• 9 Jul. 2019
  • 11 min

Munca la domiciliu. Tot ce trebuie să știi

munca la domiciliu

Munca la domiciliu câștigă tot mai mult teren și este unul dintre beneficiile pe care merită să-l ceri fără ezitare când îți negociezi condițiile de lucru. Desigur, dacă domeniul îți permite. Potrivit unui studiu derulat în 2018 de eJobs România, 8 din 10 români ar vrea să lucreze remote, măcar o zi pe săptămână, acest aspect fiind important și în decizia de a accepta un job. Dacă te numeri printre ei, iată trebuie să știi despre munca de acasa și cum poți să-ți faci treaba mai bine decât la birou, chiar din fotoliul tău!

„Am ales un job pe care îl iubesc și, da, zâmbesc pentru că nu simt că muncesc.” Cam așa sună motto-ul meu aici pe cariera.ejobs.ro. Și nu am scris asta întâmplător, ci pentru că așa am simțit. Deși acum câțiva ani buni aveam în plan o carieră în cinematografie, mi-am dat seama la timp că nu mi se potrivește. Și bine am făcut. M-am îndreptat spre jurnalism. Acum nu depind de o scenă pentru a-mi face treaba. Pot să mă mut cu „scena”, cum îmi place să spun. Scena mea, de acasă are și ea o recuzită serioasă: un fotoliu comod, o priveliște frumoasă spre casele din Delea Nouă, iar garderoba este tot mai creativă, de multe ori o combinație între office, ca să mă simt ca la birou, și casual. Iar spectatorii mei așteaptă cuminți să-mi fac treaba. Fără zgomot. Am și gong, da, acel calendar care mă anunță ce am de lucru. Cam așa sunt zilele mele cu lucru la domiciliu, în care mă surprind și pe mine pentru că în sfârșit dau de cap unui text care aștepta cuminte puțină logică. De multe ori, din prea multă dorință de a-mi continua ideile, uit de prânz, dar îmi vine repede o idee și creez un fel de mâncare care mă surprinde și pe mine.

Colega mea, Iulia Văcăroiu, a trecut la următorul nivel, un job remote cu acte în regulă:

„Visam de câțiva ani să lucrez de acasă, să stau confortabil la biroul meu și să fac distanța dintre dormitor și spațiul de lucru în câțiva pași. Dar nu-mi imaginam că pot să cer acest lucru de la un angajator. Acum doi ani am avut un interviu la eJobs, unde mi s-a oferit un post pe care l-am refuzat din cauza distanței. În momentul acela, managerul mi-a zis: „Ok, atunci de ce nu lucrezi de acasă?” Și uite așa un vis a devenit realitate”, povestește, colega noastră, Iulia Văcăroiu, copywriter la eJobs. Recunoaște însă că înainte de a trece la munca remote, documentarea despre ce înseamna aceasta și în ce condiții poate fi făcută a fost importantă.

 

13% dintre români lucrează de acasă, conform unui studiu eJobs.

 

Ce înseamnă, în teorie, munca la domiciliu

Este un concept care presupune să-ți faci jobul de acasă, în aceleași condiții cum sunt cele de la birou. Lucrul de acasa îți oferă flexibilitatea programului, dar și un echilibru job-viață personală mai bun decât dacă te-ai deplasa zi de zi la birou. În plus, având în vedere că nu mai există distragerile de la birou, productivitatea ar trebui să fie mai mare. Munca de acasa vine cu avantaje și dezavantaje și, de multe ori, ceea ce se dovedește un avantaj se poate transforma în dezavantaj și invers. Depinde de cum te organizezi și de perspectiva ta asupra lucrului remote.

 

avantaje munca la domiciliu

 

Joburi de acasa. Avantaje

Un birou confortabil acasă, unde poţi savura cafeaua în linişte, fără presiunea timpului, îţi surâde cu siguranță. Mai ales după ce ai lucrat într-un ritm alert sau dacă ai avut un program nu tocmai prietenos.

Beneficiile lucrului de acasa pot fi numeroase. „Pe de o parte ai mai multă liniște, îți poți face propriul program, după cum consideri. Lucrezi în ritmul propriu, economisești timpul pe care îl pierzi în trafic și câștigi, implicit, mai mult timp pentru tine”, declară Cristina Săvuică, Chief Happiness Officer la compania de recrutare Lugera.

