
Telemunca a devenit, în ultimii ani, o opțiune stabilă pentru tot mai mulți români. Nu mai este doar o soluție de criză, ci un mod modern de a lucra – mai flexibil, mai eficient și, de multe ori, mai productiv. Fie că vrei să lucrezi de acasă permanent sau doar câteva zile pe săptămână, telemunca vine cu o serie de avantaje, dar și cu provocări. Iată 6 pași simpli prin care poți transforma munca remote într-o experiență productivă și echilibrată.
Telemunca sau munca la distanță folosind tehnologia vine la pachet cu provocarea de a gestiona eficient timpul și activitățile. Cum poți face asta mai ușor? Urmează sfaturile următoare!
Telemunca a devenit una dintre cele mai populare forme de lucru din ultimii ani, atât în România, cât și la nivel global. Pentru mulți angajați, telemunca a însemnat libertate, flexibilitate și o calitate mai bună a vieții. Pentru alții, însă, a adus dificultăți în organizare sau izolare față de echipă. Ca în orice alt mod de lucru, și telemunca are părți bune și mai puțin bune.
Telemunca nu este o soluție universală, dar poate fi extrem de benefică atunci când este aplicată corect și cu echilibru. Pentru unii, reprezintă modul ideal de a lucra, în timp ce pentru alții funcționează mai bine un model hibrid, care combină zilele de acasă cu prezența la birou.
Telemunca este reglementată în România prin Legea nr. 81/2018, actualizată ulterior prin Codul Muncii. Aceasta definește telemunca drept forma de organizare a muncii prin care salariatul își îndeplinește atribuțiile din alt loc decât sediul angajatorului, folosind tehnologia informației și comunicațiilor.
Cu alte cuvinte, telemunca înseamnă muncă de acasă (sau din alt loc ales de angajat), dar în condiții contractuale clare, stabilite de comun acord cu angajatorul.
Pentru ca telemunca să fie legală, ea trebuie menționată explicit în contractul individual de muncă sau într-un act adițional. Documentul trebuie să conțină:
Conform modificărilor aduse Codului Fiscal, angajatorul poate deconta până la 400 de lei pe lună pentru angajații care lucrează în regim de telemuncă. Acești bani pot acoperi costurile cu utilitățile (energie electrică, încălzire, internet) sau achiziția de echipamente necesare. Suma se acordă fără documente justificative, în baza clauzelor din contractul de muncă.
Pe scurt, telemunca oferă libertate și flexibilitate, dar și responsabilități. Este important ca angajatorul și angajatul să aibă o înțelegere clară, reglementată legal, pentru ca această formă de lucru să funcționeze corect, echitabil și în siguranță.
Vrei să lucrezi și tu de acasă?
Pentru ca telemunca să funcționeze eficient, ai nevoie de un ecosistem digital stabil: conexiune rapidă la internet, laptop performant, VPN pentru securitate și aplicații de colaborare precum Slack, Google Meet sau Microsoft Teams.
Încearcă să faci câteva teste pentru a vedea dacă ai conexiune bună la internet, dacă poți să încarci fișiere sau dacă poți ține o conferință video. Cere ajutor și departamentului de suport tehnic, care îți poate oferi o conexiune mobilă la internet, acces la rețeaua companiei, dar și aplicațiile necesare de care ai nevoie pentru a-ți face treaba ca la birou.
În prezent, unele companii chiar oferă angajaților bugete pentru echipamente dedicate telemuncii – scaun ergonomic, monitor suplimentar sau abonament la internet de mare viteză.
Începe ziua în mod normal, cu ritualul de dimineață. Ia-ți 5-10 minute pentru a face trecerea de la canapea la biroul de lucru mai ușoară. Bucură-te de o cafea și alege o vestimentație ca de birou. Te va ajuta să fii mult mai eficient decât dacă ai sta toată ziua în pijamale și te va ajuta, în plus, și cu finalizarea zilei de lucru, când faci din nou trecerea către haine de casă.
Privește partea bună a lucrurilor, poți fi propriul tău coordonat și ai control mai mare asupra activităților. Ca să-ți fie mai ușor, notează tot ce ai de făcut și începe ziua cu sarcina cea mai dificilă, acea sarcină care îți poate aduce cele mai multe rezultate și ocupă-te de ea până la bun sfârșit. Dacă este prea grea sau prea complicată, nu e nevoie decât să o abordezi etapă cu etapă. Identifică și acele perioade când ai cel mai ridicat nivel de energie și planifică activitățile cele mai importante și mai obositoare în acele intervale.
