• 24 Mar. 2021
  • 3 min

Cum se depășește ideea de impediment în carieră

Cum se depășește ideea de impediment în carieră

Cu toții ne confruntăm cel puțin un impediment în carieră, iar de multe ori acesta este așezat chiar de noi. Indiferent dacă activezi în domeniul finanțelor, al construcțiilor sau în IT, toți vom avea de înfruntat la un moment dat un impediment similar. Din fericire, soluțiile sunt la îndemână. Iată cum să depășești 3 dintre cele mai frecvente bariere în carieră!

 

Când vârsta e considerată un impediment

Sunt persoane și nu puține la număr care preferă să stea într-un mediu de lucru care îi demotivează sau persoane care și-au pierdut încrederea că vor găsi un loc de muncă, și toate acestea din cauza vârstei. Vârsta înseamnă însă experiență. Dacă ești foarte bine pregatit într-un anumit domeniu atunci ai mai multe șanse decât cineva mai tânăr.

Daca ești nevoit să schimbi domeniul de activitate, nu trebuie să te gândești că nu vei mai putea găsi altceva. Gândește-te în primul rând care sunt abilitățile tale (native și dobândite), care s-ar putea plia pe un alt domeniu sau pe o altă industrie. În loc să îți spui că nu ai șanse de reușită, concentrează-te pe dorința de a reuși!

 

Perioada sau perioadele scurte pe care le ai în CV la angajatorii anteriori

În loc să te gândești că aceste aspecte pot fi un impediment, încearcă să găsești o modalitate care să atragă atenția asupra experienței în sine (chiar dacă este una de scurtă durată). Dacă este vorba doar despre una sau două experiențe mai scurte și ai avut și locuri de muncă unde ai activat pentru o perioadă mai lungă de timp, trebuie doar să fii atent la felul în care îți conturezi responsabilitățile astfel încât acestea, chiar dacă perioada a fost una scurtă, să fie cât mai relevante și concrete.

Atunci când marea majoritate a colaborărilor pe care le-ai avut au fost de scurtă durată, ai putea, spre exemplu ca, în prima parte a CV-ului, să îți treci ariile de expertiză, cu detalii, astfel încât să creezi o imagine de ansamblu în favoarea ta. În situația în care perioada în care ai lucrat la un anumit angajator a fost una determinată (project based), menționează în CV acest aspect! În niciun caz nu încerca să „legi” experiențele profesionale astfel încât să ai o continuitate in CV, chiar dacă tu nu ai lucrat toată perioada.

 

Și limbile străine pot reprezenta un impediment

Există atât candidați care încearcă să „vândă” recruiterilor mai mult decât pot oferi, dar și candidați care nu își cunosc adevărata valoare. Și unii și ceilalți, în fața unui intervievator cu experiență, este foarte posibil să nu aibă nicio șansă. Și asta pentru că, informațiile din CV nu reflectă realitatea.

În cazul limbilor străine cunoscute, situația se prezintă în felul următor: cunoști fluent o limbă străină atunci când ai avut ocazia să utilizezi limba respectivă, fie în cadrul job-ului, fie într-un alt context, și asta pentru o perioada mai îndelungată de timp. În cazul în care nu s-a întâmplat așa, este indicat să te rezumi la a menționa un nivel mediu în CV.

De asemenea, mulți candidați trec în CV și nivel începător. Însă dacă spre exemplu cunoasteți doar câteva cuvinte sau puteți lega doar câteva fraze nu are rost să menționați limba respectivă. Ea merită trecută doar dacă ați început de curând un curs, iar el reprezintă o garanție că veți face în scurt timp progrese.

Mai mult decât atât, este bine să știti că, atunci când angajatorul solicită un nivel fluent, nivelul chiar trebuie să fie unul foarte bun. Atunci când vi se solicită un nivel mediu de limbă străină, angajatorul se va aștepta să puteți susține o conversație, chiar dacă aceasta se rezumă la lucruri generale.

Dacă veți încerca să „vindeți” în CV mai mult decât ceea ce puteți oferi în realitate, nu veți face decât să pierdeți în primul rând timpul dumneavoastră și, pe de altă parte, timpul intervievatorului și există riscul destul de mare să creați o impresie atât de proastă încât să nu mai primiți nicio ofertă pe viitor de la angajatorul respectiv.

 

Ți-a plăcut acest articol despre felul în care ar trebui să ne raportăm la un impediment în carieră? Citește și:

Cu ce avantaje vine un job într-un start-up pentru un absolvent

7 sfaturi pentru persoanele introvertite care vor să se remarce la job

Cum primesc recomandări de joburi noi potrivite pentru mine

A fost util articolul? 8
impediment in carieraimpedimente cariera

Leave a Reply