Programul este structurat în trei module de câte o săptămână fiecare.
Antreprenorii George Bogdan, Bogdan Putinică și Anamaria Putinică estimează că The Code, businessul pe care l-au fondat anul, va genera o cifră de afaceri de 200.000 de euro în 2016. „The Code este un program avansat de sănătate, singular în România prin structura și complexitatea principiilor științifice aplicate, din domeniul nutriției alcaline, detoxifierii, antrenamentelor și psihologiei. Este un program de 21 de zile, susținut de parteneri medicali, cu o abordare completă asupra persoanei în totalitatea elementelor care o alcătuiesc – stil de viață, emoții, relații). Ne adresăm celor care înțeleg că investiția în propria sănătate este, de departe, cea mai importantă, fiindu-le alături în startul echilibrat al transformării fizice și mentale pe care o urmăresc”, afirmă Anamaria Putinică, partener la The Code.
Programul este structurat în trei module de câte o săptămână fiecare. Unul dintre ele este o tabără rezidențială de o săptămână dedicată procesului de detoxifiere profundă pentru corp și minte. Ediția a șaptea a programului, care a debutat pe 15 septembrie și se încheie pe 21 septembrie, are loc la Padina Ursului – Fundățica, în zona culoarului Rucăr-Bran. Prețul programului este de circa 700 de euro.
În cadrul taberei, participanții consumă, în medie, între 40 – 50 de kilograme de legume și fructe sub formă de suc, completate de alte alimente, între 21 – 28 de litri apă alcalină și ceaiuri. Programul include 12 rutine de antrenamente modificate și ajustate tiparului lor somatic, zece seminarii educaționale, sesiuni de consiliere psihologică și exerciții de meditație și introspecție. Se adaugă sesiuni de respirație profundă, folosind tehnici specifice de educare a sistemului cardio-pulmonar, activități de grup, drumeții.
Programul a atras, până în prezent, peste 300 de participanți.
Cei trei antreprenori au investit peste 100.000 euro în lansarea The Code.