„Pentru mine, lucrul la domiciliu înseamnă mai multă libertate, mai mult timp pentru mine. Înseamnă să mănânc mai sănătos prin prisma faptului că îmi gătesc la prânz. Mi-am luat un câine pe care pot să-l plimb dimineața și seara. E o liniște mai mare, lucrez mai bine, sunt mai productivă”, spune Iulia Văcăroiu.

Practica arată că rezultatele sunt în cele mai multe cazuri, mai bune decât cele de la birou. Oana Calcan, recruitment specialist, spune că angajaţii se pot concentra mai bine de acasă, nu sunt întrerupţi de ceilalţi colegi, cei care aleg să îi abordeze o fac pentru situaţii realmente importante şi, astfel, le creşte productivitatea.

dezavantaje munca la domiciliu

Joburi de acasă. Dezavantaje

Mai mult timp pentru tine, un stil de viață mai sănătos, productivitate, dar, cu toate astea, s-ar putea să îți lipsească interacțiunea cu ai tăi colegi. Să simți că progresul tău este prea lent sau prea puțin semnificativ, ceea ce poate fi, pe termen lung, demotivant.

Iulia Văcăroiu povestește însă că nu a întâmpinat aceste dificultăți: „În era în care comunicarea se poate face atât de ușor, am atâtea medii pe care le pot folosi pentru a rămâne conectată cu echipa. Vin săptămânal la birou pentru întâlniri, cunosc toți colegii. Poate că dacă aș lucra cu o companie din străinătate, probabil ar fi mai dificil, dar cred că s-ar putea rezolva cu o videoconferință.”

„Din discuțiile pe care le avem cu angajații noștri, acasă de multe ori le este greu să se concentreze din cauza micilor distrageri, familia, copiii. Noi venim în sprijinul angajaților cu un nou sediu care îi oferă angajatului toate zonele de care are nevoie: birou, zona de co-working, zone de concentrare și zone de relaxare. Îi punem la dispoziție cea mai bună variantă pentru a se putea concentra”, spune Silvia Jalea, Head of Corporate Communication la ING.

Preferința pentru o anumită locație de lucru și eficiența, depinde, însă, și de vârsta ta: „Generația X (născută în perioada 1965 – 1982) funcționează cu siguranță mai bine în birou, generația millenials, obișnuită cu socializarea digitală, obține rezultate mai bune prin lucrul la distanță. Generația Z care vine din urmă, născută după anul 2000, și crescută în era digitală, va lucra cu siguranță mult mai bine independent, de acasă”, precizează Cristina Săvuică de la compania Lugera.

munca la domiciliu codul muncii

Ce merită să ştii înainte să semnezi contractul pentru munca la domiciliu

Odată ce ai cântărit avantajele și dezavantajele, e bine să te informezi și despre responsabilitățile și drepturile tale înainte de a semna un contract pentru munca la domiciliu. Codul Muncii precizează că eşti considerat salariat cu munca la domiciliu dacă îţi îndeplineşti atribuţiile specifice funcţiei pe care o deţii. Când vine vorba de sarcinile de serviciu, află că îţi poţi stabili singur programul de lucru de acasă, iar angajatorul îţi poate verifica activitatea într-un interval de comun acord agreat şi în condiţiile stabilite prin contractul individual de muncă. Cel mai important e că ai aceleaşi drepturi recunoscute prin lege ca un salariat care îşi desfăşoară activitatea la sediul angajatorului.

Dacă alegi un contract pentru munca la domiciliu, Codul Muncii prevede că acesta se încheie numai în formă scrisă, la fel ca alte contracte de muncă. Conţine şi următoarele prevederi speciale: precizarea expresă că salariatul lucrează la domiciliu, programul în cadrul căruia angajatorul are dreptul să controleze activitatea salariatului său şi modalitatea concretă de realizare a controlului. Angajatorul este obligat să asigure transportul la şi de la domiciul salariatului a materiilor prime pe care le utilizează în activitate şi a produselor finite pe care le realizează.

În domeniul IT, dar şi în companii conduse responsabil, totul este bine definit: „Orice specialist, indiferent de locul în care lucrează (la sediul companiei sau acasă) primeşte instrumentele necesare realizării activităţii (laptop, telefon, abonament cu acces internet), aşadar îi este destul de uşor să lucreze de oriunde se poate conecta la internet”, adaugă Oana Calcan.

