• 1 Jun. 2022
  • 4 min

Sfaturi care te ajută să ai o tranziție lină înspre o altă carieră

Sfaturi care te ajută să ai o tranziție lină înspre o altă carieră

Indiferent dacă ești freelancer sau lucrezi într-o corporație, vine un moment în care schimbarea carierei este singura cale logică de urmat.

Poate pur și simplu ți-ai pierdut interesul pentru ceea ce faci. Poate simți că te-ai lovit de un zid și nu ai cum să progresezi. Poate că ești mulțumit de oamenii cu care lucrezi și de banii pe care îi câștigi, dar ceva îți spune că e loc și de mai bine. Oricare ar fi cazul, o schimbare de carieră te poate ajuta atât pe plan personal, cât și profesional. Te poate impulsiona să-ți găsești un nou scop în viață, să întâlnești oameni noi, să-ți extinzi rețeaua, să câștigi mai mulți bani și să obții noi abilități și expertiză.

Deși poate fi descurajator în primă fază să schimbi cariera, vestea bună este că, având în vedere natura interfuncțională a multor abilități soft și hard pe care le-ai dobândit de-a lungul anilor, este mai ușor ca niciodată să o faci. Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să demarezi această tranziție!

 

Celebrități care au făcut cu succes tranziția spre un nou domeniu 

E de înțeles că tinzi să crezi că o schimbare a carierei, mai ales la o vârstă mai înaintată, nu este posibilă, dar acest lucru este fals. De fapt, sunt mai multe povești despre astfel de schimbări decât poate realizezi. Iată 3 exemple de persoane care au intrat în noi domenii cu puțină experiență după ce au lucrat ani de zile în industrii complet diferite.

Julia Child

În universul culinar, puțini oameni sunt mai faimoși ca Julia Child. Dar înainte ca regretata vedetă să aducă mâncărurile franțuzești în Statele Unite și să găzduiască show-ul culinar The French Chef, ea a fost copywriter și ofițer de informații. Child nu a devenit un bucătar celebru până în 1961, când avea aproape 50 de ani, după publicarea bestsellerului Mastering the Art of French Cooking.

Ronald Reagan

Actorul Ronald Reagan a intrat în politică la 50 de ani, după ce și-a anunțat candidatura la postul de guvernator al Californiei în 1966. Acesta a câștigat și a avut chiar două mandate. El nu a reușit să obțină nominalizarea republicană pentru președenție în 1968 și 1976. Cu toate acestea, a primit-o în 1980 și, în cele din urmă, a devenit al 40-lea președinte SUA, în funcție din ianuarie 1981 până în ianuarie 1989.

Vera Wang

Înainte ca numele ei să se transforme în una dintre cele mai emblematice mărci de rochii de mireasă, Vera Wang a fost patinatoare și jurnalist. Ea a încercat să facă parte din echipa de la Jocurile Olimpice din SUA la sfârșitul anilor ’60 și apoi a obținut un job de editor la Vogue. După ce a lucrat acolo timp de 17 ani și a petrecut încă 2 ani la Ralph Lauren, ea a plecat pentru a lansa labelul Vera Wang la vârsta de 40 de ani.

 

Ți-ar plăcea să urmezi și tu unul dintre aceste modele? Iată câteva sfaturi ce-ți pot face parcursul ceva mai lin: 

Găsește-ți un nou obiectiv în carieră

Mulți angajați aleg să facă schimbări în carieră pentru a face ceva mai semnificativ cu timpul lor. Oamenii vor să fie importanți și să facă o diferență în această lume. Își doresc un job stabil, de viitor, dar, totodată, și să lase ceva în urmă. Mulți se gândesc că pot face mai mult în viață decât să stea zilnic într-un birou și să spere că vor obține următoarea mărire de salariu sau promovare. Un alt motiv major pentru schimbarea carierei? Concedierea. Multe persoanei fac greșeala de a crede că locul lor de muncă va fi veșnic. Ele nu construiesc o rețea personală și nu țin pasul cu cerințele în continuă schimbare ale pieței muncii. Când sunt disponibilizați sau concediați, acești oameni nu au unde să meargă… Cu toții ar trebui să fim pregătiți de o schimbare în orice moment. Indiferent de ceea ce determină o tranziție profesională, este posibil să rămâi competitiv pe piața muncii și să faci o schimbare de succes în carieră la orice vârstă. 

