• 28 Mar. 2018
  • 2 min

Cum să-ți mărești șansele de a fi chemat la interviurile de angajare

interviurile de angajare

Sigur ți s-a întâmplat, poate chiar de mai multe ori decât ai vrea să-ți amintești, să aplici la diverse joburi și să nu fi invitat la interviu. Este unul dintre cele mai frustrante aspecte ale procesului de angajare, în special când îți rupi din timp să îți personalizezi aplicarea. Există însă câteva tactici pe care le poți implementa ca să-ți mărești șansele de a fi invitat la interviu. Descoperă-le mai jos!

Este cât se poate de adevărat faptul că pe piața muncii există actualmente mai multe joburi decât există candidați apți pentru joburile respective, dar trebuie să înțelegi că nu toate industriile sau domeniile sunt neapărat în aceeași oală, iar de cele mai multe ori angajatorii trebuie să treacă printr-o mulțime de CV-uri până să ajungă la al tău.

 

Nu poți să știi niciodată ce se întâmplă în spate atunci când nu primești niciun răspuns la aplicarea ta. Oare nu a fost experiența ta suficient de valoroasă? Oare ai stat prea puțin la ultimele două joburi, iar asta se vede prost în CV? Oare au avut o problemă cu adresa ta de email, aceeași din școala generală, când nu era cool să-ți folosești numele adevărat? N-ai de unde să știi. Tot ce poți să faci este să-ți dai silința în procesul de aplicare și să le arăți recrutorilor, prin toate mijloacele posibile, că ești candidatul ideal pentru job! Iată cum:

1. Oglindește postul la care aplici în propriul tău CV

Nu e bine să minți în CV sau să inventezi experiența pe care nu o ai. Ce poți face însă e să redistribui informația astfel încât să semene cu anunțul de job. Pune sarcinile pe care le-ai avut la fiecare job, dintre cele care sunt similare cu responsabilitățile postului la care aplici, la început și repartizează varii abilități și cunoștințe comune prin tot CV-ul tău. De asemenea, ia două-trei abilități pe care le ai în comun cu anunțul de job și adaugă-le cumva în obiectivul tău profesional, una dintre cele mai de impact fraze într-un CV.

2. Trimite un mesaj personalizat cu aplicarea ta

Spune-i cum vrei: scrisoare de intenție, mesaj personalizat sau o introducere pentru aplicarea ta; important e să o folosești! Gândește-te că recrutorul care îți va vizualiza CV-ul se uită la zeci, poate chiar sute de CV-uri în fiecare zi, de cele mai multe ori nu pentru un singur post. De aceea e important să îi adresezi un mesaj personalizat prin care să te prezinți pe scurt: cine ești, de ce ești potrivit pentru acest post, ce știi și apreciezi la companie și ce îți dorești de la jobul la care ai aplicat sau de la departamentul în care vei lucra. Nu trebuie să le incluzi pe toate, iar lungimea mesajului nu e nici ea esențială. Important e să îi oferi recrutorului ceva în plus, un mic element care are toate șansele să te facă un candidat memorabil.

3. Aplică din nou peste șase luni

Chiar dacă nu ai primit un refuz propriu-zis sau niciun fel de semn de altfel, asta nu înseamnă că nu merită să mai încerci din nou peste câteva luni, în special dacă îți place compania și apare un alt post de interes. Poate nu aveai suficientă experiență atunci, iar acum, șase luni mai încolo, e o cu totul altă poveste. Sau poate, văzându-te atât de interesat de post, îți vor oferi o șansă de data aceasta. Merită să încerci pentru că locurile de muncă nu sunt ca relațiile romantice. Nu îți permiți să fii orgolios după ce ai fost refuzat dacă oportunitatea este grozavă pentru cariera ta!

 

Ce zici, ești gata să pornești în căutarea unui job nou? Dacă da, atunci intră pe www.eJobs.ro și caută posturile care ți se potrivesc! Ai zeci de mii de joburi active în fiecare zi din care să alegi. Succes!  

 

Citește și:

Poate poza în CV să-ți mărească șansele de a primi un job?

Joburi de studenți și absolvenți: ce așteaptă angajatorii de la tine?

Evită aceste greșeli de începător la interviu

A fost util articolul? 25
  • AvatarCristian Petrescu zice

    Buna ziua … intr-o postare a dvs de tip sfat, am citit despre ideea de a nu pune data nasterii in CV, situatie care reprezinta un risc asumat al aplicantului. Prima grija a mea, dupa ce am citit, a fost sa imi editez datele de contact si sa sterg data nasterii – nu ca poza nu ar fi edificatoare in acest sens ; dar, spre surpriza mea, site-ul ejpbs imi spune ca e obligatoriu sa completez acel camp :))) Asa ca nu tine sfatul asta 😉
    Nu mai stiu unde am citit sfatul asta, pentru ca nu il mai gasesc.
    O zi buna
    Cristian Petrescu

    • AvatarCristian Petrescu zice

      Văz că nu se poate edita epistola mea .. am scris “sfatul ăsta” de două ori.

Leave a Reply