Se spune că jobul perfect nu există, ci doar jobul perfect pentru tine. Însă, te-ai întrebat vreodată cum își aleg o carieră oamenii de succes? Cu doar câteva atingeri ale ecranului telefonului nostru, putem găsi, garantat, cel puțin câteva mii de rețete ale succesului, venite de la oameni din toată lumea. Unele dintre ele mizează pe familiaritate și pe aspecte cu care fiecare individ este obișnuit, altele dintre ele pe o predicție pe cât de clară, pe atât de vagă a pieței muncii din următorii zeci de ani, iar lista poate continua. Parcurgând acest exercițiu, nu am putut să nu ne oprim într-un anumit punct al acestuia și să conștientizăm că soluția poate fi regăsită mult mai aproape de casă.
Ne-am înarmat cu uneltele esențiale unei investigații reușite și am pornit către cele mai apropiate exemple de succes pe care le puteam găsi, specialiștii Mazars. De la auditori experimentați, până la consultanți de succes, specialiști în resurse umane, contabilitate sau taxe, am urmărit de-a lungul poveștii fiecăruia firul roșu pentru a ajunge la unica noastră rețetă de succes. Iar, deși fiecare experiență este specială în propriul său fel, concluziile duc mereu în același punct: mizează pe aptitudinile tale și încorporează-le în activități care îți aduc o stare de bine în fiecare zi. O carieră care îți va aduce succes, indiferent cărei definiții a succesului îi ești fidel, este aceea care are la bază aspectele menționate anterior.
La Mazars în România, punctul central al activității noastre este acela de a fi alături de clienții noștri în fiecare zi, cu soluții personalizate nevoilor fiecăruia dintre ei. Astfel, traversăm împreună provocările specifice etapelor prin care trec. Să facem un exercițiu de imaginație! Astăzi, noi suntem consultanții tăi, iar cu toate informațiile pe care le-am acumulat până acum, vom răspunde împreună la întrebarea de la care am pornit. De ce avem nevoie în carieră? Pornim cu puțină răbdare și câteva minute de introspecție.
Notează-ți în agenda ta preferată toate activitățile pe care le-ai putea face în fiecare zi, cu plăcere, lucrurile în legătură cu care prietenii tăi îți cer sfaturi, calitățile și aptitudinile de care ești mândru, aspectele care te diferențiază și te fac unic. Urmează mai apoi, îndeaproape, dicționarul explicativ al echipelor noastre, așa cum ne place să îl numim, în comparație cu lista ta.
Dacă și prietenii tăi te numesc, mai în glumă, mai în serios, un mic Sherlock Holmes în devenire, echipa de audit ar putea fi locul căruia nu știai că deja îi aparții! Și tu ghicești înaintea tuturor cine este suspectul într-un film polițist? Și tu observi când o carte este mutată în bibliotecă cu doi centimetri la stânga? Ei bine, detectivii, cei care privesc dincolo de numere, cei care înțeleg mecanismele din spatele lor, cei care pun întrebările și elucidează misterul, sau, cum sunt oficial denumiți, auditorii, sunt gata să îți ofere experiența autentică a unui puzzle palpitant, pliat de minune pe cele mai exacte dintre abilitățile tale!
Un fel de vrăjitori ai numerelor, așa cum ne place să îi numim, însă fără robe și baghete. Dacă tu ești cel care preia inițiativa, care se exprimă prin fapte, nu prin cuvinte, cel care spune da și este gata să învețe și să facă ceva nou în fiecare zi, echipa de contabilitate ne-a rugat să îți transmitem că te așteaptă! Ei sunt cei exacți, preciși, încredințați cu bugetele vacanțelor grupului lor de prieteni, care îmbrățișează inovația în toate aspectele ei și sunt mereu echipați cu voie bună și dorință de a face lucrurile să se întâmple. Iar, dacă și tu ai un post-it pe birou pe care scrie the power is in the numbers, sunt șanse mari să vă împrieteniți rapid!
Sună mai bine o după amiază petrecută citind, în detrimentul oricărei alte activități? Nu te îngrijora, nu doar pentru tine! Ești și tu jurnanalistul grupului tău de prieteni, cel care aduce veștile noi și îi ține pe ceilalți la curent? Pentru iubitorii de informație, pentru cei ce vor să fie la curent cu tot ce este nou, cei pragmatici, realiști, echipa de taxe este pregătită să vă introducă în universul lor. Ei sunt cei creativi, inventivi, gata să găsească soluții acolo unde ceilalți nu privesc suficient de atent pentru că au avantajul motto-ului lor absolut, Knowledge is power. Sau, un fel de Harvey Specter care citește ceva mai mult într-o zi obișnuită.
Orientat spre oameni, dar în același timp realist și precis? Ești cel care le oferă sfaturi de carieră prietenilor tăi, cel care este mereu conectat cu noutățile din piață? Și tu începi să lucrezi pentru un proiect cât mai repede pentru a respecta deadline-ul, nu înainte să fi alcătuit o listă detaliată, pe culori, a sarcinilor de îndeplinit? Află că nu ești singur, iar echipa noastră de HR & Payroll este în căutarea oamenilor ca tine. În cadrul ei, organizarea este la ea acasă, iar numerele precise și calculele la virgulă au mereu în spate oameni și profesioniști de care avem grijă, punând întotdeauna interesele și nevoile lor pe primul loc.
Fiecare profesionist are abilități și aspecte unice care îl fac special. Însă, o echipă formată din oameni care te vor sprijini și urma îndeaproape în drumul tău spre succes este cea care va face diferența. În final, pe lângă toate acestea, nu uita de curiozitate, ambiție și curaj. Toate celelalte pot fi învățate pe parcurs, indiferent de ce carieră alegi. Iar dacă și tu le ai pe listuța ta pe cele trei, vino să scrii restul poveștii tale alături de noi. Te așteaptă aici prieteni pe care încă nu i-ai cunoscut, oameni exact ca tine!
Cinci strategii prin care faci impresie bună la interviu