 

Cine suportă costurile cu munca la domiciliu

Codul Muncii nu prevede datoria angajatorului de a suporta contravaloarea cheltuielilor pe care salariatul le face în timpul programului (electricitate, internet, apă, căldură). Angajatorul şi angajatul se pot, însă, înţelege în acest sens. „De cele mai multe costurile sunt suportate de angajator”, declară Cristina Săvuică.

 

lucrul la domiciliu

 

Ce abateri poţi săvârşi când ai joburi de acasa

Te-ai angajat cu acte în regulă să lucrezi de acasă și ai stabilit toate detaliile cu angajatorul. Lucrul de acasa poate fi însă tentant și chiar îmbietor la un program mai lejer. Uneori chiar fără responsabilități. Dacă vorbești cu specialiștii în resurse umane vei afla că există şi cazuri în care salariaţii nu răspund solicitării angajatorului sau a persoanei delegate să efectueze controlul conform programului stabilit de comun acord. Mulţi angajatori preferă, însă, să acorde importanţă rezultatelor decât verificării: „Controlul” este realizat prin verificarea rezultatelor, nu neapărat printr-o monitorizare constantă a activităţii. Oriunde ar lucra, angajatul are sarcini alocate. Important este să le rezolve în timp util, conform procedurilor şi proceselor companiei”, declară Oana Calcan, recruitment coordinator.

Există și programe online care înregistrează activitatea desfășurată acasă: „Principiul pe care activitatea la distanță funcționează este simplu: fie angajatul se conectează la o platformă online care îi monitorizează numărul de ore de lucru, fie este evaluat la predarea părților de proiect pentru care este responsabil. Dacă activitatea desfășurată de angajat este strâns legată de interacțiunea cu echipa sau clienții, atunci angajatul își va programa sesiunile de lucru în conformitate cu acestea”, menționează Cristina Săvuică de la Lugera.

De regulă, în munca remote se merge pe responsabilitate și pe maturitate profesională, mai puțin pe sisteme de monitorizare strictă a muncii de acasă: „Oamenii care își iau remote știu exact ce urmează să facă, vor să se concentreze pe un anumit task. Reușesc să facă lucrul acesta mai bine decât l-ar face la birou, unde pot fi întrerupți de o întâlnire, de un coleg sau de zgomotul de fond. Eficiența în lucrul remote vine dintr-o maturitate profesională”, spune Silvia Jalea de la ING.
În plus, seriozitatea și responsabilitatea de care dai dovadă în ziua în care lucrezi remote contribuie la construirea și consolidarea relației cu managerul tău.

 

Ce faci dacă angajatorul nu are încredere că lucrezi de acasă?

Iulia Văcăroiu recomandă să-ți creezi un sistem prin care să demonstrezi că îți faci treaba de acasă. Ea are un calendar public în care trece toate task-urile, deadline-urile. Încearcă pe cât posibil să respecte aceste deadline-uri sau să anunțe când sunt întârzieri. „Contează să ai o comunicare bună cu echipa și o disciplină a ta. Nu poți să te trezești la 12, doar pentru că lucrezi de acasă și apoi să duci munca până la 10 noaptea. Trebuie să-ți stabilești o disciplină așa cum ai avea la birou”, adaugă Iulia Văcăroiu.

 

Joburi de acasa. Cum poți să te organizezi mai bine

Ce te faci însă când îți iei în sfârșit o zi de lucru remote, dar descoperi că poate la biroul tău e prea multă dezordine? Te iei cu aranjatul și cu gândul că mai e timp și pentru muncă. În tot acest timp căsuța de e-mail-uri crește și mesajele de pe canalele interne de comunicare vin și ele fără răbdare. Un plan de care să te ții îți prinde bine.

Începe lucrul devreme. Cum drumul nu mai este o scuză, poți începe să-ți faci task-urile care țin de tine mai devreme de ora la care ajungi în mod normal la birou. Astfel când încep și colegii activitatea te poți ocupa de acele sarcini urgente sau care cer o colaborare în echipă. Cu planificarea aceasta, ai șanse să muncești într-un ritm normal (da, fără să simți că iei „foc” la un moment dat) și chiar să termini mai devreme munca sau să te bucuri de o pauză mai lungă pe terasa apartamentului.

