Dacă ar fi să faci o scurtă evaluare a jobului tău în următoarele aspecte: salariu, împlinire profesională, oportunități de creștere, apreciere din partea managerului, care ar fi concluzia? Este firesc să vezi relația dintre viața profesională și viața personală și modul în care se influențează una pe cealaltă, să iei în calcul perioada tulbure din punct de vedere economic și să ții la așteptările tale în carieră. Și nu ești singurul care face o astfel de analiză și ia decizii acum. Află din cel mai recent sondaj eJobs care sunt motivele pentru care românii vor o schimbare în plan profesional, dar și ce își doresc de la viitorul job.
Aproape jumătate dintre participanții la cel mai recent sondaj derulat de eJobs România (45%) mărturisesc că, în acest moment, se află în căutare activă a unui loc de muncă, motiv pentru care aplică în mod constant și merg la interviuri. Tot nemulțumiți de locul lor de muncă sunt alți 22,6%, însă aceștia nu se simt, deocamdată, suficient de motivați pentru a căuta altceva, în timp ce 2,2% deja au găsit alt job și sunt în preaviz de plecare. Doar 3 din 10 respondenți se declară mulțumiți de statutul profesional actual și, prin urmare, nu au în plan nicio schimbare profesională în perioada imediat următoare.
61,4% dintre respondenții sondajului eJobs spun că principalul motiv pentru care doresc să facă un pas într-o nouă direcție este legat de nemulțumirile cu privire la salariu.
„Următoarele motive ne spun foarte multe despre felul în care au ajuns românii să se raporteze la relația dintre viața lor personală și cea profesională, despre introspecțiile pe care le fac după o perioadă destul de tulbure pentru toată lumea, dar și despre așteptările pe care le au de la ideea de carieră. Astfel, nu neapărat volumul mare de muncă îi deranjează (doar 35% aduc acest argument), ci mai degrabă faptul că munca pe care o fac nu le aduce nicio împlinire profesională (56,9%), că nu întrevăd oportunități de creștere în compania pentru care lucrează (54%) sau că nu se simt apreciați de managerul lor (17,4%), îi determină să facă o schimbare în carieră. Toate acestea stau la baza unui fenomen care îi îngrijorează tot mai mult pe angajatori – quiet quitting-ul”. Asta pentru că acest fenomen presupune un soi de plafonare, în multe cazuri, ireversibilă, care pornește, în primă fază, de la decizia de a nu face mai mult decât ce este trecut în fișa postului”, spune Raluca Dumitra, head of marketing în cadrul eJobs, cea mai mare platformă de recrutare din România.
Întrebați dacă se simt motivați să performeze și să facă mai mult decât apare în fișa postului, 66,3% au răspuns că da, iar 33,7% că nu. Dintre aceștia din urmă, 59,7% s-ar simți motivați să facă mai mult dacă ar avea un salariu mai bun. 9,5% ar avea nevoie de o motivare intrinsecă și ar fi dispuși să facă mai mult dacă le-ar plăcea într-o măsură mai mare jobul pe care îl au, 7,8% și-ar dori să aibă o relație mai bună cu echipa din care fac parte, iar 4,6% ar depune mai mult efort dacă s-ar înțelege mai bine cu managerul lor. 8,8% cred că doar cei aflați la început de carieră și care trebuie să se remarce sau managerii ar trebui să nu se limiteze doar la cerințele din fișa postului, în timp ce 9,6% nu văd niciun motiv pentru care să facă acest lucru, invocând faptul că viața personală este mult mai importantă decât jobul.
„De cealaltă parte, vedem că principalele declanșatoare ale proactivității sunt, dincolo de salariu, echipa, pasiunea pentru profesie, relația cu managerul direct, faptul că angajații primesc frecvent feedback pozitiv sau certitudinea că, dacă vor performa, vor fi promovați. Dincolo de toate aceste motive, jumătate dintre cei chestionați cred că ideal ar fi ca orice angajat să facă doar munca pentru care este plătit, așa cum apare în fișa postului. Nici mai mult, nici mai puțin. 35,4% nu sunt de acord cu această afirmație, iar 16% oferă următoarele nuanțe: doar cei aflați la început de carieră, cei cu funcție de management sau cei care au în vedere o promovare ar trebui să depășească limitele din fișa postului”, mai spune Raluca Dumitra.
60,3% dintre respondenți se plâng de faptul că angajatorul nu este atent la echilibrul lor și cere angajaților să facă mai mult decât apare în fișa postului, în timp ce 39,7% se simt împăcați cu nivelul de încărcare pe care îl au și spun că, în interiorul companiei, este susținut echilibrul dintre viața personală și cea profesională. 24,3% dintre angajații participanți la sondaj spun că, față de acum un an, depun mai mult efort și lucrează în mod activ mai multe ore pe zi, iar alți 21,8% simt că se află într-o stare de burnout. 19,3% au redus numărul de ore în care muncesc efectiv, iar 34,5% spun că nu s-a schimbat nimic, din acest punct de vedere.
Sondajul a fost realizat în luna august, pe un eșantion de 1.700 de respondenți, angajați.
Circa 35.000 de joburi noi au fost scoase la bătaie în septembrie