keyboard_arrow_down
Studenții de azi sunt din ce în ce mai deschiși spre a face parte din programele de mobilitate la diverse instituții de învățământ din străinătate. Și universitățile îi ajută prin crearea parteneriatelor cu instituțiile din afară prin care aceștia se pot transfera pentru a urma un semestru cursurile într-o altă țară.

Dacă și tu te afli printre tinerii care se gândesc să facă acest pas, însă nu ești convins 100%, atunci îți venim în ajutor cu câteva beneficii pe care le poate oferi o experiență internațională.

Îți construiești singur traseul profesional

Principalul avantaj pe care îl are un student sau absolvent care învață la o facultate într-o altă țară este posibilitatea de a-și construi propriul traseu profesional, având în vedere că universitățile din străinătate oferă destul de multă practică și mai puțină teorie. Nu doar că vei învăța o grămadă de lucruri noi, ci îți vei spori încrederea în sine, vei putea lua mult mai ușor anumite decizii și vei învăța să-ți gestionezi mai bine timpul. Iar atunci când te vei întoarce în țară și îți vei căuta un loc de muncă, angajatorii vor pune un mare accent pe experiența internațională.

Poți învăța o limbă străină

Dacă cunoști la un nivel de începător o limbă străină, o astfel de experiență te poate ajuta să o aprofundezi. Iar dacă ești mai curajos, poți începe să înveți o limbă străină chiar de la zero. Joburile din România care necesită cunoașterea unei limbi străine, mai ales uneia precum este daneza, finlandeza sau germana, sunt plătite foarte bine. Deci, go for it!

Vei cunoaște o nouă cultură

Încă un motiv pentru care nu ar trebui să ratezi o astfel de experiență este schimbul intercultural. O țară nouă îți va oferi posibilitatea de a interacționa cu obiceiurile localnicilor sau chiar te poți implica activ în comunitatea respectivă. Nu vor lipsi nici cunoștințele cu oameni interesanți, fie că este vorba de colegii tăi, veniți și ei printr-un astfel de program, fie că este vorba de localnici.

Poți să mergi în ce țară vrei

Dacă de mic ți-ai dorit să afli mai multe despre cultura, obiceiurile unei anumite țări, atunci asta este șansa ta de a o explora. Poți aplica în orice țară care îți face cu ochiul sau în care ai vrut să ajungi dintotdeauna.

Networking

Ai auzit de oameni care au prieteni în diverse țări, deși nu au bătut lumea în lung și-n lat? Păi uite, ai putea să o faci și tu prin acest programe internaționale. Plecat prin astfel de programe în străinătate vei cunoaște persoane noi din întreaga lume. Cu unii dintre ei poți lega prietenii și ține o legătură strânsă pe termen lung.

 

Așadar, dacă vrei să cunoști alte culturi, să-ți faci prieteni noi, atunci sperăm că ți-am trezit interesul pentru a aplica pentru o experiență internațională. Însă ține cont că selecția este la latitudinea universității care poate impune criterii de medii, cunoștința de limbă sau restanțe.

 

Citește și:

Evită aceste greșeli de începător

Cum să te adaptezi la noul job?

Mai contează scrisoarea de intenție?

spune-ti parerea