Comportă-te ca la birou. Poți încerca o asociere mentală între biroul de acasă și cel din companie. Ajută mult. Așa că setează-ți o alarmă de trezire și când lucrezi de acasă, pregătește micul dejun, îmbracă haine pe care le-ai purta la birou, zâmbește și începe cu verificarea agendei.

Planifică-ți ziua, exact ca la birou. Când lucrezi de acasă, ești propriul tău manager. Fără acele întâlniri cu managerul tău care să-ți spună ce să faci, îți poți pierde ușor concentrarea. Ca să-ți fie mai ușor, notează toate task-urile pe care le ai de făcut și acordă-le un timp. Îți poți crea evenimente personale și remindere cu ajutorul Google Calendar.

Alege un loc care să te inspire. Sigur ți-ai amenajat un loc în casă unde te simți zen. Poate o terasă, un fotoliu, un hamac. Important este să nu fii zgârcit și să le folosești. Cine știe, poate chiar îți vor da mai multă inspirație. Ia în calcul și cafenelele și co-working space-urile din apropierea casei care îți dau din energia biroului și te ajută să fii productiv.

Social Media poate să aștepte. Tentația de a naviga pe Facebook este mare la birou, acasă poate fi de două ori mai mare. Și în detrimentul productivității tale. Ca să-ți fie mai ușor, cel mai bine e să ștergi canalele de socializare din bookmark sau să dai log out.

Asumă-ți responsabilitatea pentru ceea ce vei face. Ziua ta poate începe cu o scurtă teleședință cu echipa în care menționezi ce vei face. Important e să te ții de task-urile pe care ți le asumi. Chiar dacă un proiect nu merge așa cum ar trebui din anumite motive, este important să-ți notezi toate sarcinile mărunte care au apărut în timpul zilei și pe care le-ai rezolvat.

Lucrează când ești cel mai productiv. Sigur îți știi momentele când dai poate 110%. Ar fi bine să faci sarcinile cele mai dificile în acele intervale orare și să păstrezi task-urile mai ușoare pentru momentele când nu ești așa productiv.

Rămâi conectat la tehnologie. Când lucrezi de acasă, tendința este să te concentrezi asupra unui task și să nu acorzi atenție canalelor de comunicare internă. Dar e neplăcut ca un coleg să aibă treabă cu tine și să-l lași să aștepte. Găsește tool-urile potrivite care te ajută să rămâi conectat cu ce se întâmplă la birou și să fii productiv în același timp.

Muzica de fundal contează. Găsește playlist-ul care ți se potrivește în funcție de task-ul pe care îl faci. Poate atunci când îți verifici e-mail-ul vrei un ritm mai alert, când scrii ar fi potrivit un ritm mai lent.

Pauzele sunt parte importantă din programul tău. Să lucrezi de acasă nu înseamnă să te dedici 100% jobului. Exact ca la birou gândește pauze de 5-10 minute la fiecare oră, planifică o scurtă plimbare, pregătește un prânz. Te va ajuta să te întorci cu forțe noi la birou.

Alege o oră de terminare a zilei de lucru. Și programul de acasă se termină. La ore decente, de preferat. Îți poți seta o alarmă care să te anunțe că ziua de lucru se apropie de sfârșit.

 

Aproape 50% dintre angajații noștri au ales lucrul de acasă anul trecut. (ING)

 

Angajații din IT, call center, jurnalism au joburi de acasa

Știi cam ce presupune munca de acasa, dar te întrebi: „munca la domiciliu este și pentru mine?” Depinde de domeniu. Cererile pentru un program de lucru flexibil care să includă şi posibilitatea de a lucra de acasă sunt tot mai numeroase în rândul angajaţilor din domeniul IT, atrag atenția specialiștii în recrutare: „A devenit o solicitare comună din partea angajaţilor. Nu îşi doresc să lucreze doar de acasă, dar vor să aibă posibilitatea de a avea mai multe zile pe lună când pot face asta, la alegerea lor. Uneori, au nevoie de linişte să lucreze la proiecte importante, cei cu familie au nevoie să mai stea cu cei mici sau pur şi simplu să lucreze din alt oraş. Nu se poate aplica, însă, în orice industrie. De exemplu, în recrutare, este dificil să lucrezi de acasă mai mult de una, două zile pe lună”, precizează Oana Calcan.

