• 16 Apr. 2013
  • 3 min

Se apropie targul, vinde-te mai bine!

Autor
eJobs
eJobs Înființat în 1999, eJobs este primul portal de recrutare ... Arată mai mult

www.institutuldemarketing.ro Se apropie cu pasi repezi o noua editie a targului de joburi eJobs EXPO, unul dintre evenimentele reper in care poti sa-ti gasesti un loc […]

www.institutuldemarketing.ro

Se apropie cu pasi repezi o noua editie a targului de joburi eJobs EXPO, unul dintre evenimentele reper in care poti sa-ti gasesti un loc de munca sau pur si simplu sa prospectezi piata pentru viitor. Ce faci tu insa ca sa te vinzi mai bine? Fie ca iti cauti activ un job, fie ca vrei doar sa te informezi in legatura cu ce se cauta, targul poate fi un moment bun sa-ti revezi si sa-ti reevaluezi competentele, calitatile si atuurile in raport cu cerintele pietei. Se pare ca una din cinci companii face angajari anul acesta, deci o sa ai la dispozitie oportunitati. Un targ inseamna abundenta de oferte si ca urmare si cerere pentru talentele si competentele tale asa ca nu strica sa-ti faci un plan prin care sa te vinzi mai bine.
Faci ce vrei dar stii directia?
In cautarea unui job care-ti poate schimba viata e vital sa stii ce-ti place iar daca faci deja eforturi sa-ti construiesti o cariera, sa te asiguri ca directia este corecta . “Sunt putini oameni care sa vrea sa faca ceva si sa si reuseasca si sa aiba si rezultate. ”- spunea intr-un interviu medicul Raed Arafat, fondatorul SMURD. De ce se intampla acest lucru? Pentru ca putini dintre noi petrec timp sa afle ce vor sa faca in viata iar si mai putini lupta consecvent pentru a avansa in directia dorita. “Cand vad un obstacol, ma mobilizez imediat sa-l dau la o parte”. Asa am facut de copil. ”- spunea tot Raed Arafat despre lupta cu multiplele piedici in lupta sa de a dezvolta un sistem medical de urgenta performant. Ce model mai bun iti pot alege, mai ales daca simti ca ai vocatie si talent pentru ceva?
Decide-te ce vrei si pe cine vrei
Din pacate foarte putini stiu ce vor, spre deosebire de Raed Arafat. Nu toti ne nastem cu talentul, vocatia si puterea de munca a acestui medic de exceptie. Fiecare dintre noi are insa inzestrare si talent pentru ceva. E greu de crezut c-o sa reusesti daca nu stii clar unde vrei sa ajungi si nici macar nu-ti pui problema asta. Confuzia sau disperarea ii impinge pe multi dintre cei in cautare activa de job sa trimita CV-uri peste tot. Am auzit curand o stire cum ca pentru un singur post au aplicat peste 3000 de candidati. Asta arata mai degraba o criza de competente si de educatie pe piata muncii, dincolo de criza financiara. O avalansa de cereri fara motivatie solida in spate nu ajuta nici candidatii potriviti si nici angajatorii.

Vise si realitate pe piata muncii
Discutam intr-un un workshop organizat de eJobs in cadrul RIUF despre cat de important este sa faci ce-ti place, echilibrand insa optim cele trei criterii esentiale: atuuri personale, valori si obiective cu realitatea pietei. Adica ce compromisuri faci intre ce iti place, ce pregatire, abilitati si talente ai si ce se plateste pe piata muncii. Poti sa ai talent si interes sa devii medic, precum Raed Arafat insa esti dezamagit de ce se intampla in sistemul de sanatate. Stii ca medicii sunt prost platiti in Romania si cauti alte perspective. Un targ de joburi este un motiv sa afli, sa investighezi, sa intrebi, sa cauti solutii, sa gasesti alternative. Poti afla ca exista cariere intre cele doua zone la care nici nu te-ai gandit. De pilda, multi medici au facut ulterior cariera ca antreprenori si ullterior au devenit manageri de spitale private sau companii performante in Romania, cum ar fi Mihaela Marcu, fondator al Medlife sau Rucsandra Hurezeanu de la Ivatherm. Asadar, nu trebuie deloc sa renunti la vise. Doar sa-ti asiguri un plan realist ca sa te apropii de visul tau de cariera.

Nu conteaza neaparat pretul
Sa te vinzi mai bine nu inseamna intotdeauna sa te vinzi mai scump. Urmatorul job poate fi doar o etapa sau o trambulina in drumul tau catre o cariera bine remunerata. Cantareste oportunitatile urmatorului job prin prisma contributiei pe care poate s-o aiba in evolutia ta profesionala ca sa nu cazi in capcana unui castig pe termen scurt. O pozitie intr-o companie competitiva si puternica, iti poate oferi o experienta de lucru si invatare mai valoroasa si merita sa sacrifici niste salarii pentru asta. O sa le recuperezi cu siguranta daca alegi bine si stii sa profiti de oportunitate.
Nimeni nu merge cu folos la piata fara sa stie clar ce vrea sa cumpere, ce buget si posibilitati are. Ai griga sa-ti faci din timp temele si te poti intoarce de la targ cu noi perspective de cariera frumoase si motivante.

Un material redactat in exclusivitate pentru eJobs de Oana Sav.
Oana Sav este Chartered Marketer, consultant de marketing la More Marketing Solutions si fondator al Institutului de Marketing din Bucuresti.
Institutul de Marketing ofera cursuri de marketing si suport pentru obtinerea de certificari profesionale in marketing, marketing digital si comunicare.

Mai multe detalii despre cursuri si certificari gasiti la www.institutuldemarketing.ro

A fost util articolul? 0

Leave a Reply