• 27 Apr. 2010
  • 2 min

Schimbari drastice in cariera

Autor
eJobs
eJobs Înființat în 1999, eJobs este primul portal de recrutare ... Arată mai mult

Mihaela Badan Consultant Senior – Global Management HR www.globalhr.ro Nu toti avem marele noroc sa ne alegem de la inceput cariera in care o sa activam […]

Mihaela Badan
Consultant Senior – Global Management HR
www.globalhr.ro

Nu toti avem marele noroc sa ne alegem de la inceput cariera in care o sa activam toata viata. Ne place sau nu, nu toate alegerile noastre sunt de fapt ale noastre. Suntem influentati atat de parinti cat si de colegi, si purtam o parte din responsabilitatea alegerilor altora.
O parte din colegii mei de facultate s-au lasat de meserie cum se spunea mai demult. Eu insami activez in alt domeniu decat am studiat. Mi-ar fi placut sa fiu medic, mai aud la cate un prieten ajuns inginer din considerente financiare.

Ce se intampla cand socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ?
Mi-ar fi facut o mare placere sa cred ca suntem total liberi de constrangeri, ca putem sa alegem ce vrem noi in deplina cunostiinta de cauza. Nu face obiectul acestui articol sa dezbat cat de mult ne influenteaza asteptarile societatii si cat de putin ne cunostem pe noi de fapt. O sa ma refer insa la oameni. Intr-o buna dimineata persoana x isi da seama ca de fapt ceea ce a ales profesional nu ii apartine, ii e strain. Este din ce in ce mai plictisita de activitatea curenta. Nu o mai pasioneaza nimic din ce face, iar hobby-urile sale tind sa ia din ce in ce mai mult locul preocuparilor profesionale. Nu este niciun secret ca nu poate sa performeze in jobul respectiv, dar parca lucruile nu au arata niciodata atat de limpede pana in ziua aceea.

{article-3299.jpg}

Si incepe sa caute un domeniu care i s-ar potrivi mai bine.Si..surpriza. In locul unui manager sau specialist descopera ca in el sau in ea se ascunde un exceptional bucatar, un pasionat al dansului sau un mic antreprenor. De mic a fost bun/buna la scris si crede ca ar face cariera ca jurnalist sau scriitor, desi in prezent este contabil sau programator. Cat de realiste sunt insa planurile de a renunta la stabilitatea din prezent pentru un vis de fericire viitor, pe care insa nu l-ai incercat. Cat te costa aceasta schimbare in cariera? Si daca si de data asta te inseli? Daca de fapt este doar un moft de moment, sau ai nevoie doar de o vacanta sau o schimbare a angajatorului si nu a domeniului. Sunt mii de ganduri care-ti trec prin minte. Si apoi mai este si presiunea exterioara. Cum sa renunti la un job bine platit eventual intr-o multinationala pentru ceva de care nu esti nici tu sigur, si mai ales pentru o ocupatie total diferita de ceea ce faci in prezent?

Sfatul meu in astfel de cazuri seamana foarte mult cu sfatul dat celor indragostiti. Bineinteles ca nu stii cum te vei intelege cu persoana langa care stai, ai doar sperante si foarte multa energie pe care ti-o dau planurile noi. Facand o paralela cu viata profesionala, nu ai de unde afla cum te vei impaca cu alta arie de activitate pana nu te apuci sa faci ceva in directia respectiva. Nu este recomandabil sa-ti dai demisia imediat si sa te aventurezi de la zero in ceva ce nu ai mai facut niciodata. Dar exista si exceptii. Factorul de risc trebuie intotdeauna cuantificat, ca si resursele de care dispui atunci cand te lansezi in aceasta aventura.
Dar intr-un final numai tu poti sa iei decizia, si numai tu poti sa-ti dai seama daca merita sa o iei de la zero sau nu. Uneori tot ce-ti trebuie este curajul de a face primul pas.

A fost util articolul? 0

Leave a Reply