• 9 Mar. 2017
  • 2 min

Porsche Engineering România vrea să angajeze 50 de oameni noi în 2017

marius mihailovici_porsche
Autor
eJobs
eJobs Înființat în 1999, eJobs este primul portal de recrutare ... Arată mai mult

Compania este în plin proces de recrutare și caută atât ingineri cu experiență, cât și proaspăt absolvenți.

Porsche Engineering România, subsidiară autohtonă a Porsche Engineering Group GmbH, parte a gigantului german Porsche, vrea să ajungă la 70 angajați în biroul de la Cluj, inaugurat în 2015. „Acum, după ce am pus bazele echipei noastre din România, avem planuri mari și ne dorim să păstrăm același ritm de creștere. Până la sfârșitul acestui an, ne propunem să avem o echipă solidă, de peste 70 de angajați, la subsidiara noastră din Cluj-Napoca”, a declarat Malte Radmann, managing director la Porsche Engineering Group GmbH. În prezent, echipa Porsche Engineering România numără 21 de angajați.

Compania este în plin proces de recrutare și caută atât ingineri cu experiență, cât și absolvenți specializați în inginerie auto. Candidații eligibili trebuie să fi absolvit o facultate de inginerie auto sau software, să aibă experiență în dezvoltarea de software, testare sau inginerie auto și să vorbească fluent limba engleză. Totodată, cunoașterea limbii germane reprezintă un avantaj la angajare.

Mediul universitar din Cluj-Napoca reprezintă una dintre cele mai importante surse de candidați pentru Porsche Engineering România. Compania a acordat, în 2016, 15 burse celor mai buni studenți de la specializarea Inginerie Auto, din Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), cu scopul de a sprijini excelența academică și de a încuraja tinerii talentați să urmeze o carieră în acest domeniu după absolvire. Porsche Engineering România va acorda, în 2017, alte 25 de burse studenților cu cele mai bune rezultate din programele de licență și masterat ale UTCN.

marius mihailovici_porsche

Marius Mihailovici apreciază că „studenții de top de astăzi sunt inginerii de succes de mâine”.

 

Tot în 2017, compania va lansa un program de masterat, în colaborare cu UTCN, dedicat tuturor celor interesați de o carieră în domeniul ingineriei auto. La momentul actual, compania pregătește curriculum-ul, în colaborare cu profesorii Universității Tehnice din Cluj-Napoca. „Anul acesta, ne propunem să ne consolidăm prezența pe piața românească, prin extinderea echipei noastre de dezvoltare software. De asemenea, suntem conștienți de faptul că studenții de top de astăzi sunt inginerii de succes de mâine, cei care vor schimba modul în care ne conducem mașinile în viitor. Prin urmare, vom continua să le sprijinim realizările cu burse, să organizăm seminarii și cursuri în universități și, începând din această toamnă, vom lansa un program complet nou de Masterat în inginerie auto”, a spus Marius Mihailovici, director general la Porsche Engineering România.

Subsidiara din Cluj-Napoca a Porsche Engineering Group GmbH este cea de-a opta filială a companiei, după celelalte unități din Weissach, Bietigheim-Bissingen, Wolfsburg și Leipzig (Germania), Praga (Cehia), Shanghai (Chinaa și Nardò (Italia). Porsche Engineering România este specializată pe dezvoltarea de software și pe transformarea digitală a automobilelor, cu o preocupare constantă pentru dezvoltarea integrală a autovehiculului. Porsche mai deţine la Cluj-Napoca și compania MHP Consulting România, care oferă servicii de consultanță în IT şi management al proceselor pentru industria auto.

A fost util articolul? 0

Leave a Reply