• 29 Nov. 2022
  • 2 min

Pentru aceste joburi a fost cel mai mare interes în 2022

joburi

Când ai în plan să aplici la un job, te gândești probabil și la competiție. Câți oameni sunt interesați de același job și câți aplică? Este greu de aflat aceste lucruri, însă la final de 2022, eJobs a făcut o retrospectivă a anului 2022 și îți spunem care au fost locurile de muncă cel mai căutate anul acesta, ce câștiguri salariale îți pot aduce, dar și cum este situația pentru joburile remote. 

2022, un an bun din perspectiva ofertei de joburi și a salariilor

Aproape 8,5 milioane de căutări au fost făcute, de la începutul anului, pe eJobs.ro de către candidații aflați în căutarea unui loc de muncă. Cu o medie de 35.000 de joburi nou postate în fiecare lună, 2022 a fost cel mai bun an pentru piața muncii din acest punct de vedere, în timp ce numărul de aplicări atrase ajunge la aproximativ 10 milioane până în acest moment.

„Pentru că a fost un an bun nu doar din perspectiva numărului de locuri de muncă scoase în piață, ci și din perspectiva salariilor oferite, am văzut multe mișcări în segmentul de specialiști, care au avut parte de o plajă foarte generoasă pentru negocieri salariale, dar și în cel al candidaților aflați la început de carieră, respectiv cei din categoria 18-24 de ani. Ei au fost mai activi decât oricând, atât din punctul de vedere al prospectării pieței, cât și al aplicărilor efective”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

 

Joburile cel mai căutate în 2022

Cu 58.000 de căutări pe site, joburile de inginer au fost cele mai căutate anul acesta, vârfurile de categorie fiind inginerii constructori, inginerii mecanici și inginerii de instalații. Contabilii ocupă locul secund în același clasament, cumulând 39.000 de căutări pe eJobs.ro. Urmează șoferii pentru care sunt raportate peste 33.000 de interogări ale candidaților.

 

Salariile pentru joburile cel mai căutate

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariul mediu net al celor care lucrează în inginerie este 4.500 de lei, 3.900 de lei pentru angajații din contabilitate și 3.500 de lei pentru cei din transporturi / distribuție. Tot pentru aceleași domenii, angajatorii au postat anul acesta peste 100.000 de joburi. Cele mai multe au fost pentru șoferi (48.000 de poziții), urmați de ingineri (28.000) și contabili (25.000).

 

Oferta și concurența pentru joburi remote 

„Un loc important îl ocupă în continuare locurile ce permit munca de acasă, acestea adunând nu doar un număr mare de căutări, ci și o cotă de 13,1% din totalul de aplicări anuale, respectiv 1,3 milioane, nivel similar cu cel înregistrat în 2021. Interesant este faptul că, în ciuda previziunilor de la începutul anului, 2022 a dovedit că și angajatorii au rămas deschiși la ideea de joburi remote, de vreme ce numărul de poziții postate a fost cu aproximativ 25% mai mare decât anul trecut”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Alte poziții care au generat peste 10.000 de căutări în parte au fost cele de manager, economist ori specialist în resurse umane. Lor li se alătură și cuvinte cheie care indică interesul pentru anumite domenii precum resurse umane, call center sau vânzări. Finalul acestui an arată, totuși, o scădere a interesului pentru joburile de inginer și pentru cele part time și remote, dar marchează, în schimb, creșteri pentru contabili, șoferi și economiști.

În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile 27.000 de locuri de muncă. 

 

Ți-a plăcut articolul despre acele joburi de interes pentru candidați în 2022? Citește și: 

Domeniul în care îți poți găsi acum job sezonier

Ce planuri în carieră ai pentru anul viitor?

A fost util articolul? 4

Leave a Reply