoarea atelierului Couture de Marie, Cătălina – fondatoarea Joyelry

eJobs.ro: Cum a crescut BWFR la peste 1.600 de membri?

Osnat Peled: Eu cred că creșterea noastră rapidă (cu 100 de membre în plus în fiecare lună) are de a face cu următoarele elemente:

  • oferim ateliere de calitate, de care este o mare nevoie pe piață;
  • avem acel „vibe” special – comunitatea noastră este deschisă și prietenoasă cu oricine dorește să se alăture;
  • oferim o platformă de networking foarte activă (nu este vorba doar de a bea un vin sau o cafea în lobby-ul unui hotel);
  • comunicăm foarte bine cu membrele noastre, prin canalele de social media (în mare parte Facebook) și prin newsletter – informația este consecventă și disponibilă tot timpul;
  • susținem activitățile în engleză și în română, așa că pot participa și doamne din alte țări.

De asemenea, BWFR pune mare accent pe networking pentru că noi credem că acesta este unul dintre cele mai importante lucruri pentru orice business. Cu ocazia fiecărui eveniment al nostru, mereu includem și o sesiune de networking în timp real, printr-o metodă specială de întâlniri 1 la 1. Totodată, ne ajutăm membrele să își găsească furnizori în cadrul forumului. De exemplu, dacă o companie își caută o imprimerie, noi avem 3 doamne care au astfel de afaceri în cadrul forumului și le prezentăm pe ele.

eJobs.ro: Să vorbim despre planuri de viitor. Ce ai în plan pentru BWFR în 2017?

 

Osnat Peled: Agenda cu activități și evenimente BWFR este deja disponibilă online. Începem anul cu Gala 2017, vom introduce BWFR în alte orașe din România – Sibiu, Constanța și Brașov, vom introduce un program de leadership și vom lansa aplicația gratuită BWFR (o arenă de open trade, unde membrele organizației își pot găsi furnizori în cadrul BWFR și pot aduna puncte pentru bilete la evenimentele noastre).

În plus, anul acesta, vom avea încă o realizare, pentru că Business Women Forum Israel vine să ne viziteze, într-o delegație specială, pe care am stabilit-o cu ei – Israel Romania Trade Delegation. Este o ocazie pentru femeile din business, din ambele țări, să se întâlnească, să facă schimb de idei și chiar să își extindă afacerile.

eJobs.ro: Hai să vorbim despre Gala 2017. Cum va fi diferită față de cea de anul trecut și în ce scop este organizat acest eveniment?

 

Osnat Peled: Gala de anul trecut a fost cel mai frumos eveniment pe care l-am avut până acum! Cu peste 200 de invitați, am avut o seară minunată, pe care am dedicat-o asociației Hospice Casa Speranței. În 2017, banii strânși în urma licitației tăcute vor fi donați asociației Ana și copiii. Cei peste 300 de invitați vor avea ocazia să vizioneze în premieră filmul BWFR, vom prezenta aplicația și vom avea multe alte surprize.

În fiecare an, Gala Business Women Forum Romania este o ocazie să sărbătorim realizările noastre și să le mulțumim celor care ne-au susținut. Este și un moment bun pentru a face networking de calitate cu oameni importanți din business.

 

Gala BWFR are loc pe 19 ianuarie 2017, la Willbrook Platinum, Bambus Ballroom. Îți poți rezerva biletul aici.

A fost util articolul? 0

Leave a Reply