Și companiile care activeză în domeniul call center permit lucrul de acasa: „Avem un astfel de proiect în care recrutăm consilieri suport, vorbitori de limbă italiană și spaniolă care lucrează de acasă pentru unul dintre cei mai mari retaileri online. Pe de altă parte, putem vorbi deja de o tendință: tot mai multe companii implementează programe menite să le asigure angajaților un program flexibil care să le permită să își desfășoare activitatea și din alte locații decât de la birou”, declară Cristina Savuică, Chief Happiness Officer la compania de recrutare Lugera.

lucrez la domiciliu

 

Jurnalismul este un alt domeniu care permite lucrul de acasa: „Am avut în urmă cu ceva ani câțiva colegi care lucrau în provincie, unde noi nu aveam la început puncte de lucru și am fost nevoiți să specificăm în contract munca la domiciliu. Dar niciodată nu au existat probleme legale nici din partea angajatorului, nici din partea angajaților, iar evaluarea s-a făcut pe baza rezultatelor”, spun reprezentanții companiei media Ringier.

„Pe parcursul anului 2018, în topul colegilor care au lucrat cel mai mult din afara biroului se află cei din departamentul financiar. Asta pentru că sistemele le-au permis să lucreze de oriunde. Poate că că ai impresia că într-o bancă este un mediu mai conservator sau că nu poți să lucrezi remote. Dar ținem cont și de profilul angajaților noștri care în proporție de 80% sunt millenials”, spune Silvia Jalea, Head of Corporate Communication la ING.

Salariile pentru joburi de acasa

Opțiunea de a lucra de acasă înseamnă costuri mai mici pentru tine, ca angajat, cât şi pentru angajatori. Economisești banii de transport și chiar cei de mâncare, iar angajatorii au cheltuieli mai puţine cu transportul, chiria, utilitățile. Vestea bună este că salariile sunt similare cu cele ale angajaţilor care vin la birou. Salariul este plătit pentru expertiza angajatului şi pentru ceea ce livrează, spune Oana Calcan, recruitment specialist.

 

Joburi online pe care le poți face de acasă

Pe eJobs.ro, la o simplă căutare, găsești locuri de munca de acasa. Dacă știi bine limbi străine mai puțin cunoscute în România, ca germana, îți poți lua job de customer care. Angajatorii oferă pe lângă salariul atractiv, un bonus lunar, program flexibil, dar și posibilitatea de a face training în cadrul companiei angajatoare. Dacă ai experiență în cercetare de piață, te poți angaja ca market researcher. Vei lucra într-o echipă multinațională unde ai ocazia să înveți în fiecare zi și să-ți dezvolți cariera. Salariul este gândit în funcție de educația, experiența și abilitățile tale. În pachetul de beneficii intră asigurare medicală, un program de mentoring care îți permite să crești profesional, precum și training periodic.
O altă opțiune este jobul de web content editor care îți permite să lucrezi într-o echipă internațională și să câștigi experiență. Programul este flexibil, iar jobul este potrivit mai ales dacă ești la facultate. Și în contabilitate poți lucra de acasă. Pachetul de beneficii sună tare bine: asigurare de sănătate, vacanță plătită, program de lucru flexibil, posibilitatea de a lucra alături de clienți și colegi internaționali.
În IT găsești cele mai multe joburi remote, iar angajatorii se întrec în beneficii. De exemplu, pentru un job de support engineer, ai 27 de zile de vacanță, sesiuni de masaj, training în IT și soft skills și posiblitatea de a avansa la poziția de Team Leader sau Project Manager.

Lucrul de acasa devine tot mai tentant și poate fi o opțiune mai ales când ai task-uri care au nevoie de concentrare și timp. Angajatorii te încurajează să alegi această variantă cel puțin o dată pe săptămână și chiar gândesc locuri de munca la domiciliu care îți permit să lucrezi mai multe zile pe săptămână din confortul fotoliului tău. Contează însă să te organizezi bine, să fii managerul timpului tău, să-ți planifici atent task-urile și orele pe care le dedici lor. Să-ți creezi momente de respiro, dar în același timp să rămâi conectat la ceea ce se întâmplă la birou. Iar la finalul zilei să poți spune: m-am bucurat de ziua asta și chiar a fost productivă. 🙂

 

Ți-a plăcut articolul despre munca la domiciliu? Sigur te interesează și: 

Cum poți ajunge să lucrezi de acasă

Vrei să lucrezi de acasă? Află cine oferă acest beneficiu

A fost util articolul? 1
munca la domiciliu

Leave a Reply