 

Câștigă noi abilități relevante

Schimbarea carierei vine și cu anumite obstacole. Unele abilități sunt transferabile, dar s-ar putea să descoperi că persoanele mai tinere sunt mai avansate decât tine, mai ales pe partea de tehnologie. De aceea, e important să-ți identifici atât punctele forte, cât și potențialele provocări în momentul când îți propui să faci tranziția spre o nouă companie și un nou rol. Dacă a ta cariera se bazează în mare măsură pe noile tehnologii, ar putea necesita, de asemenea, o pregătire suplimentară și ar putea veni cu o curbă de învățare mai abruptă. Revenirea la școală sau înscrierea într-un program de certificare te va ajuta să obții setul de abilități necesare pentru o nouă carieră. Poți alege să te înscrii în proiectul Cursuri de IT by eJobs, cofinanțat din Fondul Social European, parte a programului Operațional Capital Uman 2014-2020. Acesta are mai multe etape (consiliere, cursurile propriu-zise, coaching). În cadrul acestuia, ai ocazia să îmbini partea teoretică cu partea practică, să pui trainerului întrebări în timp real și să faci schimb de experiență cu ceilalți cursanți. După finalizarea cursurilor, echipa de consiliere în carieră din cadrul proiectului îți va oferi suportul necesar pentru a-ți găsi job. 

Iată care sunt condițiile pentru înscriere la cursurile IT by eJobs:

  • ai domiciliul sau reședința în orice județ din România (cu excepția județului Ilfov și Municipiului București)
  • ai o vârstă cuprinsă între 25 și 65 de ani
  • ești angajat, cu contract de muncă, PFA sau ÎI
  • ai absolvit cel puțin 8 clase
  • dispui de acces la internet (viteză minimă de 10 Mb/s) – cursurile au loc doar online
  • ai în posesie un computer (laptop sau PC) cu webcam (integrat sau separat) pentru a permite accesul la curs/examen
  • ai în posesie difuzor/căști și microfon pentru a participa la discuții
  • ești un bun vorbitor de limba engleză (mediu/avansat)
  • deții competențe digitale de bază

Cursurile gratuite în IT sunt disponibile prin:

PROGRAMUL OPERAŢIONAL CAPITAL UMAN 2014-2020

Axa Prioritară 6 – Educație și competențe ID

proiect: POCU/726/6/12/135988

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

 

Creează-ți o rețea de cunoștințe în câmpul dorit

Este mult mai ușor să intri într-un sector nou cu cineva care să te introducă în el. O rețea adecvată te poate ajuta să găsești astfel de persoane. Fără educație și experiență formală în domeniul dorit, este mult mai ușor să obții primul job cu un angajat care garantează pentru tine. Poate că este o persoană pe care o cunoști de la un eveniment din industria de resurse umane sau o veche cunoștință de facultate care lucrează într-o companie din sector. Dacă ești norocos, poate că ai un prieten apropiat care se află într-o firmă din domeniu. În orice caz, adresează-te acestor oameni și explică-le pe scurt situația ta, apoi sporește-ți continuu rețeaua. Networking-ul poate fi porțita ta în acest domeniu.

 

Ți-a plăcut acest articol cu sfaturi pentru o tranziție profesională lină? Citește și:

Ce salarii se câștigă în turism

Statistici și noutăți care-ți vor da direcția pentru perioada următoare

Cum demonstrezi că meriți o promovare

A fost util articolul? 1
tranziție alt domeniutranziție job

Leave a Reply