Telemunca nu ar trebui să afecteze activitatea companiei în care lucrezi, iar comportamentul tău ar trebui să fie asemănător ca la birou. Nu mai ai ocazia să mergi să discuți direct cu colegii, dar poți aplica regula celor 15 minute. Răspunde prompt e-mail-urilor sau telefoanelor în timpul programului de lucru, pentru ca echipa să știe că ai luat cunoștință de o sarcină, chiar dacă nu o poți îndeplini pe moment.
Când ești acasă, fără o interacțiune față în față cu colegii, ești tentat să lucrezi pe perioade lungi și fără întrerupere. Pentru a fi productiv îți poți fixa intervale de lucru de 25 sau 40 de minute, urmate de pauze de 5-10 minute. Este o modalitate eficientă pentru a-ți menține nivelul de concentrare pe parcursul întregii zile chiar și când lucrezi prin telemunca.
Când lucrezi dintr-un mediu atât de familiar, poți fi tentat să te întrerupi din activitate și să dedici mai mult timp televizorului sau rețelelor de socializare. Poți gestiona astfel de distrageri dacă în timpul telemuncii închizi TV-ul și site-urile de socializare. Te poți deloga pur și simplu sau poți folosi aplicații care îți blochează accesul la anumite pagini.
Telemunca nu înseamnă doar flexibilitate și confort, ci și responsabilitate față de sănătate și siguranță. Conform Legii 81/2018 și normelor de securitate și sănătate în muncă (SSM), telesalariații beneficiază de aceleași drepturi ca angajații care lucrează de la birou.
Angajatorul are obligația să se asigure că spațiul ales pentru telemuncă respectă condițiile minime de siguranță și ergonomie, iar salariatul trebuie să își organizeze locul de lucru astfel încât să prevină accidentele și afecțiunile profesionale.
Alege un spațiu dedicat muncii, de preferat un birou fix, cu scaun ergonomic și o poziție corectă a monitorului, pentru a evita durerile de spate și de gât.
Asigură o iluminare adecvată și o temperatură confortabilă — condiții esențiale pentru productivitate și sănătate.
Evită aglomerarea zonei de lucru: cablurile, obiectele personale sau jucăriile pot deveni surse de accidente.
Respectă pauzele recomandate: la fiecare 45–50 de minute de lucru, ridică-te, întinde-te sau fă câțiva pași.
Nu lucra cu laptopul în brațe sau din pat — aceste obiceiuri pot afecta postura și concentrarea.
Angajatorul trebuie să ofere telesalariatului instruire SSM specifică pentru telemuncă, adaptată activității desfășurate la distanță. De asemenea, el are dreptul să verifice, cu acordul salariatului, respectarea normelor de protecție a muncii, fără a încălca viața privată a acestuia.
În plus, este recomandat ca angajatorul să asigure echipamente conforme (laptop, mouse, scaun de birou, eventual un suport pentru monitor) și să informeze salariatul despre riscurile specifice activității online, cum ar fi securitatea cibernetică sau gestionarea datelor confidențiale.
Nu toate activitățile pot fi desfășurate de la distanță. Telemunca este potrivită pentru domenii care implică lucrul la computer, comunicare online sau activități creative, însă există numeroase profesii unde prezența fizică este esențială.
activități din producție, logistică, retail, sănătate, transporturi, HoReCa, construcții;
meserii ce implică interacțiunea directă cu clienții sau pacienții, cum ar fi casier, medic, asistent, bucătar, vânzător sau șofer.
Pentru aceste situații, Codul Muncii oferă alternative pentru protejarea angajaților și optimizarea programului de lucru:
program individualizat (stabilit împreună cu angajatorul, pentru a evita orele de vârf sau aglomerația);
muncă în ture sau program redus, acolo unde activitatea o permite;
adaptarea locului de muncă prin măsuri suplimentare de protecție (echipamente, spațiere, condiții de igienă);
posibilitatea combinării muncii la birou cu zile de telemuncă, pentru activitățile administrative sau de raportare.
Chiar dacă telemunca nu este posibilă în toate cazurile, companiile pot adopta un model hibrid, în care o parte dintre angajați lucrează la distanță, iar alții din sediu. Important este ca fiecare soluție să fie adaptată tipului de activitate și nevoilor echipei, cu respectarea legislației în vigoare.
Pe eJobs.ro găsești joburi care îți permit telemunca. Dă click pe Joburi – Filtrează rezultatele – Orașe – Remote (de acasă). Descoperă jobul care ți se potrivește! Cele mai multe oferte sunt în suport clienți (customer care), IT, marketing (SEO), vânzări.
Ți-a plăcut articolul despre telemunca? Citește și: